Poți susține #peinterneți

Nu te costă decât o cafea pe lună. Primești încă o ediție pe săptămână, cea de joi, cu tactici și strategii aplicabile de social media. Simple as that!

Subscribe now

A sosit momentul să purtăm conversația AIA. Subiectul care ne face să ne pierdem job-urile, pe alții să reacționeze virulent, CEO-ii și directorii să vorbească constant despre actualizări, optimizări, implementări etc, iar companiile să adopte tacit o tehnologie de care le e frică să vorbească public, de frică să nu-și ia mare criză de imagine.

Welcome, people, to AI world.

În 2026 am ajuns în punctul în care nu mai e despre dacă folosești AI, că îl folosește aproape toată lumea (mai puțin în #RO), ci despre unde îl bagi, unde îl ții departe, și cum nu ajungi reclama Coca-Cola de Crăciun, despre care vorbim mai jos. Vestea bună: zonele în care AI-ul chiar te ajută nu sunt multe, dar sunt clare.

Vestea proastă: el îți dă, dar nu-ți pune și-n traistă.

Ce am citit, mă întrebați? Păi… „AI in Social Media Marketing 2026”, HubSpot State of Marketing 2026, Salesforce State of Marketing 2026, McKinsey Global AI Survey 2026, statisticile Sprout Social pe 2026, plus discuția online de la ICYMI „Breaking Down Agentic AI for Social Teams” (cu Sakura Irie de la Google, Rachel Smith, Monark & Co și Brandon Smithwrick), plus un studiu din Communications of the ACM despre cât consumă, de fapt, fiecare prompt. Avem de discutat, dar vă dau și prompts utile, vă spun cum le putem folosi, eu zic că e util.

Această ediție este dedicată abonaților plătitori. Dacă vrei s-o citești până la capăt, te invit la un abonament. Te costă doar o cafea, pe lună.

Read more

În viteza schimbărilor cu care ne trăim zilele, poate că v-a scăpat o noutate destul de importantă. Google tocmai a schimbat jocul search-ului. You know, the old Google search thingy cu care am crescut pe interneți.

Ce înseamnă asta pentru marketeri, pentru tine și pentru un internet în care 95,78% din tot ce căutăm trece printr-o singură companie urmează să dezbatem azi.

Hai să zicem că timp de 25 de ani, Google a fost bibliotecarul internetului. Îi spuneai ce vrei, iar el îți arăta rafturile: zece linkuri albastre, rankate după relevanță și alte conduite cerute de motorul de căutare, din care alegeai unul pe care îl citeai. Plictisitor, dar onest.

Pe 19 mai 2026, la conferința I/O, bibliotecarul s-a întors din pauza de masă cu o idee nouă: în loc să-ți mai arate rafturile, îți citește el rezumatul cărții. Și, dacă tot a citit-o, sugerează discret că poate nici nu mai e cazul să treci pe la raft să iei cartea.

Acesta, prieteni, a fost momentul când „a căuta pe Google” a încetat să mai însemne ce credeam noi că înseamnă. Și, fiindcă în România aproape tot ce înseamnă „a căuta” înseamnă, de fapt, „Google”, schimbarea asta cântărește mai mult decât o simplă știre.

Ce a anunțat Google, pe scurt (și de ce a intrat presa în panică)

La I/O 2026, Google a făcut cel mai mare upgrade la căsuța de căutare din ultimii 25 de ani. Pe românește: AI Mode, modul conversațional alimentat de noul model Gemini 3.5 Flash, devine suprafața principală, iar clasicele zece linkuri albastre coboară pe locul doi. Căsuța de căutare „inteligentă” se întinde acum pentru întrebări lungi, îți ghicește intenția și înghite text, imagini, fișiere, clipuri video sau tab-uri din Chrome. Practic, întreabă-o orice, cum ai întreba un coleg care a băut trei cafele și chiar vrea să ajute.

TechCrunch a scris fix ce gândeau toți: Google Search, așa cum îl știai, s-a terminat. Un jurnalist a rezumat starea de spirit din breaslă mai concis decât pot eu: “I think we are done”.

Vedeta show-ului sunt însă agenții de informații, niște asistenți care caută pe web în locul tău, 24/7. Sună futurist, până realizezi că e, de fapt, Google Alerts (lansat în 2003) care a făcut liceul, a citit niște cărți de self-help și acum se crede consultant. Iată cum „lucrează”:

1. Brain dump. Îi torni tot ce vrei să urmărească, de la „caut apartament cu astea trei criterii” până la „anunță-mă în secunda în care sportivii mei preferați scot o colaborare de șoșoni”.

2. Descompune și planifică. Îți sparge întrebarea complicată în bucăți și își face singur un plan de monitorizare, inclusiv ce unelte și ce date îi trebuie.

3. Stabilește urgența. Decide ce condiții merită urmărite și cât de repede ai nevoie de informație.

4. Pune declanșatoare și alege uneltele. Stă în fundal și scanează bloguri, site-uri de știri și postări din social, plus datele proaspete ale Google (finanțe, shopping, sport).

5. Sintetizează și acționează. Îți trimite un update sintetizat, cu linkuri în care poți să sapi mai adânc și cu opțiunea de a face ceva concret în locul tău.

Frumos. Singura problemă: memo-ul ăla sintetizat e construit din site-uri pe care același agent te descurajează tot mai mult să le vizitezi.

Apoi a venit damage control-ul

Panica de la I/O a fost suficient de mare cât Google să iasă rapid cu precizări. Mesajul oficial, redus la esență: stai liniștit, linkurile n-au dispărut, apar în continuare lângă răspunsurile AI, iar AI Mode nu e setat ca implicit, ci trebuie tu să alegi să intri în el.

