Cum ar fi decizia celor de la Alphabet, prin Google, de a adăuga, FINALMENTE, canalele de social media în Google Search Console. Dacă nu știți despre ce e vorba, reiau pe scurt: de anul acesta, în Google Search Console, în zona de proprietăți, poți adăuga inclusiv canale de social media precum Instagram, TikTok, YouTube sau X.

For some stupid reason, Facebook și LinkedIn nu pot fi adăugate încă.

Motivul pentru care am început newsletterul ăsta vorbind despre decizii pe care nu le înțeleg e fiindcă nu pricep de ce în ceasul nici măcar al doisprezecelea, Google s-a decis să înregistreze și căutările care duc spre rețelele de socializare. Date pe care ei le aveau de la începutul începuturilor.

Desigur, rațiunile sunt mainly de business, de competiție și de ură între oligarhii tech care ne-au și distrus, de altfel, piața de advertising, dar și internetul în sine ca simplă experiență de escapism. Dar despre asta, some other time.

Ce primești în Google Search Console?

Păi, în primul rând, vezi termenii după care oamenii îți caută brandul pe Google, dar și cum te caută inclusiv pe tine, dacă ești influencer. La nivel de rezultate, vei fi îmbrățișat cu date despre impresii, clicks, search queries, dar și performanța conținutului în căutările Google.

De ce e important?

Pentru că duce utilitatea lui Search Console la performanță de brand, nu doar de website. Dacă până anul trecut puteai observa date despre performanța website-ului de brand / influencer în căutările Google, acum Search Console-ul activează ca brand performance tool.

Poți vedea cum caută lumea și sub ce termeni un anumit produs sau date despre un serviciu. Ceea ce e mega important, pentru că legat de social media obții o imagine mult mai 3D asupra performanței, dar și impresiei generale de prezență în piață.

Nu este un brand tracker, dar poate oferi mult mai multe informații importante pe care să le legi, mai departe, cu ce campanii ai active sau cum au schimbat percepția la nivel de consideration și intention to buy. E bun.

De asemenea, spune multe și despre performanța conținutului tău în social. Să zicem că vrei să iei o mașină. Să zicem că e Hyundai Tucson, nu de alta, dar e favorita mea și abia aștept să pun mâna pe ea. Dacă în căutarea Google, oamenii aleg niște clipuri din Instagram / TikTok, nu website-ul, atunci poți înțelege ceva despre asta.

La fel, dacă oamenii caută după niște termeni prin care ajung la tine, dar problema nu e tratată 100%, îți dă șansa să o faci. De exemplu, caută informații despre motorizare, iar tu nu ai un material despre asta. Acum poți să faci unul, ca să rezolvi o cerere.

Share

Așadar, există o amprentă mai mare de brand ce poate fi urmărită și analizată.

De ce e important pentru un social?

Cred că am răspuns la asta mai sus, prin exemplul cu motorizarea. Dar poate răspunsul și mai clar e că tu, ca social media manager, poți știi ce anume au căutat oamenii înainte să ajungă la conținutul tău.

Și poți lega asta de future content creation, dar și în analiză la watch time (retention), engagement și views. Adică poți vedea și ce “bounce rate” ai avut pe conținutul tău. Cum anume performează el și răspunde căutărilor.

De ce cred că mișcarea asta de la Google a venit cam târziu?

Răspunsul e nuanțat și nici pe deplin cristalizat, fiindcă discutăm despre niște timpuri pe care le trăim încă. Prin urmare, se mai pot schimba multe lucruri, dar cu datele pe care le avem azi…

… argumentul meu e următorul: momentul acestei lansări vine odată cu expansiunea totală a agenților AI și a chat boților. Când obiceiul de consum este în plină schimbare și lumea apelează tot mai des la Chat GPT, Gemini, Copilot, Perplexity sau Claude ca să obțină răspunsuri pentru ceva ce anterior apela la Google… e un pic cam bătaie de obraz.

Ca să nu mai zic că inclusiv Google nu mai este acel Google. Prin sumarizarea cu AI a oricărei căutări, motorul de căutare nici măcar nu te mai invită la click pe alte site-uri. Așadar, cu atât mai mult e penibil.

Subscribe now

În România, căutarea pe Google rămâne fruncea și va mai rămâne așa încă ceva timp. Prin urmare, pe meleagurile noastre nu se va plânge prea tare, dar felul în care agențiile de media forjează pe GEO (Generative Engine Optimization) tocmai ca să pompeze cât mai tare cu rezultate în căutările pe AI spune multe despre viitorul căutării pe Google.

E doar o chestiune de timp.

Să rămânem, totuși, pe cât se poate pozitivi. Google a înțeles abia în 2026 dimensiunea brandurilor și rolul social media în căutări. Dar asta vine la pachet cu încercările Google de a menține platforma Search Console relevantă într-o lume în care atenția se mută către conținut distribuit pe social media și rezumat de AI.

So, pentru brand visibility measurement sake, rămâne un tool extrem de util. Chiar dacă sosit târziu.

Întrebare: ai reușit să-l implementezi până acum? Te ajută? Let me know!

Leave a comment

Share #peinterneti

Stagnarea asta este remarcată în studiul celor de la Mocapp, despre care am scris en detail aici. Am spus și acolo că este ceva normal. Avansul pe care influencerii și agențiile aferente le-au luat față de întreaga piață de advertising, dar și a felului în care se calculează bugete și se intră într-un an de comunicare a căscat o prăpastie.

Subscribe now

Prăpastia asta demonstrează foarte bine și mentalitatea românului, oportunist din naștere, gata să mai dea un tun oricând. Știu, sunt cinic, dar în același timp experiența m-a trecut prin multe campanii, multe vorbe și “combinații” de unde am priceput și partea mai puțin frumoasă. Care, ce să vezi, e kinda dominantă, dar nu stă la suprafața frumoasă a campaniilor premiante, despre care citim în IQ Ads.

