Irelevant #peinterneți?
Toți avem un termen de valabilitate, inclusiv internetul așa cum îl știm azi
Vrei să $usții #peinterneti?
#PeInterneți e un newsletter gratuit, dar care poate fi susținut cu un abonament de 5$ / lună, doar ca susținere pentru munca pe care o fac. Apreciez!
Putem ieși la pensie de pe internet?
Mai țineți minte epoca mIRC? Dar cea în care făceam statusuri abstracte pe Yahoo!Messenger? Cea în care ne lăudam cu skinurile noastre de Winamp? În care afișam la status ce muzică ascultam? Massurile?
Citeam un eseu foarte interesant când m-a lovit și pe mine întrebarea asta: când expiră internetul nostru? Dar prezența, relevanța, valabilitatea noastră ca și consumatori? Când ieșim la pensie de pe internet?
Sunt un om care a crescut cu social media, cu internetul (ce-i drept pe final) 1.0 și full on 2.0, cu mezozoicul blogosferic, când era atât de la modă să-ți înșiri opiniile pe o fâșie de internet despre care puteai spune că-i “a ta”. De la GeoCities și până la Piczo, Blogspot, Wordpress, MySpace, you name it. La vremea respectivă, fiind și mult mai tânăr, proaspăt absolvent al internet cafe-ului de la colț de cartier, absolut totul era o inovație.
Și nu numai o inovație. Viteza cu care se accelerau lucrurile, apariția smartphone-ului și trecerea de la desktop la pocket desktop prin aplicații a fost o chestie wow. Mă gândesc acum la cât de “pe nesimțite” și absolut normal a fost această trecere. La cât de “basic” a putut fi Facebook pe desktop vs. Facebook pe smartphone. Ba chiar mi-aduc aminte și altceva: n-am fost un fan al aplicațiilor. Ci un fidel net surfer via browser & desktop classic. Cu toate astea, aplicații ca Instagram, WhatsApp, Facebook, YouTube etc au devenit norma pe nepusă masă. Thanks, Jobs.
Mi-amintesc când îi arătam mamei mele cum să folosească Messenger, să-mi scrie acolo decât să mai vorbim cu orele la telefon, dacă nu-i ceva extrem de important.
Mi-amintesc când am instalat un stick de smart TV la televizorul vechi al alor mei. Cum le-am arătat Netflix și cum se pot uita la filme fără să mai stea în traditional media.
Dispariția printului într-o măsură foarte mare și în raport cu accelerarea digitalizării, a social media și online-ului în general.
Reticența jurnaliștilor de a-și face vocea auzită în social. Lucru în continuare resimțit și astăzi, când sunt cu 5 pași în urma vestului.
Mi-amintesc când nu aveam politică online. Era internetului inocent. Lipsit de dezinformare și atacuri cibernetice. Un internet al vremurilor bune.
Mi-amintesc când social media era un mediu lejer de lucru, cu maximum două pagini de administrat, majoritatea gimmick-urilor venind dintr-o creativitate inocentă, condusă oricum de un organic reach & engagement la cote extraordinare.
Mi-amintesc o vreme când eram extraordinar de conectat cu tot ceea ce se întâmplă. Tot ceea ce apare nou. Și parcă toate veneau la pachet cu un ghid de utilizare organic, by default, fără indicații. Pur și simplu intuiția te ghida în utilizare.
Până la TikTok.
Atunci mi se pare că s-a rupt filmul internetului meu, așa cum îl știam. Adică la final de 2019, început de 2020, în debut de pandemie. Și nu pot să nu mă gândesc că și azi se simte de parcă cineva mi l-a furat. Dar nu, nici vorbă.
Tehnologia progresează. De la telefonul cu clapetă am ajuns astăzi la foldable phone. E normal și ca social media să nu stea pe loc. Astfel că de la internetul 2.0 am trecut la cel 3.0 dominat de video. Astăzi nici măcar nu mai știu la ce variantă de internet am ajuns.
Experiența pe care am acumulat-o cu internetul și social media a suferit prima fractură atunci când ByteDance a lansat TikTok. Nici cu Musical.Ly nu pot să spun că era ceva natural pentru mine. Dar TikTok was the real deal.
Nu eu, Adrian Anghel, am învățat TikTok. Ci verișoara mea, cu nu mai puțin de 15 ani mai tânără decât mine, a avut grijă să mă învețe.
Aici am înțeles că valabilitatea mea e pe ducă. Am înțeles că experiența mea cu internetul a fost o epocă, o perioadă și că acum e vorba de un alt internet.
Un internet dominat de o viteză și un volum informațional scăpate de sub control. Un internet dominat de tendințe frugale, care durează fix atât cât sunt și ele în compoziția lor. Dar care vin și pleacă cu o așa viteză, încât e absolut imposibil să le prinzi dacă nu te afli în cercurile potrivite. Dacă nu tu, măcar niște cunoștințe care să-și fi antrenat algoritmul suficient de bine încât să-ți dea și ție prin PM.
Un internet al dezinformării. Un internet hiperpolitizat. Un internet polarizat. Un internet unde, cu timpul, din 4chan s-au născut monștri, iar noua generație vede school shootingurile (în US) ca un moment de internet celebrity / clout.
Un internet în care, să fii un social media manager înseamnă să fii permanent conectat. Permanent online. Nu pentru că e sănătos să fii, ci pentru că asta-ți cere internetului ca să rămâi relevant. Ca să mergi ziua următoare la brandul pentru care lucrezi și să dai contextuala sau RTM-ul sau trendul ăla mișto care să aducă organic value.