„Noua căsuță de căutare nu înseamnă că vei primi doar răspunsuri AI.” — Liz Reid, VP Search la Google (parafrazat)

Traducere din corporateză în română: linkurile mai există, dar nu mai sunt prioritatea pentru multe tipuri de căutări. E ca atunci când restaurantul îți spune că meniul vechi „e încă disponibil”, adică există, tipărit pe o foaie, în sertar, la bucătărie, dacă insiști. Tehnic, nu te-a mințit nimeni. Practic, știi tu cum se termină.

„Google Zero”, sau ziua în care robinetul se închide

Termenul nu e nou. L-a inventat Nilay Patel, redactorul-șef de la The Verge, încă din 2022, pentru a descrie ziua în care Google răspunde direct la tot mai multe căutări, trimite tot mai puțini oameni către alte site-uri și păstrează toată valoarea pe propria pagină. Cu alte cuvinte: traficul de la Google către restul internetului tinde spre zero.

De ce e asta o problemă existențială, și nu doar o bârfă de breaslă? Pentru că funcționează un mecanism simplu, pe care eu îl numesc cercul virtuos al internetului: oamenii îți găsesc site-ul → tu îl ții în viață → faci mai mult conținut → conținutul ăla hrănește, printre altele, chiar AI-ul. Rupe prima verigă — descoperirea — și tot lanțul se prăbușește ca un Jenga la care a tras cineva piesa de jos. NPR a numit fenomenul, fără pic de subtilitate, un „eveniment de extincție” pentru publisherii de știri online.

Și nu vorbim de teorie. Iată cifrele globale, ca să nu ziceți că dramatizez de unul singur:

• Aproximativ 58–60% din căutările Google se termină acum fără niciun click (zero-click). La știri, cifra a urcat spre 69% în anul de după lansarea rezumatelor AI.

• Traficul organic dinspre Google către peste 2.500 de site-uri a scăzut cu aproximativ 33% la nivel global între noiembrie 2024 și noiembrie 2025 (date din Chartbeat, via Reuters Institute).

• Când apare un rezumat AI, click-ul pe rezultatul de pe poziția 1 scade cu până la 58% (Ahrefs, decembrie 2025). Un studiu Pew arată o jumătate de click rămasă din ce era înainte.

• Reacția publicului: după I/O, instalările DuckDuckGo în SUA au crescut cu până la +30,5% într-o singură săptămână. CEO-ul lor a rezumat tendința spunând că Google ne îndoapă cu AI fără buton de oprit.

România e cam vulnerabilă…

Aici intervine partea în care România își depășește, ca de obicei, statisticile doar că în direcția greșită. Ca să înțelegi de ce o schimbare de genul ăsta, la noi, e o schimbare a internetului, uită-te la cine deține căutarea în România.

95,78%. Aceasta nu este o cotă de piață, este un monopol cu acte în regulă. Bing, al doilea clasat, are 2,83%, adică marja de eroare a lui Google. Adaugă peste asta faptul că aproximativ 94% dintre români sunt online (17,7 milioane de utilizatori, conform DataReportal, Digital 2026), și ai rețeta perfectă: o țară întreagă care caută pe internet pe o singură sursă.

Când proprietarul sursei decide să pună un portar AI care îți citește rezumatul în loc să te lase înăuntru, nu e o opțiune pe care o testezi. E noua realitate, livrată din oficiu.

Partea cu adevărat ironică: dependenți, dar nepregătiți

Ai crede că o națiune atât de lipită de Google e și fruntașă la AI. Ei bine, depinde enorm pe cine întrebi și exact aici devine totul savuros.

Conform Eurostat, doar 17,8% dintre români (16–74 ani) au folosit AI generativ în ultimele trei luni, ultimul loc în Uniunea Europeană, sub o medie europeană de 32,7%. În același timp, Reveal Marketing Research găsește că 68% dintre românii din urban, utilizatori de internet, foloseau AI în 2026, în creștere de la 47% în 2025. Un salt de 21 de puncte într-un an.

Cele două cifre nu se contrazic, măsoară universuri diferite (toată țara vs. urbanul conectat). Dar împreună spun o poveste pitorească: adoptăm AI-ul mai repede decât apucăm să avem încredere în el fiindcă, tot la Reveal, încrederea „mare și foarte mare” în informația oferită de AI a scăzut de la 65% la 55% într-un an.

Pe românește: ni se dă cheia unei mașini care se conduce singură, de la o companie a cărei avere depinde de șoselele pe care tocmai le reasfaltează, iar noi încă nu suntem convinși că vrem să dăm drumul la volan.

Ce înseamnă asta dacă faci marketing

Vestea proastă: SEO-ul clasic, „ranchez pe poziția 1 și culeg click-uri”, nu mai e suficient. Vestea bună: nici nu moare, doar își face frați. Noul alfabet pe care îl vei auzi la fiecare ședință din 2026 sună așa:

• SEO rămâne podeaua, dacă motoarele nu te găsesc, AI-ul oricum nu te poate cita.

• AEO (Answer Engine Optimization), să ajungi în răspunsul direct, în featured snippet, în rezumatul AI.

• GEO (Generative Engine Optimization), să fii citat în interiorul răspunsului generat de ChatGPT, Gemini, AI Overviews sau Perplexity.

Trei date care ar trebui să-ți rearanjeze bugetul:

1. Gartner estima încă din 2024 că volumul căutărilor tradiționale va scădea cu 25% până în 2026.

2. Conform Muck Rack (mai 2026), 84% dintre citările din AI vin din earned media (presă, articole, mențiuni terțe) și doar 0,3% din conținut plătit. Cu alte cuvinte, AI-ul are încredere în ce scriu alții despre tine, nu în ce scrii tu pe blogul propriu.

3. Doar ~8% dintre citările ChatGPT vin din primele 10 rezultate Google, deci „sunt pe locul 1” nu mai garantează nimic în lumea AI.

Există și un premiu de consolare, și e unul real: traficul venit din AI convertește mult mai bine. Raportul Opollo 2026 (312 firme B2B tech) arată o rată de conversie de 14,2% pentru vizitatorii din AI, față de 2,8% pentru organicul clasic Google.

Mai puțini oameni, dar mult mai hotărâți. Volum mic, intenție mare.

Recomandări concrete:

• Păstrează SEO ca fundație, dar scrie pentru a fi extras: răspunde complet la întrebare în primele ~200 de cuvinte, folosește titluri sub formă de întrebare, structurează datele în tabele curate.

• Investește în earned media. Dacă 84% din citările AI vin din presă, o mențiune într-o publicație serioasă valorează acum cât zece articole pe blogul propriu.

• Măsoară altceva: nu doar poziția în Google, ci cota ta de citări în AI. Dacă peste ~50% din căutările tale relevante sunt zero-click, e timpul să-ți construiești un canal pe care îl deții — newsletter, comunitate, audiență directă.

• Mută o parte din pariu în afara Google. Exact ce fac deja publisheri precum Time sau Condé Nast: planifică de parcă traficul Google ar putea ajunge la zero. Dacă nu ajunge, tot ce e peste zero e bonus.

Și dacă ești doar un om care caută rețete de cozonac?

Schimbarea cred că o simți deja, pentru că oricum s-ar putea ca tu deja să fii un fan al rezumatelor Google.

Trecerea se face din „caut activ” (mă uit pe o listă, aleg, intru, evaluez) în „mi se spune” (citesc rezumatul AI și intru pe link doar dacă vreau să verific sau să cumpăr). Problema e că, de fiecare dată când iei rezumatul de-a gata și ignori linkurile, dai, fără să vrei, o mică mână de ajutor la prăbușirea cercului virtuos de care vorbeam. Site-ul cu rețeta ta de cozonac trăiește din vizitele tale; dacă AI-ul îți servește rețeta sus și tu nu mai cobori, site-ul ăla, încet-încet, dispare, împreună cu rețeta pe care AI-ul a învățat-o de la el.

Vestea bună pentru cei alergici la AI: încă poți cere linkuri simple. Google are un filtru „Web”, iar alternative precum DuckDuckGo îți dau căutare fără AI din start.

Iar dat fiind că încrederea românilor în răspunsurile AI deja scade, un sfat care nu strică niciodată: tratează memo-ul agentului ca pe un punct de plecare, nu ca pe Evanghelie. Mai ales când îți zice, cu aplomb, câte ouă pun în cozonac.

So…

Personal e funny, vă spun sincer.. adică scriu un newsletter despre cum dispare traficul către site-uri, sperând că tu îl citești pentru că ți-a ajuns direct în inbox, nu pentru că te-a trimis Google.

Dacă îți pasă să ajungi la un “reach real”, cu quality engagements, fă-o acum, cât încă se mai poate, și pune-ți audiența undeva în siguranță, un loc pe care îl controlezi tu, nu un algoritm. Aș zice „pe email”, dar Google bagă exact aceleași unelte AI și în inbox, așa că hai să nu ne facem prea multe iluzii. Internetul nu se termină. Doar se transformă, ca să urmez zicala.

Cred că e momentul să oprim planeta

Nu știu dacă administrația Trump, idiocracy-ul sau pur și simplu evoluția propriu-zisă a globalizării prin internet a dus la astfel de idei, dar iată-ne aici. Cu prima aplicația de bounty hunting la liber.

Poți fi plătit să-ți tatuezi scule pe frunte, să arunci cu gunoi în primăria orașului tău, să protestezi, să vandalizezi, să urmărești pe cineva, iar soon enough să-i faci rău cuiva.

Fun times on the internet, guys…

@ginotheghostthe website pays people to do ANYTHING

Tiktok failed to load.

Enable 3rd party cookies or use another browser

Niște links

Poate vrei să afli ce face Peter Thiel în Argentina și de ce s-a decis, brusc, să se mute acolo (paywalled).

Oleacă despre Cannes Lions, așa gen overview.

O discuție deschisă despre AI slop, muzică și critică.

Episodul ăsta din Friendly Fire, unde Moise Guran și Vlad Petreanu încearcă să explice ce s-a întâmplat la noi în țară în ultima lună și ceva.

Asta e ediția aia. Un ghid de bune practici în social media pentru 2026, scris pentru branduri și creatori care vor să joace corect, fără garanția c-o să și câștige mai mult decât pot vinde transparent. Fără bait, fără conturi false, fără să simulezi un val care nu există.

Vestea bună: în 2026 chiar se poate. Vestea proastă: trebuie să muncești.

Am luat multe surse la puricat, ajutat de AI (pentru că e o unealtă incredibilă dacă știi cum s-o folosești și cum să te raportezi la ea): rapoarte de la Social Insider, noutăți de la Social Media Today, Later, Buffer, Hootsuite, Sprout Social, plus analizele de algoritm ale lui Adam Mosseri și ale lui Richard van der Blom, plus regulamentele actualizate ale platformelor și studiile românești pe care chiar le poți cita într-o ședință fără să roșești.

Asta așa, că se apropie perioada concediilor și-o să luăm și noi o pauză aici. Dar vă anunț ce și cum.

Read more

Internetul astroturfingului și psyops-urilor

Când m-am așezat să scriu ediția asta, eram destul de extenuat. Veneam după un research strategic intensiv, plus niște runde de creație hardcore pe o lansare care se apropie cu pași rapizi. În research-ul ăsta, însă, mi-am dat seama că majoritatea exemplelor găsite erau fakes. Și-am început să spumeg nevoie mare.

Așa c-o să încep cu o întrebare: care este ultimul trend / artist / cântec / joc / whatever movement care s-a născut viral, organic, din străfundurile internetului și de care vă aduceți aminte?

Pentru că personal, acest drum anevoios și-a găsit concluzia recent. Adică mă tot lupt cu niște gânduri de vreo doi ani încoace. Dar săptămâna asta s-a confirmat oficial: discuția dintre astroturfing și psyop a explodat în industria muzicală internațională și, dintr-odată, toată lumea vorbește despre asta ca despre o noutate.

Spoiler: nu e o noutate. E doar prima dată când cineva a fost suficient de prost să recunoască public cum funcționează mecanismul.

Geese, trupa care a „spart” internetul

A brief recap, if you allow me: Geese sunt o trupă indie-rock din Brooklyn, activă din 2018, cu patru albume lansate. Nu sunt nicio invenție de o săptămână. Frontmanul lor, Cameron Winter, a avut și un proiect solo de succes. Lucrurile mergeau bine organic, fără explicații suspecte.

Apoi, în martie 2026, fondatorii unei agenții de marketing digital numite Chaotic Good Projects au vorbit la un podcast Billboard, la SXSW, despre metodele lor. În termenii folosiți chiar de ei: „posting enough volume across enough accounts with enough impressions to try to simulate the idea that the song is trending or moving”. Practic, oamenii mei și-au expus rețeta lor de viral formată din rețele de conturi care creează impresia că o piesă e virală, până când algoritmul începe să creadă singur povestea și o împinge real.

Asta se numește, în jargonul lor, „trend simulation”.

Cântăreața Eliza McLamb a scris un text pe Substack despre clienții agenției, listă din care făceau parte și Geese. Chaotic Good a șters rapid pagina cu clienții de pe site. Două săptămâni mai târziu, Wired a publicat un articol cu titlul „The Fanfare Around the Band Geese Actually Was a Psyop”. Geese-gate a început oficial.

Co-fondatorul agenției, Adam Tarsia, a confirmat pentru Wired: „We helped distribute clips of them performing and doing some interviews on TikTok.” Mecanismul descris: rețele de pagini, de obicei pe TikTok, care duc conținutul artistului direct în algoritmul de recomandare.

Aici lucrurile s-au împărțit clar în două tabere.

Tabăra unu: e fraudă, e psyop, e manipulare pură a percepției publice. Tabăra doi, mai nuanțată: e marketing, doar că pe un ton mai dezgustător decât te-ai aștepta, pe o platformă care deja te face să simți că orice promovare e o infracțiune.

Newsletterul Garbage Day a remarcat ceva esențial. Singurul caz în care tactica asta a funcționat cu adevărat la scară masivă a fost Andrew Tate, în 2022, ai cărui fani plătiți postau obsesiv clipuri din podcastul lui, convingând algoritmul TikTok că era un trend organic. Dar acolo au fost mii și mii de oameni reali, motivați ideologic, care au împins conținutul ani de zile. Nu o agenție cu câteva conturi automate. Nimeni nu a reușit să repete trucul de atunci, probabil pentru că TikTok nu vrea să se mai întâmple asta.

Concluzia mea: Geese fac muzică bună. Asta nu se discută. Dar discuția reală nu e dacă Geese sunt sau nu un „industry plant”. E că industria muzicală a normalizat tactici de manipulare algoritmică la un nivel la care nu mai poți distinge organic de orchestrat. Și asta se aplică identic și la branduri, și la politică, și la conținutul pe care îl consumi zilnic fără să te întrebi de unde vine.

But w8, what’s astroturfing & psyop?

M-am pornit la drum cu un exemplu, hai să le definim corect, pentru că se confundă constant.

Astroturfing înseamnă crearea artificială a impresiei de susținere organică, de la nivelul oamenilor de rând, pentru un produs, brand, politician sau idee, când în realitate susținerea reală e minimă sau inexistentă. Se întâmplă atunci când o entitate creează artificial impresia de suport larg pentru un produs, o politică sau un concept, când în realitate există un suport limitat. Termenul vine de la iarba artificială AstroTurf, folosită pe stadioane în loc de gazon real. Pare organic, dar nu e.

Un exemplu minunat de operațiune de astroturfing that went real, ca și cazul Andrew Tate, e Călin Georgescu la alegerile din 2024.

Psyop e prescurtarea de la psychological operations, operațiuni psihologice. Termenul are origine pur militară: operațiuni care transmit informații și indicii selectate către publicuri pentru a le influența motivele și raționamentul, și în final comportamentul guvernelor, organizațiilor sau grupurilor. De prin 2020, în pandemie, s-a mutat în vocabularul colocvial de internet. Acum e folosit, de multe ori ironic, pentru orice strategie care manipulează percepția cuiva, de la o campanie de social media până la felul în care prietenul tău te convinge să mergeți la bere, că face bine la rinichi.

Diferența practică, pe scurt: astroturfing-ul construiește o falsă majoritate. Psyop-ul construiește o falsă realitate. Se suprapun des, dar nu sunt sinonime.

Și-acum să plonjez în tristețea de fapt a lucrurilor…

Brazilia, Cannes Lions și electrocasnicele care n-au existat

Dacă Geese e cazul „soft”, din muzică, hai să vedem ce înseamnă manipularea la nivel de agenție de publicitate cu premii internaționale.

În 2025, agenția braziliană DM9 a câștigat Grand Prix la categoria Creative Data, la Cannes Lions, cel mai prestigios festival de creativitate publicitară din lume, pentru campania „The Efficient Way to Pay”, făcută pentru brandul de electrocasnice Consul, parte din Whirlpool. Ideea campaniei: un program prin care familiile braziliene puteau primi electrocasnice noi fără plată inițială, banii economisiți la factura de energie urmând să acopere costul produsului.

Frumos. Doar că, la scurt timp după câștigarea Grand Prix-ului, au apărut zvonuri că filmul de prezentare a cazului conținea imagini generate cu AI și conținut manipulat, inclusiv un segment fals de știri, simulat să pară reportaj CNN Brasil.

Cannes Lions a confirmat oficial, potrivit MMM Online: conținut generat și manipulat prin AI a fost folosit în filmul de case study pentru a simula evenimente reale și rezultate ale campaniei, ceea ce a dus la prezentarea unor informații inexacte juriului în timpul deliberărilor. Premiul Grand Prix și un Bronze adițional au fost retrase. Co-președintele și directorul creativ al DM9, Icaro Doria, a demisionat din funcție.

Nu a fost un caz izolat. Potrivit Adweek, agenția LePub São Paulo a fost acuzată că o campanie pentru New Balance și São Paulo FC, care a câștigat Bronze, includea date de vânzări neverificabile și nu avea aprobarea clientului. New Balance a confirmat că nu aprobase deloc materialul depus. Au urmat acuzații similare pentru agenții din Olanda și India.

Concluzia organizatorilor festivalului a fost una de criză de identitate la nivel de industrie: au introdus reforme de integritate, inclusiv declarații obligatorii despre folosirea AI, verificare dublă umană și AI, aprobare obligatorie de la nivel senior din partea clientului și un Consiliu de Integritate care să verifice intrările.

Practic, cea mai mare scenă de premiere a publicității mondiale a recunoscut că nu mai poate avea încredere în propriile case studies. Dacă asta nu e o dovadă că am trecut un prag, nu știu ce mai e.

Dar oricum, partea amuzantă e că se întâmplă de atâția ani fake case studies la acest festival, încât AI-ul n-a făcut altceva decât să pună în lumină niște practici istorice ale advertisingului de dragul premiului.

Clipping-ul

Vrei și mai concret de ce nu mai poți avea încredere în nimic ce pare viral? Hai să vorbim de clipping.

O agenție de clipping ia conținut lung, fie el podcast, interviu, livestream, și îl transformă în clipuri scurte, optimizate pentru TikTok, Reels, YouTube Shorts. Potrivit Reach.cat, în 2026 clipping-ul de conținut a devenit un canal de marketing mainstream, unde brandurile plătesc între 1 și 6 dolari per mie de afișări verificate pentru conținut video scurt, autorizat de brand, distribuit prin rețele de editori independenți pe TikTok, Instagram Reels și YouTube Shorts.

Pare inofensiv. E, de fapt, exact mecanismul prin care un subiect, un artist, o piesă, o persoană devine „trending” artificial. Sute de clipuri identice, postate de conturi diferite, în aceeași fereastră de timp, creează impresia unui val organic de interes. Algoritmul citește volumul, nu intenția din spate. Iar volumul, în acest caz, e cumpărat.

Diferența dintre clipping legitim, ca tactică de distribuție plătită și transparentă, și astroturfing pur, e doar transparența. Dacă brandul sau artistul declară că plătește pentru distribuție, e marketing. Dacă mecanismul e ascuns sub formă de entuziasm organic fals, e exact ce am discutat mai sus la Geese.

De ce ne afectează psyops-urile, de fapt

Aici vine partea care mă deranjează cu adevărat. Nu cazul Geese în sine, ci ce reprezintă pentru tendințele de social media în general.

Dacă o agenție poate simula un trend muzical cu câteva mii de conturi, aceeași infrastructură poate simula orice altceva: un val de susținere pentru un produs, o controversă politică, o „discuție organică” despre un subiect care, de fapt, nu interesează pe nimeni cu adevărat.

Astroturfingul digital poate influența și manipula opinia publică, modelând narațiuni politice prin partajarea de conținut care subminează sau susține anumite probleme și candidați politici, arată un studiu publicat în 2026 în Media and Communication. Nu mai e doar despre muzică sau branduri de electrocasnice. E despre cum se formează percepția publică, full stop.

Și dacă te întrebi cât de mult din ce vezi zilnic e real, hai să-ți dau și contextul mai larg, ca să nu spui că nu că nu citești newsletter documentat: Cloudflare spune că 57,4% din cererile către o selecție de site-uri pe care le găzduiește sunt acum cereri automate, generate de boți, iar 42,6% sunt generate de oameni. Bot traffic a depășit traficul uman.

Asta nu înseamnă automat că toți boții fac astroturfing sau psyops. Multe sunt crawlere, scrapere, indexări AI. Dar înseamnă că infrastructura pentru manipulare masivă, scalabilă, ieftină, există deja și e activă non-stop.

Let me get this straight…

Internetul, ca mediu de comunicare, a depășit oficial punctul critic stabilit înainte de TV sau ziar. La TV sau ziar, manipularea cerea resurse, oameni, timp, distribuție fizică. Pe internet, manipularea s-a democratizat. O agenție mică, câteva mii de dolari, o rețea de conturi, și poți crea impresia unui fenomen cultural.

95% din ce vezi ca fiind viral organic e, cel mai probabil, un act de implementare. O idee, o tendință, un subiect, un artist, o piesă, toate împinse artificial până devin reale prin propria lor inerție.

Cred sincer că asta va deveni următoarea mare diferență din industrie: organic viral versus paid viral. Nu calitatea conținutului, nu strategia de brand, ci pur și simplu întrebarea dacă ce vezi a crescut singur sau a fost crescut.

Și da, e cel mai trist lucru în care s-a transformat internetul. Nu mă mai impresionează nimic viral. Dar, sincer, nici nu mai simt o importanță de vreun fel. Te-ai mai uitat, lately, la vreun trend și ai simțit ceva autentic? Eu nu.

Poliția Română are nevoie de poliția ei

A bunului simț, first and foremost.

Eu nu înțeleg această nevoie de a fi edgy în anumite postări. De a genera judecăți morale prin niște execuții de imaginație total nepotrivite.

Sunt exemple de execuții social foarte bune în afară, mai ales pe la olandezi, dar la noi se pare că poliția vrea să fie acest gigolo, macho man, gelat, care scrumează în trafic cu o mână pe volan și brățară de aur mare, să se vadă.

Prieteni, ceva mai cringe nu se află departe de postarea asta. Pe același cont.

Recomandare: nu căutați să fiți cringe. În niciun context. Și nu căutați bait. Mai ales nu genul ăsta de bait, care împarte apele. Și mai ales când nu faci community management, pentru că atunci arăți că nu-ți pasă.

Cum, de altfel, se și comportă poliția în multe rânduri și cu multe ocazii total nefericite. Comunicarea aici nu-i decât prelungirea unui brand cu o imagine și-așa șifonată.

Nicușor Dan și criza de imagine

Domnul nostru președinte, Nicușor Dan, a intrat într-un cerc vicios și toxic cu viteza unui Lamborghini Urus la o liniuță. Prietenul nostru din societatea civilă, omul venit dintre noi ca să ne scape de borfași, a devenit el însuși un borfaș.

Dar dincolo de comentariile mele politice pe care cu siguranță nu le doriți aici, vreau doar să remarc rapid modul președintelui, și-a echipei sale de comunicare, de a gestiona criza de imagine generată în urma desemnării lui Adrian Veștea ca prim ministru și a scandalului monstru ce-a urmat.

Pe 14 iunie, pe Facebook, președintele făcea postarea de desemnare. Acea postare a colectat peste 22k de comentarii. Toate negative la adresa președintelui.

Presa a vuit și ea.

La nivel de mențiuni, președintele a scorat cu cel mai înalt punctaj dintre toate subiectele, fiind pe buzele tuturor analiștilor, oamenilor de rând, presă, KOLs etc.

Când vine următoarea postare a președintelui?

18 iunie. Un live anost, cu declarații despre un subiect, vă garantez, fără prea mare interes pentru publicul de interes al președintelui. E ca și cum arunci o bombă, după care pleci, iar când revii vorbești despre cum te-ai întâlnit cu un vechi prieten din copilărie, și ce nostalgia trip ți-ai luat. Cu subiectul precedent rămas în pom.

Zero crisis management. & moreover, vine fotografia asta de la întâlnirea cu Erdogan care demonstrează principiile puterii. Ofc, eu nu sunt un fan al genului ăstuia de show off, dar nu pot să nu remarc poziția președintelui și felul său de a se afișa la această întâlnire.

Nene, în campanie era zmeu. Ajuns la Cotroceni, nu-l mai consultă nimeni pe comunicare?

What the f**ks up, Denny’s?

E moment de sărbătoare, iar acest collab și faptul că rămâne un staple al internetului e de apreciat. Un brand care-și respectă istoria, cum ar veni.

Niște links

Viața după Google Search

Vreo 44% dintre oamenii care lucrează în social simt că șeful lor nu înțelege cu ce se ocupă ei, mai precis

Sună a nostalgie. E, de fapt, un diagnostic.

Of course, dacă ne uităm pe plan global, it might look like that, compared to others: X e un ospiciu. Reddit e umflat și astroturfat. Facebook înoată în AI slop. YouTube a devenit televiziune și cere bugete de televiziune. TikTok și-a pierdut din magie. Rămâne Instagram. Last man standing.

Bine, așa se prezintă situația geostrategică la nivel global cu focus concentrat pe SUA, locul tuturor posibilităților și mama democrației bolnave.

Dar mi-aș dori să mă aplec un pic pe România. Se aplică și la noi asta?

Read more

Ce nu am spus în 20 de minute de prezentare

Miercurea trecută am fost invitat la Food Content Creators să vorbesc despre algoritmi și cum funcționează ei.

Bineînțeles, cum mă știți om direct, nu m-am rezumat doar la algoritmi. Ci m-am dus un extra mile ca să vorbesc despre cât de toxici au devenit acești algoritmi nu numai pentru business, cât și pentru noi, utilizatorul de rând.

Pentru că first and foremost, suntem social media users. Apoi devenim creatori de conținut, social media managers și ce alte specii de oameni care lucrează cu internetul mai există pe acolo.

Și am promis, în cadrul conferinței, c-o să ofer prezentarea gratuit la mine în newsletter. Fără vreun call to action, fără vreun concurs, fără ca măcar să cer un abonament.

Om serios. Sau om care a uitat să facă business. Either way, we fine. Mai contează?

Și mai vreau să mai notez câteva chestiuni pe care nu am apucat să le spun în prezentarea scurtă de 20 de minute, pe care oricum am alergat-o și am gesticulat-o de au găsit-o dracii. Am și cerut, cu ocazia asta, de la Evensys (mulțumesc pentru invitație!) înregistrarea cu prezentarea mea, ca să pot lucra la prezența scenică.

