Mi s-a luat de attention economy
Citește până la final pentru o discuție amuzantă cu AI
Poți susține #peinterneți
Nu te costă decât o cafea pe lună. Primești încă o ediție pe săptămână, cea de joi, cu tactici și strategii aplicabile de social media. Simple as that!
I am done with attention economy
Există un moment în orice industrie în care îți dai seama că toată lumea joacă același joc mediocru și nimeni nu mai are curajul să se oprească primul. În social media marketing, momentul ăla a trecut demult. Acum suntem în faza în care ne uităm cu toții la ecran și ne prefacem că e normal.
Which, in all honesty, it is not.
Am ajuns la niște volume de conținut enorme într-o săptămână. La conținut dat la frecvență, nu la calitate. Alergăm să atragem atenția cu absolut orice, iar rezultatele platformelor sociale prin algoritmii lor sunt o glumă.
Dar cel mai tare m-a triggeruit ultima tendință care nu-i nouă, dar a reapărut în atenția noastră: statement-uri cu scuze false.
Scuze oficiale pentru că suntem prea cool
Știi cum arată un statement PR-istic când te lovește criza. Sigur știi: font serios, antet cu logo, limbaj juridic în primele două rânduri. It has come to our attention… Și te oprești din scroll. Ce-a mai făcut brandul ăsta? Apoi citești. Și realizezi că nu e nimic. Că brandul își cere scuze că produsul lui e prea bun. Că aromele lor sunt prea intense. Că vacanța pe care o vinde brandul e prea memorabilă.
Asta e faux apology trend-ul care a explodat global în noiembrie 2025 și a invadat feed-urile tuturor ca un virus cu incubație scurtă și moarte rapidă. A pornit din Filipine în 2024 ca un meme, a prins tracțiune și în preajma Black Friday toată lumea, de la branduri de snacks până la dealeri auto, posta scrisoarea aia cu antet fals și punchline penibil.
Volkswagen Mumbai și-a cerut scuze că mașinile lor sunt atât de plăcute de condus încât proprietarii le împrumută familiei mai mult decât ar trebui. Moonbrew, un brand de gume cu melatonină, posta scrisori de scuze pentru că produsul e prea eficient. Uresta, un brand de produse pentru incontinență urinară, a menționat femei care fac „clutching their pearls”. Adică scuze că produsul funcționează.
Brusc, ne-au murit lăudătorii, prieteni.
Și-acum să fim onești: când ai văzut primul astfel de post, poate ai zâmbit. Ideea funcționează de minune în economia atenției, mimează seriozitatea corporatistă și îi schimbă sensul cu umor. Doar că nu-i decât o fereastră mică de oportunitate între o idee originală și slop. Dacă te știi întârziat grav la o petrecere, mai bine don’t show up or at least fă-o într-un mod memorabil. Mi se pare că doar unii mai pot deveni “early majority” cum spune Mihai Bonca, dar adaptat la contextul ăsta.
Adică unii reinventează roata, iar alții preiau patentul, deși e aceeași roată.
Jessica Levinson, senior retention marketing manager la Milk Bar, a rezumat-o cel mai bine pe LinkedIn: „It’s starting to feel less like clever marketing and more like everyone submitting the same homework.” Which is extremely true.
Dar dincolo de cringe-ul imediat, există un risc pe care puțini îl discută serios: dacă îți antrenezi audiența să trateze scuze oficiale ca pe un stunt de marketing, ce se întâmplă când ai nevoie de o scuză reală? Răspuns: nu te crede nimeni. Ai diluat credibilitatea crizei înainte să ai criză. Băiatul care a strigat wolf, dar în PowerPoint și cu font Helvetica.
Slopificarea ca unicul content
Faux apology-ul e doar cel mai recent simptom. Boala e mai veche și mai adâncă.
Trăim în epoca în care conținutul s-a transformat în slop, conținut produs la viteză industrială, fără substanță, fără un punct real de vedere, optimizat exclusiv pentru captarea atenției pe 0.3 secunde. Și brandurile au îmbrățișat asta cu entuziasmul cuiva care tocmai a descoperit că poate alerga la maraton în papuci de casă.
Logica e simplă și distructivă: dacă audiența e distrasă și scroll-ul e infinit, trebuie să faci ceva, ORICE, care să oprească degetul. Nu contează dacă are sens. Nu contează dacă reprezintă brandul. Contează că există o postare în calendar pentru ziua de mâine.
Rezultatul? Branduri care sar pe orice trend disponibil cu aceeași energie cu care noi ascultam obsesiv o piesă timp de trei zile și după nu o mai suportam. Suntem cu toții complici la acest ciclu, but IT’S TIME TO STOP.
Și da, în economia atenției, genul ăsta de content captează atenția pe moment. Dar atenție nu e același lucru cu brand equity. Sunt lucruri complet diferite care se măsoară complet diferit și produc rezultate complet diferite pe termen lung.
Arhitectura brandului vs. cheap content
Iată argumentul pe care vreau să-l fac clar, pentru că se pierde în zgomotul de zi cu zi: frecvența contează, dar calitatea nu are voie să nu primeze. Nu în sensul producției costisitoare, ci în sensul consistenței cu cine ești ca brand.
Orice brand funcționează pe un arhetip. Carl Jung a teoretizat-o, strategii de brand au adaptat-o: ești eroul, creatorul, omul de rand, conducătorul etc. Fiecare arhetip vine cu un set de comportamente, tonuri, tipuri de conținut care îi sunt naturale și cu un set de lucruri care îl distrug instant. Un brand cu arhetip de Înțelept care face faux apologies arată ca profesorul universitar care încearcă să fie funny la petrecerea studenților. Everybody cringes. Nimeni nu spune nimic.
Când faci cheap content, trend-chasing, faux apologies, meme recycle nu spui nimic neapărat de rău despre brandul tău pe moment. Dar erodezi, în timp, sistemul de semnificații pe care l-ai construit. Consumatorul nu va articula asta conștient. Dar la un moment dat va simți că brandul a devenit mai puțin. Mai puțin ceva. Și acel sentiment e extrem de greu de recuperat.
Brandurile care câștigă pe termen lung sunt cele care aleg ce tendință merită îmbrățișată prin filtrul identității proprii, nu prin filtrul calendarului editorial. Există o diferență enormă între a fi relevant și a fi prezent. Poți fi prezent zilnic și complet irelevant. Și poți fi relevant cu o postare pe săptămână, dacă aceea e construită pe ceva real.
Consumatorul nu-și amintește postarea ta de marți. Își amintește cum îl face să se simtă brandul tău în timp. Aia e arhitectura. Aia e ce rămâne după ce trendul moare.
OLX-ul ANAF
Prieteni, s-a digitalizat ANAF-ul! Lel
Pe 30 martie 2026, ANAF a lansat oficial eLicitațiiANAF, o platformă dezvoltată de Zitec prin care statul scoate la vânzare online bunuri confiscate sau rezultate din executări silite. Mașini, bijuterii, apartamente, utilaje, ceasuri, haine. Practic, tot ce a confiscat sau executat silit ANAF poate ajunge acum la tine printr-un portal funcțional, integrat cu SPV-ul tău, cu e-Factura, cu Trezoreria, nu pe hârtie, nu la ghișeu, nu cu drumuri la sediul fiscal din județul în care a fost confiscat bunul.
Peste un milion de accesări în primele ore de la lansare. Ceea ce în România, pentru orice site guvernamental, e un număr halucinant. Iar asta spune ceva: românii sunt FOARTE dispuși să interacționeze cu statul dacă interfața nu-i face să plângă.
Platforma e parte din PNRR, Componenta 8, reforma ANAF prin digitalizare. Zitec a dezvoltat-o pe parcursul întregului 2025, integrând back-office-ul intern al inspectorilor ANAF cu portalul public, ceea ce înseamnă că trasabilitatea e completă: poți vedea în timp real tot ce se licitează, poți licita online, poți plăti cu cardul, și dacă nu câștigi, taxa de participare se întoarce în 5 zile. Licitațiile durează 5, 7 sau 10 zile în funcție de valoarea bunului, cu auto-prelungire de 15 minute dacă cineva supralicitează în ultimul moment, exact ca eBay, dar cu bunuri confiscate de la cetățenii care n-au plătit la fisc.
E un exemplu concret că se poate.
Întrebarea cea buboasă rămâne: site-ul ANAF când?
Vreau să-mi spăl mașina, dragă AI
Limitele puterii AI-ului sunt nebănuite. Știm asta. Așa că l-am pus la încercare săptămâna trecută.
Am întrebat CoPilot, Chat GPT, Gemini și Claude aceeași întrebare. Dintre toți, doar Gemini și-a dat seama de schemă și mi-a zis că dacă vreau să spăl mașina, normal că iau mașina, DAR dacă vreau să fac o programare, să mă duc pe jos. Lol.
Desigur, toată are o logică, în mod evident. Dar hai s-o apucăm dintr-o altă perspectivă: cum ai fi reacționat dacă un prieten ți-ar fi spus-o la bere?
O întrebare inocentă
Let me refreshen your memory.
Niște links
Despre shitposting our way în situații de criză. De la persoane fizice, la alea juridice
Tristețe în ograda Anthropic, după ce oamenii au scăpat pe interneți, accidental, codul sursă al Claude Code. Up next: investor lawsuit
Aparent, nu dopamina iscată de rețele sociale e problema, cât mai degrabă felul în care sunt construiți algoritmii ce recomandă conținut
Ediția viitoare a #PeInterneți va lipsi pentru că ne luăm și noi niște zile să sărbătorim Paștele. Sfat: faceți orice, dar nu social media. Citiți, urmăriți un film, stați cu familia și prietenii. Ne recitim după Paște. Sărbători fericite!