Hai să argumentez.

Prăpastia despre care vorbesc prezintă un paradox al influencingului în perioada aceasta prin care trecem. De ce? Pentru că în vidul de încredere amplificat de algoritmii rețelelor de socializare, unde brandurile nu mai au loc, iar insularitatea este la putere, individul are cea mai mare forță de penetrare ca mesaj.

Așadar, un influencer, indiferent de domeniu, primește mai multă încredere, dar implicit și mai multă atenție din partea algoritmilor. El joacă un joc mult mai periculos decât brandurile, pentru că prin opiniile pe care le expune, se și expune în fața lumii. The hotter the take, the bigger the exposure, the bigger the awareness.

Motivul pentru care spun că este un paradox, e fiindcă ne aflăm în același timp la suprasaturație. Asta o spune inclusiv studiul Influence Me de la Data Intelligence. Odată cu această suprasaturație, studiul acela mai relevă ceva: piața de influencer marketing s-a diluat atât de mult în fața consumatorului, încât perioada ce urmează se anunță extrem de dificilă pentru agențiile de acest tip, dar și pentru oamenii pe care îi administrează (adică influencerii).

Spun asta deoarece, în perioada ce urmează, se va cerne mult din acești creatori de conținut care sunt acolo exclusiv pentru plăcerea monetară și a stilului de viață, nu ca să creeze un conținut valoros, care să capteze atenția, dar să aibă și-o comunitate apropiată de ei și de valorile lor. Adică să-și ia jobul în serios.

Share

Problema diluării acestei piețe se datorează conținutului prea puțin calitativ și prea mult consumist. O să fiu jignit aici fiindcă o să mi se spună că și ei trebuie să trăiască din ceva. Complet de acord, de asta se menționează și-n studiul Influence Me și am spus-o și mai devreme: e despre cum captezi atenția.

Dacă ar fi să găsesc o legătură (din multele) între studiul acesta și cel realizat de Mocapp, aș zice că al nostru consumator a ajuns plictisit de ceea ce vede. De ce? Pentru că nu mai interacționează nici măcar cu conținutul creatorilor. Engagement rate-ul lor este la pământ YoY, ceea ce înseamnă că nu produc un content care să se facă remarcat. Vorbesc acum la nivel de medie generală.

Mai sus se poate observa că “awareness” este singurul punct ce crește, dar dacă asta nu duce mai departe la research, consideration, nu te determină să cumperi, nu creează loyalty, love sau relevanță… it is useless. Pe lângă awareness, orice asociere cu un influencer ar trebui să mai genereze măcar un KPI din cele menționate mai sus. Punct stabilit pe brief, cu brandul și agenția.

Nu de puține ori comentariile pe care le-am auzit venite la pachet cu un content făcut de un influencer a fost “uite ce ad parșiv” sau, chiar și pe pozitiv “uite ce ad drăguț”.

Lucru care mă duce la o altă concluzie: noi nu avem o piață de creatori de conținut, ci a distribution channel. Sigur, amândouă pot fi valide într-o propoziție, că există în lumea în care trăim, dar observați diferența? Când spun că nu avem o piață de creatori, mă refer că distanța între consumator și creator e mult prea mare, iar creatorul nu are o comunitate apropiată. Trăiește exclusiv din branded content, nu are serii dedicate care să-i aparțină și pentru care să fie urmărit, drept urmare este totuna cu un ad.

Și mai adaug aici o poveste tristă, dar extrem de des întâlnită pe care Ștefan de la Upset Agency a punctat-o excelent pe LinkedIn:

Un creator pe propriile picioare vezi rar și greu. Dar un ad vezi mereu. Și asta-i the saddest part.

Și onest vorbind nu mi se pare o dezamăgire mai mare pentru un creator decât să fie pus egal cu un ad. Unde sentimentul despre ads, în general, e negativ. Which means, furthermore, că nici creatorul nu a reușit să împrospăteze advertisingul, ci doar s-a alăturat plictiselii consumatorului.

Cei care rămân creatori de conținut valizi, apreciați, urmăriți sunt tot cei care reușesc să genereze o poveste în jurul lor. Să aibă conținut captivant care să țină consumatorul aproape. Să aibă propriile serii, propriul calendar de conținut, să facă o asociere cu un brand să pară seamless, efortless. Să nu-ți ceară mai mult, să nu te strâmbi, să nu-ți pară cringe.

Un influencer sau creator nu poate să creeze o legătură de încredere cu propria comunitate și orice consumator dacă nu arată bucăți din el prin conținutul pe care-l face. Dacă nu oferă: fie că-i vorba de apărarea unei valori sociale, entertainment, ceva utilitar sau pur și simplu know-how. Dar atenție, fără să ceară ceva în schimb. Să bage pe sub preș vreun produs. Odată cu asta, poate ridica pretenția de a vinde mai mult decât awareness prin asocierea cu un brand.

Și chestia asta e dificilă, pentru că oficial orice creator de conținut se luptă cu o imagine deja formată: cea a unui ad și implicit a unui canal de distribuție ce aparține oricărui brand.

Pentru că dacă brandurilor le-a fost închisă ușa atenției via algorithmic media, n-au avut decât să meargă la influenceri. Influencerii au zis da oricărui brief, au citit cu atenție în fața camerei mesajul de brand și n-am ajuns altundeva decât la mediocritate.

Și nu e numai vina creatorilor, ci și a agențiilor și brandurilor care investesc bugete mari și cer, în schimbul acestor bugete, să li se recite poezia, în loc să ofere creatorului ceea ce are el mai bun: creativitate, rizz cum zic zoomerii și puterea de a capta atenția.