Gata, rant over. Deci…

• Mențiune specială: numărul de followers nu mai este un KPI care stârnește algoritmul să-ți ofere vizibilitate, așadar faptul că acel “număr de urmăritori nu mai contează” trebuie interpretat ca “numărul de urmăritori nu mai contează pe cât contează views sau reach” - nu este un semnal de autoritate impus algoritmului;

• În epoca de follower-graph, mesajele tale ajungeau garantat la urmăritori, unde garantat a se înțelege că nu 100%, dar într-un procent mai mare de 70%; găselnița cu echo chambers a fost o mișcare genială de marketing for business, pentru că așa au putut să pună în aplicare toate studiile psiho-sociale și psiho-cognitive pe care le-au adunat din comportamentul și relația noastră cu platformele acestea ca să dea ceea ce azi e algoritmul social, la fel de addictive ca fumatul;

• În interest graph, epoca social algorithmic media în care ne aflăm azi, cum explicam și-n prezentare, nu mai trebuie să urmărești vreun creator sau vreo pagină / brand ca să primești conținut de la ei, ci pur și simplu trebuie să se afle în cloud-ul tău de interese creat pe baza semnalelor trimise algoritmului (watch time, shares / sends, saves, pauses, likes, comments etc);

  • Motivul pentru care brandurile nu pot rupe această bulă în interest graph este pentru că nu pot juca, etic vorbind, jocul murdar cerut de algoritm, care vrea controversat, vrea AI slop, vrea rage bait, vrea orice poate atrage atenția într-un mod agresiv, lucru pe care agențiile și brandurile deopotrivă știu că n-o pot face, dar tocmai de asta avem business-uri mici care rup TikTok cu ultimele tranziții de la oameni disabled în serviciile lor - they just don’t care și n-au un regulament etic, they go for it, iar asta e și ea o formă a unui cerc al iadului lui Dante;

  • Dar și acest algoritm e un pic stricat, deoarece are tendința să trimită același conținut la o bulă mare de oameni, care bula respectivă e fix REȚEAUA pe care o aveam în follower-graph. Funny, right? Ce vreau să zic? Clipuri pe care prietenii mei le văd ajung invariabil și la mine, fără să-mi fi fost distribuite direct, dar pentru că există un relationship strength între conturile noastre, algoritmul crede că m-ar interesa și pe mine, iar adevărul e undeva la 50-50;

  • Tot aici, în interest graph, interacțiunea cu o pagină sau cu un creator de conținut e un semnal destul de puternic, iar algoritmul îți va mai oferi șanse în următoarele zile să interacționezi cu contul respectiv, decizia de follow rămâne la tine;

  • Focusul, în acest moment și prin acest algoritm, e să produci conținut ACUM, care să răspundă cerințelor DE ACUM, care să satisfacă nevoia de dopamină ACUM, de aceea și avem toate acele templates capcut / insert whatever app care invadează rețelele - sunt făcute să fie folosite acum, imediat, niște ready-made-uri de proastă calitate, dar care răspund nevoii de dopamină din moment;

  • Creatorii de conținut trebuie să știe cum să se facă utili în acest algoritm, cum să răspundă nevoii de dopamină DE ACUM, dar să lase breadcrumbs pentru ca respectivul user să se întoarcă la ei și să descopere mai multe;

  • Strategia unui creator de conținut NU ar trebui să se învârtă exclusiv în jurul acestui algoritm, ci ar trebui să-l folosească în beneficiul lui pentru a obține obiectivele trasate la nivel de business;

• Așadar, jocul din social de azi este un dans fin pe o linie cu două capete: viral vs. obscur. There is no middle ground, ci doar unde tragi să ajungi;

• Atât Instagram, cât și TikTok, au un algoritm care tratează fiecare secțiune și format de postare DIFERIT, iar fiecare acțiune transmite și ea ceva ca semnal acestui algoritm;

  • Instagram tratează diferit felul cum funcționează Reels vs. Feed Home vs. Explore vs. Stories, iar fiecare zonă are anumite semnale ce se duc la algoritm pentru viralitate; keep a close eye on them și vezi cum poți maximaliza reacții care să ducă la semnalele respective;

  • TikTok are un algoritm și mai complex, iar spre deosebire de Instagram, el chiar ia în considerare și cere un engagement autentic, format din quality comments (comentarii >5 cuvinte, care formează o logică și arată genuine); Ca să joci TikTok corect, vă spun sincer că nu există o ierarhie a KPIs, toți sunt importanți, de aceea trebuie să știi CE OBIECTIVE AI și cum arată audiența ta / cum vrei s-o construiești;

• De aceea, dacă există, totuși, un cuvânt care să înglobeze acești algoritmi, acela ar fi RELEVANȚĂ, pentru că e cel mai universal valabil act prin definiție care atinge cât mai mulți KPIs și transmite cât mai multe semnale; acele Sharing Motivations pe care le-am transmis în prezentare sunt extrem de importante, deoarece vorbesc foarte mult despre acest ACUM pe care platforma socială te invită să-l completezi;

• Dar nu se poate face nimic fără o strategie, prin urmare: studiază-ți audiența, bine de tot, vezi ce motivații au din insights față de conținutul tău (cheia de interpretare chiar stă în insights vs. content quality); creează un business and comms strategy, nu doar o strategie de abordare a social - gândește-te ce artefacte digitale sau fizic poți crea, cum poți scala, cum poți aduce urmăritorii chiar și față în față cu tine, fizic, gândește-te cum spargi bula de online, nu cum rămâi doar o postare ce satisface un ACUM și mâine devine obscur;

• Utilizatorul român a devenit mult mai selectiv, gândiți-vă că 81% din adulții români urmăresc cel puțin UN influencer, dar au obosit, e prea mult conținut, iar când >50% din el e sponsorizat în fiecare săptămână (că trebuie și influencerul să mănânce o pâine), iar restul de quality content nu reprezintă ceva ce poate răspunde nevoii de utilitate / conexiune față de utilizator, lucrurile sunt clare;