Care mai departe, organic value means nothing fără paid media. Pentru că nu mai avem organic reach.
Un internet dominat de feed vertical, care implicit are la bază vertical scrolling și în care, nonetheless ajungi în doomscrolling.
Un internet de care, finalmente, brandurile, dar și a good chunk of the World’s population au înțeles că mai trebuie să-l și închidem (de unde și forțarea unor branduri precum Nokia de a readuce în lumină telefoanele cu butoane, clasice, pentru a putea să “disconnect to reconnect”).
Un internet care nu mai arată așa:
Și mai e un internet care, oficial, a trecut în era generațională. Cea în care, iată, putem regăsi trei sau patru generații diferite cu uz diferit, cu experiențe diferite, cu knowledge diferit. Da, avem Boomers online, avem Millennials online, avem Zetteri online și avem și Alpha online. Toți au câte o experiență cu acest internet. Câte o istorie. Un soi de valori și principii la care se raportează după cum internetul i s-a prezentat și după cum l-au folosit. Cu propriile lor amintiri pe acolo pe unde au accesat www.
De asta avem “Millennial pause” pe de-o parte sau “Tide pods challenge” pe de altă parte. De asta unii au crescut cu 9gag, alții cu 4chan și, finally, unii doar cu TikTok, iar alții cu Discord. Experiențele și rapoartele noastre sunt diferite. Scriem diferit online, vorbim diferit, alte slangs, alte tipologii de vlogs, millenialli care au simțit nevoia de un pic de spațiu pentru ei și au lovit cu podcasts etc. E o continuă evoluție, dar devine extrem de obositor. Și mai departe duce la nevoia de a fi selectiv.
Dar știți ce e de fapt și mai dureros? Faptul că internetul ăla pentru care, uneori, mă apucă nostalgia astăzi nici măcar nu mai există. În viață ne rămân amintiri, traces and slices of life cum s-ar spune pe care le mai putem experimenta every now and then (mă refer la cele tangibile). Iau, de exemplu, telefonul cu taste. Clasicul Nokia, dar vă jur că nu-i vorba de reclamă mascată. Nu trebuie să fii colecționar ca să mai găsești unul prăfuit prin vreun sertar sau cutie, dar experiența atunci când îl atingi, când tastezi pe el, când joci Snake trezește în tine timpurile de atunci.
Putem spune asta despre internet?
Piczo a murit. MySpace la fel. Geo Cities nici nu încape vorbă. mIRC nu mai arată la fel. Yahoo!Messenger doar dacă vrei o emulare a unui trecut, prin cine știe ce website dubios. Da, ne-au rămas imagini și memes. Oh, că am menționat memes, n-aveți idee ce evoluție a fost aici de la 4chan, 9gag și azi TikTok. Senzațională! Recomand KnowYourMeme pentru istorie.
Și bag de seamă că, de fapt, experiențele noastre cu internetul sunt un continuum prezent, abstract, rămas blocat la nivel de feeling. La nivel de amintiri. Nu este ceva tangibil, ci e ceva ce se susține o anumită perioadă, după aceea vine o zi de care nici nu bagi de seamă că e ultima. Adică internetul dispare. Da, avem internet archives, internet history, dar e o luptă grea.
Exact așa cum vine o zi când, poate, nu bagi de seama că termenul tău de valabilitate în înțelegerea internetului a expirat. Că ai încetinit. Ai devenit selectiv. Că ești suprasaturat de informație și ai nevoie de o pauză sau distanțare.
E paradoxal cum internetul e atât de prezent în viețile noastre și atât de ancorat prin actualitate și inovație, încât nici nu-ți dai seama cum îngroapă trecutul.
Și chestia asta e valabilă pentru noi toți. Nu există să ieși la pensie de pe internet, ci pur și simplu vine o zi când îți dai seama că internetul nu mai e cel cu care tu ai crescut. Cel cu care tu te-ai obișnuit și în care îi știi toate ițele. Și asta e valabil pentru toți. Trăim acum într-un internet ce aparține Gen Z, dar și ei vor experimenta asta peste 20-25 de ani, când internetul va fi dominat de Gen Alpha. Și atunci poate că internetul va fi de nerecunoscut față de cel al Gen Z și tot așa.
Pentru noi, Zillennials, internetul e o fata morgana. Pentru că noi am fost cei care ne-am sunat acasă unii pe alții, la telefon fix, cu numere rotative în care ne băgam degetul ca să formăm, dar tot noi suntem cei care devoram internet cafe-urile, cu CS pe LAN, dar am văzut și primul logo Google care a apărut vreodată online. Am trăit cei 7 ani de acasă offline, ca să creștem apoi cu internetul. Basically, noi suntem părinții internetului. Noi l-am dus la școală, noi l-am crescut și astăzi noi îl lăsăm din mână. Și e weird pentru că stai să te gândești la un timp pe care internetul nu l-a înregistrat, dar despre care ești oarecum nostalgic.
Partea amuzantă e cea pe care mă simt obligat s-o repet: nu există să ieși la pensie de pe internet, ci doar să fii lăsat în urmă de viteza evoluției. Internetul nu doar că se transformă, dar își îngroapă fețele trecutului obligându-ne pe noi să rămânem cu amintirile.
Finalmente, vom deveni selectivi cu ceea ce consumăm.
Further reading
Recomand cu căldură și acest eseu frumos și mult mai dezvoltat decât mă duce pe mine creierul.
Îți place? Mai poți citi…
Thanks a lot for reading și te aștept next week la palavre.
Ți s-a părut util? Bagă un share: