Spui mizerii pe live și faci bani
Glorificarea unui conținut slop în creștere
Poți susține #peinterneți
Nu te costă decât o cafea pe lună. Primești încă o ediție pe săptămână, cea de joi, cu tactici și strategii aplicabile de social media. Simple as that!
24 de lei te costă mizeria
Există un moment în care dai scroll pe feed și îți dai seama că nu mai înțelegi ce cauți acolo. Nu e oboseală. E ceva mai specific: senzația că tot ce apare e fabricat să pară spontan, că fiecare moment viral a fost bugetat și planificat cu săptămâni înainte. Că „organic” a murit și nimeni n-a anunțat înmormântarea.
Bun venit în epoca clipping-ului industrial. God, I’m too old for this…
Deci, ce înseamnă clipping?
Clippingul e simplu ca definiție: tai un fragment dintr-un livestream sau dintr-un video mai lung, îl editezi cu text și subtitrări, și îl arunci pe toate platformele care rulează short-form video: TikTok, Instagram Reels, YouTube Shorts. Ideea e să generezi trafic spre contentul original și să creezi impresia că acel creator e peste tot, că e inevitabil, că toată lumea vorbește despre el.
CĂ E MEGA RELEVANT!!!!
Clippingul există de când există YouTube. Diferența e că acum e o industrie cu bugete de milioane, cu contracte, cu rețele de sute de oameni plătiți per views. Nu mai e fandom organic. E o fabrică.
Cecilia D’Anastasio de la Bloomberg a documentat-o cel mai bine: MrBeast, cel mai urmărit YouTuber din lume cu 448 de milioane de abonați, folosește peste 1.000 de clipperi independenți care primesc 50 de dolari la 100.000 de views. Nu pentru că are nevoie de vizibilitate. Ci pentru că algoritmul răsplătește omniprezența, iar omniprezența se cumpără.
Povestea devine și mai interesantă când te uiți la întreaga infrastructură. Streamerul Rangesh Mutama, cunoscut drept N3on pe Kick (ai auzit de el? serios..), a plătit 303 clipperi un total de 1,4 milioane de dolari în cinci săptămâni. Rețeaua lui totală are în jur de 1.000 de oameni, jumătate din aceasta construită împreună cu streamerul Adin Ross, recrutată din India și Nigeria.
Tariful e simplu: $40 la 100.000 de views, uneori $50 când vrea să accelereze outputul. Un stream live poate atinge 40.000 de privitori simultan, dar un clip reușit ajunge la 50 de milioane de views. Simple math, cum ar veni.
Și mai revelator e ce spune Mutama despre un stream pe un yacht cu Iggy Azalea, care a mers prost tehnic: „The clippers made it seem like it was this insane, crazy stream. No one actually watched the stream. They just saw the clips.”
Asta e esența. Nu streamul contează. Contează clipul. Streamul e doar o fabrică de materie primă.
Clavicular, un alt terminat de pe Kick cu ideologie controversată, a ajuns subiect în NYT, The Atlantic și GQ. Nu pentru că era popular în sensul clasic. Între martie și aprilie, 70.000 de clipuri din contentul lui au fost vizionate de 2,2 miliarde de ori pe TikTok și Instagram Reels, cu ajutorul a 1.600 de clipperi plătiți de compania Clipping, care primea bani de la Kick. Platforma însăși finanțează propaganda pentru propriii creatori. Cine deține Kick? Aceeași companie care deține casino app-ul Stake.
Literalmente trăim momentul când un casino face propagandă unor creatori care mai departe întorc investiția în jocurilor lor de noroc. Full hell circle.
Ryan Broderick, jurnalistul din spatele newsletter-ului Garbage Day, descrie o stare de spirit pe care n-am cum s-o pun mai bine în cuvinte: „Spending the last few months consuming short-video gutter culture has made me seriously question if the internet is even a place I want to be anymore.”
Am făcut un intro mai lung doar ca să vorbesc despre…
IAmSport LIVE: această fabrică de mizerii
Acum hai să localizăm. Pentru că ce se întâmplă în România nu e cu nimic mai prejos. E doar mai ieftin și mai adaptabil la piața locală.
iAMsport LIVE e o emisiune zilnică, de luni până vineri, de la ora 9:00, găzduită de Costin Ștucan, cu invitați care se rotesc: Florin Prunea, Decebal Rădulescu și alții din ecosistemul jurnalismului sportiv românesc. Mă rog, el se vrea o emisiune sportivă, în care se discută mai multe subiecte, cu invitați diverși pe parcurs etc.
Doar că nu-i așa. De la momentul celebru cu Prunea și vărul lui Yamal, am pus ochii pe ei.
Formatul nu urmărește o cursivitate editorială de la cap la coadă, cum funcționa televiziunea clasică. Nu există o narațiune construită, un arc al emisiunii, o concluzie. Există momente. Momente de reacție, de ceartă controlată, de umor de platou, de glume despre fotbaliști și de caterincă pe seama chatului. Fiecare moment e potențial un clip de 15-30 de secunde, vertical, 9:16, gata de exportat pe TikTok sau Reels.
