Cu ce gânduri plec spre 2026?
Te bâzâie ceva? Și pe mine, hai să le vorbim
Poți susține #peinterneți
Nu te costă decât o cafea pe lună. Primești încă o ediție pe săptămână, cea de joi, cu tactici și strategii aplicabile de social media. Simple as that!
Gânduri despre 2026. Strategice sau nu
Am reușit să facem față grămezilor de sarmale, cozonaci, întrebări despre mașini, case, copii? Cu siguranță avem puterea sau o găsim, pe undeva, să plecăm la drum într-un nou an. An care promite și mai puține libere de la stat ca oricând, de parcă astrele s-au orientat în așa fel încât să facă 2026 un an dedicat muncii asidue, cu cuțitul la os.
Și deja intuiți direcția către care merg.
Am câteva gânduri pe care vreau să le aștern pe foaie și să le discut cu voi. Sunt gânduri, ofc, ce țin de business, de work ethics, de birou, de ceea ce facem noi în marcomm.
Și e o discuție liberă care pleacă de la niște idei pe care le-am adunat în ultimul an, le-am studiat mai aprofundat între două pahare de vin pe perioada vacanței, dar mai presus de toate, poate, am reușit să mi le clarific abia acum în minte.
Ready? Let’s talk some social business or something.
Continuarea acestui articol este pentru abonații paid al acestui newsletter. Dacă vrei și tu să continui să citești analiza, o poți face cu un abonament apăsând butonul de mai sus.
Keep reading with a 7-day free trial
Subscribe to #peinterneti to keep reading this post and get 7 days of free access to the full post archives.