Prin urmare, influencerilor și creatorilor le revine acest uriaș challenge: să rămână relevanți, să capteze atenția, să-și creeze comunități în jurul lor prin conținut calitativ care să genereze încredere. Brandurilor nu le rămâne decât să ofere și mai multă libertate creativă acestor creatori pentru ca ad-ul să nu mai fie “încă un alt ad”, iar agențiilor le revine provocarea de a face brief-uri bune, care să ofere mai multe posibilități de execuție.

Share #peinterneti

Context: trăim într-o eră a algoritmilor, unde feed-urile nu mai reprezintă un loc de unde îți iei informația, ci unul care te influențează în gândire, alegeri, iar unde informația este dictată de preferințele tale. Feed-ul are, acum, puterea să te radicalizeze.

Din ce este alcătuit feed-ul?

80% creators, 15% prieteni, 5% branduri.

Nu, nu mă întreba de unde am scos aceste procente. Este “an educated guess”, pe baza rezultatelor extrase din ultimii doi ani de rapoarte de performanță pe campanii și rulaje lunare trimise către clienți. Cifrele au scăzut considerabil la branduri, unde nu mai există organic social, ci exclusiv paid media.

Ei bine, când 80% din atenție este dusă către creatori, atunci putem înțelege de unde vine și puterea feed-ului. Feed care este fragmentat, iar cantitatea informațională depășește cu mult puterea de concentrare și înțelegere a utilizatorului.

În acest context, ne trebuie să mai adăugăm un aspect: lipsa de încredere în instituții. Brandurile sunt instituții. Asta e cheia în care trebuie să interpretăm mai departe acest lucru. Doveditor în acest sens stă studiul Edelman, Trust Barometer, unde insularitatea a devenit norma.

Ce înseamnă insularitate? Presupune un transfer de încredere de la instituție la individ. Adică și mesajele, mai departe, primesc atenție atunci când provin de la un creator, nu de la un brand. Comunicarea nu se mai face top-down, ci pleacă din insule de încredere marcate de indivizi și ajutate de distribuția făcută de algoritmi.

Important de notat aici este că între un agency owner sau marketing director care face thought leadership pe LinkedIn și un critic de film care recenzează cele mai recente apariții din cinema nu e nicio diferență și nu sunt neapărat creatori de conținut. Ci sunt dovezile actuale ale lipsei de încredere într-o instituție și shiftul atenției către individ.

Share

Același lucru propus de un trust de presă este observat cu mai mult scepticism decât bobbyd vorbindu-ți despre cât de bună e extrema dreaptă. De ce? Pentru că individul are ceva de pierdut dacă nu au dreptate, față de o instituție. Astfel că cel dintâi își permite niște takes și un bias asumat. O poziție pe care audiența o consideră mult mai umană, mai ales dacă luăm în considerare și the level of production.

Practic, să bagi mâna-n foc e ceea ce-i face pe acești oameni mult mai reali și este ceva ce o instituție nu-și permite să facă. Nici manufacturat. Doar prin transfer să aibă o șansă, doar că vedeți voi aici se cerne pe cine alegi, cum alegi, de ce alegi etc. Și o să ziceți: păi tot brandurile? Da, ofc, doar că miza e la “creatori”.

De ce?

Ce înseamnă asta?

Înseamnă că între postările sale basic, cele “marcate publicitar” nu vor necesita niciun efort din partea audienței pentru a vedea ce e acolo. Pentru a avea interes să le urmărească. Și nici măcar nu este vreun joc cameleonic, ci este pur și simplu o idee tactică care să-și regăsească locul, natural, în ceea ce creatorul deja comunică. Does it make sense?

Brandurile trebuie să priceapă că în 2026, comunicarea top-down nu mai funcționează sau începe să devină tot mai puțin eficientă. Campaniile foarte bune sunt cele care fac și oamenii care n-au nicio treabă cu industria sau cu brandul să caște ochii și să zică “wow”. Din păcate, astfel de campanii nu prea avem. Singurele care mișcă, cu adevărat, sunt campaniile care vin dinspre ONG-uri sau cele ale festivalurilor. În rest, greu să fi văzut lately vreun brand care să rupă în toate bulele.

Despre campanii cu creatori în care valorile de brand sunt transmise effortless, am un exemplu care mi-a atras atenția aici lately. Nu-l pot atașa, dar sper că-l vedeți pe link. Este un parteneriat plătit între Zalando și Alex Trif, dar felul creativ în care e executată seria nu mă face să depun vreun extra efort față de ceea de postează el în general.

Dincolo de asta, mai am aici două case studies foarte bune pe același principiu:

Mai sus intervenție de brand fără să impună brand message, ci doar să endorse, which says more about brand values decât 1000 de cuvinte.

Și mai sus dovada că și-un hater e bun să fie imagine de brand, dacă o faci bine și ales.

At the end of the day, brandurile trebuie să înțeleagă că încrederea și relevanța de azi vin de la indivizi. De la apropiați. Prieteni. Familie. Brandurile continuă să comunice și ar fi tâmpit să se oprească, dar trebuie să priceapă cât de mult contează ca un individ din interior să se coboare printre oameni și să înceapă să vorbească din crezul lui. Ca mai apoi, acel crez, să facă transfer de încredere și către brand.

Pe data viitoare!

În lumina celor de mai sus, abia acum am reușit să-mi fac timp să trec prin stufosul studiu de la Mocapp și HypeAuditor despre piața de influencer marketing din România lui 2026.

Din capul locului menționez că e mult mai complet, mai bine pus la punct și comparativ mai coerent față de precedentele ediții. Observi mult mai clar niște chestiuni evidente, conturate în ultimele luni. Ce i-am spus și lui Florin la momentul când mi-a dat studiul a fost că nu sunt impresionat.

Iar prin impresionat înțelegem că nu sunt mirat de cifrele acestea.

De ce nu sunt mirat? Permiteți-mi să fac o incursiune de interpretare a ce mi-a spus studiul. Pe bucăți.

Piața stagnează

Există o creștere acolo de 8% față de anul trecut, dar dacă iei în considerare și inflația, descoperi că nu a existat o creștere evidentă. Acele salturi din anii precedenți au fost destul de mari, iar economia IM este destul de mare în România. Adică discutăm despre 121M EUR cotă anuală.

Ceea ce mă duce, invariabil, cu gândul la faptul că sunt niște influenceri care și-au extins business-ul, alții care au pierdut, dar sunt foarte mulți care vin tare din spate. Aparent mult prea mulți față de câți bani există disponibili. Meaning, selecția e tot mai importantă, iar maturitatea se arată.

Este tot mai important cum aleg brandurile să se asocieze cu cine și cum arată acest proces de vetting. Iar asta, mai departe, vorbește și despre strategia și ce measurement system au în vedere. Pe scurt, lucrurile s-au complicat pe de-o parte, iar pe de alta a devenit mult mai evident cine are habar ce face și cine nu.

Am luat și-o vorbă de la Florin, CEO Mocapp, care spune același lucru:

Instagram e platforma care a rămas social-like

Dicteul dat de influencers, mai ales cei din generația nouă, care au împins activitatea lor într-o singură platformă spune multe și despre volumele investite. Interesant că Facebook e nowhere to be found, ceea ce arată lipsa de relevanță în campanii a acestei platforme, dar aș specula eu și o zonă deținută de performance.

Basically, facem ads în Facebook și apelăm la influencers în Instagram.

De altfel, Facebook e și o platformă unde video-ul nu funcționează. Iar video-ul este formatul preferat al consumatorului de azi.

58% din campaniile IM sunt în IG, while 35% în TikTok (?!?!?!) și doar 6% în YouTube. Cumva short video is king, dar retenția? Cum facem cu retenția? Și de ce fug brandurile de TikTok? Oare are legătură cu imaginea nasoală de la alegerile prezidențiale din 2024?

Vorbeam eu într-o altă ediție că Instagram a rămas cumva acest last border pentru ceea ce reprezenta social media cândva. Studiul ăsta o confirmă yet again.

Engagementul s-a dus în cap

Și e normal să fie așa. De fapt, scăderea asta de la 3,18% în 2020 (an pandemic) la 1,71% demonstrează o chestiune foarte importantă despre care am mai vorbit aici: comportamentul de consum s-a schimbat.

Social media de azi, care nu mai e social, s-a transformat în TV. Consumăm social exact cum ne uităm la TV. Și dacă e un lucru care contează enorm pentru TV, actually pentru orice video, iar mai nou și pentru platformele de social e timpul petrecut în app.

Noul KPI este timpul. Adică retention rate per video, avg. watch time, completion rate. Utilizatorul nu mai interacționează cu conținutul de pe social, iar asta se vede, într-un final, și la influencers. Likes, comments, shares or saves sunt chestiuni frumoase, dar tot mai puțin practicate.

Cantitatea informațională la care suntem supuși zilnic, volumele la care am fost expuși din pandemie încoace, când ne-am refugiat în online a dus la un overall digital fatigue. Nu mai avem energia necesară să interacționăm. Maximul pe care îl facem e să dăm share la prieteni când vedem ceva tare. Și prietenii ăia nu fac altceva mai mult decât să se uite.

Așadar competiția pentru atenție se mută în retenție. Cât de bine reușești să faci utilizatorul să-ți consume materialul până la capăt. Apoi să revină.

Trust falls

Trebuie să mai menționez ceva în legătură cu engagementul de mai sus: suntem în cele mai tulburi timpuri pentru încredere. O spune barometrul Edelman, nu io. Dar e suficient să stai un pic pe Facebook ca să sesizezi asta.

Asta înseamnă implicit o erodare a transferului de autenticitate și încredere. Tot mai puțini influencers transmit asta. Conversia la canal de distribuție iată că ajunge spre final. Influencerul nu mai este această persoană la care te uiți pentru că vine către tine cu ceva util, ci mai degrabă pentru că e un canal de distribuție al brandurilor.

Pentru influencers miza rămâne cât se poate de serioasă: echilibrul între construcția și menținerea unei comunități reale vs. bugetele de la branduri.

Hegemonia nano și micro influencerilor

Măi prieteni, ăsta e un joc de sumă zero. Și vă explic de ce: platformele adoră să pompeze algoritmic în postări venite de la no namers. E ceea ce fac ca să-și scoată banul și dorința de retenție în platformă.

Ceea ce înseamnă că nu vom ieși din acest ciclu de nano și micro influencers. Niciodată. Cine e nano și micro azi va crește și cu asta, ușor, ușor, vor primi tot mai puțin de la platforme. Dar și campaniile vor fi mai rare, dar și mai scumpe bugetar.

În schimb, cei mici vor fi împinși de platforme pentru autenticitate, lipsă de high production value, digital native as much as possible, time investment în platformă mai mare. Nu degeaba beneficiază de cel mai mare engagement rate (2,01%) față de 0,21% cât primește un celebrity cu >1M.

Share

Mai apoi, genul acesta de influencer îl găsești mai des în TikTok, decât în Instagram. Și e “victima” dacă mi se permite analogia, brandurilor de tip Shein, Trendyol, Temu etc. luați la kilogram în campanii de promovare a produselor. Adesea în barter, vouchere sau sume modice.

E și o schemă aici pe care brandurile trebuie s-o înțeleagă: nu orice nano-influencer sau micro-influencer e demn de o campanie cu un brand. Și în ziua de azi, de altfel ca-n toate zilele și de dinainte să avem aceste studii, ar trebui să ne uităm la procesul de vetting mult mai atent. Să ne uităm și la omul din spatele camerei.

Dar asta cu “să luăm nano / micro că performează mai bine” este un forever, pentru că platformele adoră să aducă la suprafață oameni oarecare cu talente dubioase. De ce? Pentru că asta te face să petreci mai mult timp cu ei descoperindu-i și implicit mai mult timp în app.

Degeaba am vorbit de long-term partnerships

Sincer. Mi-am uscat gura în ultimii 6 ani cu nebunia asta, dar e ok, românul nu vrea să audă. N-are timp de asta. Mandate trebuie duse cu succes la capăt ca să fie securizat următorul. Raportul care pune imediat pâinea pe masă e mai important decât drumul lung spre un succes stabil.

Prieteni, nu mai suntem în epoca advertisingului liniar. Dacă vrei atenție, trebuie să fii peste tot, cu mesaj unitar, in multiple feeds. Trăim o epocă digital transformată de algoritmi în ceva extrem de fragmentat. Nu mai poți trăi dintr-un TVC și apoi hai cu picioarele de deployment.

Trebuie să vorbești 365 de zile despre ceva constant, cu pași laterali după nevoie. Și trebuie să ai oamenii care să te ajute să faci asta.

Cele mai mici campanii sunt cele cu ambasador, undeva la 0,3% în IG, platforma main de campanii IM. Pe TikTok e ceva mai mare, 1,50%.. such a big success. Aparent, short termismul e în continuare la el acasă. Chestiuni punctuale de care avem nevoie, acum, repede, de niște vizibilitate extra. Dă bine la raport? Dă. Avem nevoie de mai mult? Păi raportul zice că a fost ok, deci nu.

Acest thinking ne omoară.

Finalmente, un studiu care arată sau accentuează multe adevăruri din piață. E și de bine? Că pare că am zis numai de rău, dar nu e așa. Ci doar am explicat niște procese și chestiuni care sunt demult în schimbare, dar care acum se prezintă mai clar ca oricând.

La nivel de social media marketing mechanics și comportament de consum, e clar că suntem în plin proces de schimbare, dar noi nu ne adaptăm încă la asta. Nici măcar nu mai e vorba de decalaj față de vest. Suntem extrem de conectați. Cred că avem nevoie de un pic mai mult curaj.

Însă având în vedere că CQR-ul, un KPI prezent în fostul raport Mocapp de anul trecut a fost lăsat deoparte, mi-e clar că nu suntem încă suficienți de curajoși să dăm față cu realitatea.

Share #peinterneti

Stați să-mi iau alura de profesor…

Actually you know what, forget about it.

Care-i faza? Converse au făcut un ad. Scump, de altfel. Și în ad-ul ăsta, pentru că americanii nu fac spoturi și campanii la oha, se află și Aespa Karina. Poate n-ai auzit de ea, dar e ok, n-are decât vreo aprox. 23M de followers pe Instagram. Cântă, e artistă și e mega iubită în Asia, cu precădere South Korea.

Și, paranteză aici, nu pot să nu observ, ca un mic strateg ce sunt, cum se ridică un val de K-Pop și anything Asia & South Korea cu precădere. Atât în vest, cât și la noi. Este o obsesie nouă despre care nu știu să spun cât va fi, de fapt, alimentată de business & marketing și cât există în cifre de consumer. Mai ales la noi.

Dar e clar că e o obsesie, iar ca orice obsesie o să primească bugete și o să ajungă suficient de mare.

Now back to this stuff. Converse, în acest ad pe care l-au făcut pentru campania Chuck 70 X, au vrut să fie artsy, which is nothing wrong, dar în lumina artisticității imaginii, oamenii n-au observat că au scos și-un simbol triunghiular, care cuplat cu background-ul și culorile alese au dus grav într-o direcție nu foarte fericită.

Here, lemme show you…

Acum, e lesne de înțeles că lumea a înnebunit. Și-o spun cât se poate de asumat.

Dacă despre Sydney Sweeney putem vorbi de marketing sub forma de cultURĂ, aici îți trebuie un ochi extrem de rafinat, multă istorie și să cauți un pic și acul în carul cu fân ca să vezi și să înțelegi conotația.

Ei bine, acel triunghi pe rochia / fusta artistei, reieșit din felul cum pică lumină, plus întunericul din mâna cu care ține adidașii a scos o imagine cu puternic impact istoric, ce au dus gânduri la KKK.

Bun, iar acum trebuie să vorbim despre niște lecții, pe care nu stau să le înșir în cuvinte largi sau paragrafe exagerate, ci, așa cum v-am obișnuit, la linie.

1. Cât timp dezvolți campanii publicitare pentru branduri mari, asigură-te întotdeauna că ceea ce vrei să transmiți e clar și nu se poate interpreta în multiple feluri. Pentru că fiți siguri că, în lumea asta, sunt destui oameni care vor caută la virgulă să găsească ceva neînregulă. NU LĂSĂ loc de interpretare UNLESS campania este gândită în așa fel, iar locul ăla de interpretare e o strategie care-și propune să implice consumatorul.

2. Nu poți să faci publicitate dacă nu cunoști limba, cultura și istoria țării în care te duci să faci publicitate. Și sunt destul de categoric când spun asta. Dacă vreunul din elementele de mai sus îți lipsesc, apucă-te să-l înveți, pentru că momentul când o poți da în bară va fi o zi oarecare, la muncă. Fără să-ți dai seama ce damage și ce criză de imagine provoci. Și crede-mă, când o astfel de criză pleacă dintr-o agenție, clientul n-o să fie prea înțelegător. Capete vor pica, contracte chiar se pot renegocia, iar niște high-level people vor sta un pic cu capul plecat prin niște meetings. No bueno.

3. Fă-ți întotdeauna un scenariu de criză când vine vorba de o campanie mare. Asigură-te că din punct de vedere situații neplăcute ești calculat, ai gândit-o, ai o strategie, știi care sunt pașii de urmat și ce ar fi de făcut în astfel de cazuri. Also, simulează scenarii care să transpună proiecții despre cum s-ar putea vorbi despre campanie. Te ajută să-i dai un sens bigger than just the ppt.

4. Asigură-te ca orice campanie faci nu este doar fantezia umedă a ta sau a oricărei resurse implicate sau a unei părți din resursele astea implicate. Asigură-te că respectiva campanie nu este chiar visul umed al unui CEO. Nu-ți fie frică să refuzi. Să spui nu. Să vii cu soluții alternative la ceva ce poate fi o bombă atomică pentru un brand sau o execuție de tristă amintire sau, de ce nu, o oportunitate ratată pentru că nu e implementată corect.

Să faci marketing, advertising înseamnă să stai foarte mult ancorat în cultura în care trăiești. Să fii la curent cu ce se întâmplă. Să știi care-s ultimele studii de analizat, de citit. În ce news cycle ne aflăm. Să observi semnale în piață, comportamente, tendințe de consum.

Lumea ideilor e frumoasă, dar orice idee ar trebui să aibă o intenție. Iar intenția aia trebuie susținută pe toate canalele, cu buget. Și intenția, alături de idee trebuie să fie clare, concise, să transmită ceva și să aibă sens pentru peste 50% din audiența căreia te adresezi. Și asta cu 50% am fost io blând.

Și las la urmă ce-mi place cel mai tare: păi de unde scot io cultură, șefule?

Din cărți. N-am să uit niciodată cum a răspuns Tăușance, pe atunci directorul de comunicare al campaniei lui Klaus Iohannis (în prima aventură la prezidențiale) întrebat de unde își ia inspirația. Și omul a zis simplu: din cărți. Ficțiune și non-ficțiune.

Și la asta vă pot răspunde și recomanda, personal, cât se poate de tare. Cărți. Oricând.

Pe data viitoare!

Share #peinterneti

Dacă ne dăm un pas în spate, streamingul era văzut încă de pe vremea când, pe la conferințe de pe zonă, se urla că video is king. Marile companii de mass-media au privit mult mai pragmatic piața și felul în care se consumă divertisment și și-au dat seama, iată, că acum e momentul ideal pentru un push. După ce terenul a fost tăbăcit de Netflix, HBO, Disney sau Amazon, iată că a sosit momentul ca niște branduri “mai românești” să facă pasul în față.

În cifre, according to PwC, suntem sub media Uniunii Europene la nivel de abonamente plătite pentru servicii de streaming (21,37% vs. 32,7% media UE).

Cu toate astea nu stăm deloc rău și discutăm despre o piață emergentă:

În lumina acestor cifre, care ne explică destul de evident că video la cerere capătă o cerere (pun intended) din ce în ce mai mare, iată că vara asta putem discuta serios despre un take-over al OTT-ului.

Hai să vorbim un pic despre entertainment, această piață care nu ezită să ne surprindă și să ne țină conectați la absolut tot, inclusiv în short videos, pentru că ce nu e entertaining azi e basically dead and buried. N-o spun eu, ci felul în care consumul pare să fie dominant.

Voyo, platforma deținută de trustul Pro a pus pe masă, abonaților, posibilitatea de a vedea live, în timp real, concerte de la Beach, Please, Untold sau Electric Castle. Discutăm despre cele mai mari festivaluri din România, iar ca tendință de consum discutăm despre ceva ce englezii fac de dinainte de pandemie.

Nu știu cum au scorat în materie de vizualizări, câți concomitenți au fost în timpul acestor concerte, dar la nivel de ofertă mi s-a părut benefic mai ales pentru un target tânăr, în nevoie de a se conecta cu un loc sau cu un artist unde nu a apucat să ajungă.

Comparația benefică aici e cu BBC, care transmite regulat majoritatea festivalurilor mari din UK prin iPlayer și face asta din 2016 încoace.

Un alt jucător care a intrat pe piața de festivaluri și a răsărit de nicăieri a fost Orange TV Go, o aplicație care lasă mult de dorit, folosită ca un gateway pentru abonații Orange să vadă live TV și niște filme / seriale. Oferta e redusă în mare parte din timp, dar în august au transmis Summer Well live de la Buftea.

Recunosc, a fost ultimul lucru la care mă așteptam, but it happenned. Și sunt abonat Orange.

Repet, nu știu în cifre, ce concomitenți au existat și care a fost numărul total de watch time sau chiar și un avg. watch time, poate ne ajută cineva care are legături acolo, dar un lucru e clar: divertismentul live începe să capete amploare ca ofertă în platformele de streaming.

Poate cel mai mare bet al unora dintre aceste platforme o reprezintă video-on-demand pe sport. Știm povestea cu fcsb-ul și meciurile din Europa transmise exclusiv pe Voyo. Știm scandalul. Cea mai urmărită echipă din țară are cel mai activ fan base în zone cu un venit scăzut, iar asta nu-i un secret. Pariul nu a fost atunci câștigat de stream, dar investiția Voyo e pe termen lung.

Prin urmare, trustul Pro și-a asigurat exclusivitate pe Premier League, Ligue 1, Cupa Italiei, iar de la anul Conference & Europa League (competiții unde găsim cu regularitate echipe românești). Basically, Voyo a făcut o investiție în sport uriașă, dar miza aici e mai mare decât întregul business: e schimbarea unei forme de consum & comportament. E provocarea celui mai înfocat om, microbistul, să renunțe la clasicul TV pentru o platformă pe bază de abonament. Iar dacă acest pariu e câștigat, atunci sky is the limit.

AntenaPlay la fel, are video on demand și am auzit mai des decât mi-am imaginat combinația “văd Insula pe AntenaPlay” sau “n-ai AntenaPlay?” decât să aud că urmăresc emisiunea pe TV. Publicul tânăr, care mizează pe aceste reality shows marcante pentru piața noastră preferă să aibă control și zero ads, decât să depindă de programul & segmentarea în content a TV-ului.

Prin urmare, la nivel de comportament de consum, această intrare a streamingului full on în România, dincolo de clasicul divertisment, adică și pe alte arii precum evenimente live sau sportive punctează un shift. Iar acest shift poate spune foarte multe despre ce înseamnă conținut quality, video, long format, care să facă românul să bage și mâna în buzunar. Iar dincolo de asta, ce producții publicitare pot fi inserate și executate acolo, pentru că un lucru e clar: publicitatea pe on-demand nu e neapărat a love connection. Pe principiul: scot bani și tot văd ads?!

Din acest punct de vedere, Voyo are o problemă majoră, pentru că a creat canalul digital TV OTT VoyoSport 1 tocmai ca să poată rula reclame între partidele pe care le difuzează, fapt ce contravine ideii de streaming on demand + no ads cu control total la viewer vs. TV experience. Dar mai spune ceva: piața de streaming nu este încă pregătită să susțină cheltuielile exclusiv cu pe spinarea abonaților. Suntem încă foarte departe de acel moment.

O provocare, atât pentru platforme, cât și pentru brands este inserția asta în streaming platforms sub o formă digerabilă. Iar cea mai digerabilă formă este să producă conținut quality, seamless, care să se traducă în plus valoare. Adică bani către platformă sub formă de content digerabil, care adaugă watch time la client.

E ceea ce brandurile fac deja în social media. Adică cum fac să mă comport ca un production megahouse în care brandul meu să apară organic, învăluit de conținutul cu care se poate asocia natural (fie că discutăm de o nișă anume, un reality show, un subiect sau o serie de interviuri - nu știu, doar dau niște exemple).

Rămân, totuși, două probleme care sunt specifice pieței de la noi:

1. Costul operațional al acestor platforme vs. venituri

2. Problema ofertei vs. cost în fața publicului român

Punctul 2 este în proces de reglare, așa cum am scris mai sus, dar asta implicit crește costurile punctului 1, ceea ce mai departe ridică prețul la client. Iar clientul, în acest moment, e 50/50 la scoaterea banului. Pariul e pe masă, e acolo, dar nu e nici de departe jucat. De asta și avem reclame în platformele on-demand, for now.

În orice caz, mi-aș dori să cred că viitorul se află în streaming apps. Tehnologia și halul în care evoluează nu transmite altceva.

Iar brandurile trebuie să învețe să joace și acest joc, în viitor. TV-ul nu moare, nu are cum să moară. Pentru asta ar fi necesar o creștere a punctului de educație care ar suprinde realmente pe toată lumea, inclusiv pe noi, iar până acolo discutăm de generații. TV-ul rămâne baza TVC-ului și a ideii mari de campanie. Iar pentru românul de rând, piedestalul informației alături de TikTok.

Streamingul reprezintă pariul momentului și al viitorului pentru quality content cu control total la utilizator.

Share #peinterneti

Prieteni cu munci de birou, ați pățit? Sunt singurul?

E practic circularea stresului în natură. Și a providenței. Și a …

Read more

Dar cel mai tare mă amuză felul cum aleg să comunic…

Read more

Logo-ul în cauză, side by side comparison:

Prin 2016, dacă se întâmpla asta, nu rămânea decât la nivel…

Read more

Și apoi conștientizarea că: OMG, this might actuall…

Read more

Poți susține #peinterneți

Nu te costă decât o cafea pe lună. Primești încă o ediție pe săptămână, cea de joi, cu tactici și strategii aplicabile de social media. Simple as that!

Subscribe now

A sosit momentul să purtăm conversația AIA. Subiectul care ne face să ne pierdem job-urile, pe alții să reacționeze virulent, CEO-ii și directorii să vorbească constant despre actualizări, optimizări, implementări etc, iar companiile să adopte tacit o tehnologie de care le e frică să vorbească public, de frică să nu-și ia mare criză de imagine.

Welcome, people, to AI world.

În 2026 am ajuns în punctul în care nu mai e despre dacă folosești AI, că îl folosește aproape toată lumea (mai puțin în #RO), ci despre unde îl bagi, unde îl ții departe, și cum nu ajungi reclama Coca-Cola de Crăciun, despre care vorbim mai jos. Vestea bună: zonele în care AI-ul chiar te ajută nu sunt multe, dar sunt clare.

Vestea proastă: el îți dă, dar nu-ți pune și-n traistă.

Ce am citit, mă întrebați? Păi… „AI in Social Media Marketing 2026”, HubSpot State of Marketing 2026, Salesforce State of Marketing 2026, McKinsey Global AI Survey 2026, statisticile Sprout Social pe 2026, plus discuția online de la ICYMI „Breaking Down Agentic AI for Social Teams” (cu Sakura Irie de la Google, Rachel Smith, Monark & Co și Brandon Smithwrick), plus un studiu din Communications of the ACM despre cât consumă, de fapt, fiecare prompt. Avem de discutat, dar vă dau și prompts utile, vă spun cum le putem folosi, eu zic că e util.

Această ediție este dedicată abonaților plătitori. Dacă vrei s-o citești până la capăt, te invit la un abonament. Te costă doar o cafea, pe lună.

Read more

În viteza schimbărilor cu care ne trăim zilele, poate că v-a scăpat o noutate destul de importantă. Google tocmai a schimbat jocul search-ului. You know, the old Google search thi…

Read more

Asta e ediția aia. Un ghid de bune practici în social media pentru 2026, scris pentru branduri și creatori care vor să joace corect, fără garanția c-o să și câștige mai mult decât pot vinde transparent. Fără bait, fără conturi false, fără să simulezi un val care nu există.