E exact modelul Kick, adaptat la realitatea unui site de știri sportive din România. Emisiunea nu e produsă pentru audiența care o urmărește live. E produsă cu gândul la clipuri. Basically, primary objective e să extragă venit din chat, ca ulterior să crească prin clipping.
Prostia naște venituri lejer
Canalul de YouTube al iAMsport are o medie de 32.839 de views per video, adică 30,1% din totalul abonaților. O rată considerată very low de platformă. Like rate-ul e 4,67%, adică high, ceea ce înseamnă că cine vede, apreciază. Dar prea puțini văd.
Cifrele de livestreaming sunt complet diferite: un peak de 6.169 de privitori simultani, o medie de 2.580 per stream, 629 de live-uri totale, adică 9 pe săptămână. Foarte high pe ambele metrici de viewing, conform Playboard.
Discrepanța e semnificativă. Un produs gândit pentru live nu produce o audiență fidelă de video. Produce momente care pleacă din studio ca short-uri.
Dar cel mai interesant număr e altul: oamenii au produs 207.875 RON în total din Super Chat. Aproximativ 40.000 de euro din donații directe în chat, în condițiile unor live-uri cu 2.580 de privitori în medie. Adică o medie de 23 RON per chat, din 8.937 de super chaturi totale.
Logica e simplă: dacă Prunea citește live un „Yamil Angură” trimis de un abonat, acela e entertainment. Costă 24 de lei. E mai ieftin decât un bilet la meci și produce aceeași descărcare emoțională. Super chat-ul nu e donație. E bilet de intrare la spectacol.
Chatul spune mizerii, invitații le citesc și râd
Strategia celor de la iAMsport funcționează pentru că înțeleg o regulă fundamentală a internetului românesc: nu trebuie să fii informativ ca să fii profitabil. Trebuie să produci emoție.
Chatul e parte din produs. Xenofobia de 24 de lei e un venit. Caterinca de prost gust e conținut pentru clipuri. Nu e o emisiune sportivă cu un chat. E un show de entertainment în care sportul e pretext, chatul e combustibil, iar clipurile sunt output-ul real.
La americani, investițiile unor streameri ca N3on sau Clavicular sunt de ordinul milioanelor de dolari lunar, pentru a-și umple feed-urile cu o relevanță fabricată. Modelul românesc e mai economic: aduni câteva personalități sportive cu notorietate locală, le pui să comenteze mizerii live pe seama chatului, iar publicul plătește ca să le audă. Infrastructura e mai simplă. Principiul e identic.
Diferența e că în Statele Unite toată lumea știe că Clavicular nu e chiar that famous. În România, iAMsport LIVE e printre cele mai sponsorizate canale de conținut de pe YouTube din piața locală, ceea ce spune tot ce trebuie să știi despre starea audienței.
Mă întorc la my favourite internet culture journalist, Ryan Broderick, care rezuma industria globală a clippingului cu o propoziție care se aplică și la noi: „What was once a place where you could directly connect with audiences and bypass the cost of legacy media is now a place where you have to spend millions of dollars to get anyone to see your stuff. And you don’t even get to be actually famous or important.” Sau, în varianta românească: cheltuiești 24 de lei ca să fii citit pe chat, iar ei fac un clip viral din momentul ăla. Toată lumea câștigă ceva. Nimeni nu pleacă mai informat sau celebru.
Momentul e tot ce contează. Că e real sau fabricat, n-are importanță. Că te simți mai deștept după, nici atât.
Welcome to today’s internet, frenz. Dacă eram în America, oamenii pariau pe Polymarket pe ce mai spune Prunea în emisiune, iar Prunea, ca un om respectabil ce e, privea pe ce pariază, paria și el, iar eventual, după un pic de suspans, spunea mizeria în live-ul IAmSport. Bani pentru toată lumea.
Niște links
Comunitățile de pe X erau folosite de mai puțin de 0,4% din useri, dar generau 80% din rapoartele de spam. Nikita Bier, head of product la X, a notat că cele mai de succes Communities erau „user-acquisition channels for Kick sau compensated clipper communities.” Adică exact ce am dezbătut azi, semnă că durerea big tech e “groaznică”.
2. Meta’s AI rescrie reclamele fără să te întrebe
Chiar și după ce marketerii dezactivează funcțiile AI din Meta Ads, acestea se reactivează singure și generează creative noi, suprascriind deciziile deja luate. We just love social media marketing nowadays…
3. YouTube îți permite, în sfârșit, să elimini Shorts
THANK GOD! YouTube permite acum userilor să seteze limită de timp pentru Shorts la 0 minute, eliminând formatul cu totul de pe homepage. Ironia e că ai nevoie de o setare specială ca să scapi de propriul lor produs, iar asta spune tot ce trebuie despre relația platformelor cu atenția noastră.
Facebook plătește creatorii de pe TikTok și YouTube ca să posteze și la ei prin programul „Creator Fast Track”. Astfel Meta oferă 1.000 de dolari pe lună creatorilor cu cel puțin 100.000 de followeri și 3.000 de dolari celor cu peste un milion, cu condiția să posteze minimum 15 Reels pe lună pe Facebook. LOL.