Vestea bună: în 2026 chiar se poate. Vestea proastă: trebuie să muncești.

Am luat multe surse la puricat, ajutat de AI (pentru că e o unealtă incredibilă dacă știi cum s-o folosești și cum să te raportezi la ea): rapoarte de la Social Insider, noutăți de la Social Media Today, Later, Buffer, Hootsuite, Sprout Social, plus analizele de algoritm ale lui Adam Mosseri și ale lui Richard van der Blom, plus regulamentele actualizate ale platformelor și studiile românești pe care chiar le poți cita într-o ședință fără să roșești.

Asta așa, că se apropie perioada concediilor și-o să luăm și noi o pauză aici. Dar vă anunț ce și cum.

Read more

Internetul astroturfingului și psyops-urilor

Când m-am așezat să scriu ediția asta, eram destul de extenuat. Veneam după un research strategic intensiv, plus niște runde de creație…

Read more

Sună a nostalgie. E, de fapt, un diagnostic.

Of course, dacă ne uităm pe plan global, it might look like that, compared to others: X e un ospiciu. Reddit e umflat și astroturfat. Facebook înoată în AI slop. YouTube a devenit televiziune și cere bugete de televiziune. TikTok și-a pierdut din magie. Rămâne Instagram. Last man standing.

Bine, așa se prezintă situația geostrategică la nivel global cu focus concentrat pe SUA, locul tuturor posibilităților și mama democrației bolnave.

Dar mi-aș dori să mă aplec un pic pe România. Se aplică și la noi asta?

Read more

Ce nu am spus în 20 de minute de prezentare

Miercurea trecută am fost invitat la Food Content Creators să vorbesc despre algoritmi și cum funcționează ei.

Bineînțeles, cum mă știți…

Read more

152.007 reclame. 1.253 de influencers

Nu am mai scris de foarte mult timp despre influencer marketing. Mai ales cel din România. Simt că m-am ramolit un pic. Așa că m-am dus să citesc raportul BRAT pe 2025. Și mi-am dat seama că există două fețe ale acestei industrii. Două care NU se bat pe același public (că și aici s-a căscat o prăpastie la nivel de selecție), dar același attention economy, joacă același joc la timpul prezent și prea puțin strategic thinking.

Finalmente, două fețe ale aceleiași industrii unde unii au auzit de etică, iar alții pot spune și acum că “Nu, nu ne-a prins nimeni.”

Spoiler alert: dacă vreun om de comunicare citește raportul ăsta, this should spark some ideas, cum ar zice englezu’.

BRAT a monitorizat în 2025 152.007 postări comerciale realizate de 1.253 de influenceri activi, pe patru platforme: Instagram, TikTok, Facebook și YouTube.Față de 2024, s-a întrevăzut o creștere de 26%. Adică ne merge bine în industrie, cum ar veni.

Ia să pătrundem mai adânc…

Read more

Un partid apolitic de stânga a rupt pe Instagram

India are un nou star (a)politic (momentan): un gândac generat cu AI, cu un hoodie de parcă a ieșit dintr-un film al lui Tron, care…

Read more

Pe 27 mai 2026, Meta a anunțat oficial Meta One. Un program de abonamente care acoperă Instagram, Facebook și WhatsApp, cu prețuri pornind de la $2.99 pe lună pentru utilizatorii obișnuiți și urcând până la $49.99 pe lună pentru creatori și business-uri. Șase trepte de plată pentru o platformă pe care, până acum, o foloseai gratis.

Și toată lumea s-a întrebat: pentru cine e asta?

Răspunsul scurt: nu pentru tine…

Read more

La începutul lui 2025, dacă ai citit orice trend report serios din industrie, ai fi primit cam același mesaj: consumatorul vrea să renunțe la digital. Dumb phones în loc de smartphone. Vinyl în loc de Spotify. Camere pe film în loc de burst mode. Căști cu fir în loc de AirPods. Touch grass în loc de scroll. Era oficializat, era previzibil și suna impecabil de bine într-un deck de PowerPoint livrat unui client care voia să știe what’s next.

Fast forward la mai 2026, și conversația și-a pierdut din sens. Ceea ce la început de an era “2026 is the new 2016” n-a fost decât ce mă așteptam să fie: a marketing push. The analogue revival did not take place.

Cronologia unui trend inventat

Povestea nu a început în 2025. Primele semne au apărut în 2023, când Agus Panzoni de la Death to Stock vorbea deja despre IRL escapism ca reacție la pandemia din care tocmai ne recuperam emoțional. Articole din Financial Times susțineau că social media a atins apogeul, că a nu mai fi pe rețele era cool, că un feed neîngrijit se citea mai profesionist decât o prezență șlefuită. Offline-ul devenise status symbol, adică singurul lucru mai greu de obținut decât o geantă Birkin.

În 2024 și mai ales la începutul lui 2025, trend report-urile au industrializat narativa. MIDiA Research publica “Analogue Revival: A Cultural Pendulum Swing”, documentând creșterea vânzărilor de muzică în format fizic de-a lungul a cinci ani consecutivi. Global Wellness Summit includea “Analog Wellness” ca unul dintre trendurile definitorii ale anului. CNN Business raporta în ianuarie 2026 că vânzările de guided craft kits au crescut cu 86% în 2025 și că pentru unii oameni renunțarea la smartphone nu era un capriciu estetic, ci o decizie de viață. Hashtag-ul #nostalgia de pe TikTok ajunsese la 16,9 milioane de postări și aproape 100 de miliarde de vizualizări până în octombrie 2025, conform Shopify.

Cifrele erau reale. Problema era interpretarea lor.

Read more