  • Suntem într-un moment paradoxal de suprasaturație a pieței cu creatori de conținut (peste 50.000 activi în RO), dar care toți comunică aspirațional, pe trend sau fac sketch-uri de 30s care se duc în negura internetului la 2h după ce au fost postate; paradoxul este că avem foarte mulți influenceri, dar brandurile îi rotesc exclusiv pe cei câțiva care fie răspund nevoii brief-ului cu creativitate, fie cu rezultate, fie cu numărul de urmăritori (deși am zis că nu mai contează așa tare), fie au deja un istoric; Avem prea puțini creatori de conținut din zona de arts & crafts, din zona de utility, de education, de long format…;

• Creați-vă spații în online asupra cărora aveți control deplin și vă aparțin, nu stați la mâna lui Zuckerberg sau ByteDance, mai precis la mâna digitală a boților lor, că sunteți safe, because you are not…; asta știu că înseamnă investiție și nu trebuie să vină din prima zi, dar banii ăia pe care îi faceți, puneți puțin câte puțin deoparte ca să creați o platformă unde comunitatea voastră să se adune și unde voi să vorbiți direct cu ea, nu mediați de un algoritm;

• Brandurile vor să vadă tot mai mult implicare din partea creatorilor de conținut, deoarece oricum bugetele, în medie, sunt peste piața Uniunii Europene, adică pe România se plătește bine de tot creatorul de conținut, de aceea brandurile vor să vadă implicare mai mare, nu doar respectarea unui brief și asta-i tot.., dinamism, respectarea obiectivelor, engaging de comunitate real, iar recomandarea mea ar fi, dacă ești creator, să te implici cât poți de mult într-un brief de campanie venit de la un brand;

• AI-ul este aici, nu vom scăpa prin minune de el, nu va exista o revoluție socialistă (sadly), așa că get used to it. Folosiți-l și invăvați să vă folosiți de el în automatizări, optimizări, procese care v-ar pierde vouă timpul, dar niciodată nu-l puneți pe el să vă facă conținutul, c-o să se vadă + că sunteți obligați de platforme să activați labelul AI pe postare, lucru ce-o va trage în jos algoritmic;

Mno, cam asta am avut de spus, extra. Unele idei se mai repetă, dar acum îmi dau seama că ce-a fost mai important am atins în timpul prezentării.

Mulțumesc tuturor celor care mi-au transmis un mesaj privat sau un comentariu despre prezentare, it means a lot to move along this landscape atât de plin de așteptări și fake lifestyles. Uneori ai impresia că orice ai face, e prea puțin față de ce-ți arată internetul că se întâmplă în lume.

Fiți consecvenți, stay in your lane, protect yourselves și have faith.

DESCARCĂ PREZE

Beckham este a walking billboard

Mi-a fost semnalat clipul ăsta de către Gabriela (btw, you can write me too, you know, e e-mailul meu în contact), și nu pot să nu remarc ce walking billboard a ajuns fostul fotbalist englez.

Literalmente omul nostru și-a construit o cariera în America, deține un club de fotbal, l-a adus pe Messi, clubul ăla a luat MLS (campionatul, cum ar veni), iar acum este primul om sau al doilea după Pulisic, nu știu, la care te gândești când spui despre dezvoltarea fotbalului de acolo.

Și cu toate astea, brandurile nu fac nicio diferență.

De altfel, e genul ăsta de deployment-uri care mă fac să cred că literalmente nimic nu mai contează din ce facem aici. Toată lumea să-și ia banul, să atingă KPI-ul, indiferent cum și să fim sănătoși. Restul e sprint după cine o face primul, apoi vedem dacă cine o face și cel mai bine.

Niște links

PewDiePie și-a făcut propriul self-hosted AI și îl dă gratuit oricui știe cum să-l manevreze, cu mesajul că orice data point trebuie să-ți aparțină.

Un interviu foarte util cu omul care a stat în spatele strategiei de TikTok a Loewe.

Un exemplu bun de analiză a propriei strategii + scalabiliate de la acest YouTuber de fitness devenit fashion.

152.007 reclame. 1.253 de influencers

Nu am mai scris de foarte mult timp despre influencer marketing. Mai ales cel din România. Simt că m-am ramolit un pic. Așa că m-am dus să citesc raportul BRAT pe 2025. Și mi-am dat seama că există două fețe ale acestei industrii. Două care NU se bat pe același public (că și aici s-a căscat o prăpastie la nivel de selecție), dar același attention economy, joacă același joc la timpul prezent și prea puțin strategic thinking.

Finalmente, două fețe ale aceleiași industrii unde unii au auzit de etică, iar alții pot spune și acum că “Nu, nu ne-a prins nimeni.”

Spoiler alert: dacă vreun om de comunicare citește raportul ăsta, this should spark some ideas, cum ar zice englezu’.

BRAT a monitorizat în 2025 152.007 postări comerciale realizate de 1.253 de influenceri activi, pe patru platforme: Instagram, TikTok, Facebook și YouTube.Față de 2024, s-a întrevăzut o creștere de 26%. Adică ne merge bine în industrie, cum ar veni.

Ia să pătrundem mai adânc…

Read more

Un partid apolitic de stânga a rupt pe Instagram

India are un nou star (a)politic (momentan): un gândac generat cu AI, cu un hoodie de parcă a ieșit dintr-un film al lui Tron, care conduce un partid satiric cu mai mulți followeri pe Instagram decât BJP, cel mai mare partid politic din lume după numărul de membri.

Nu e o glumă. Sau e o glumă, dar una care funcționează cu o seriozitate dezarmantă.

Vreau să vorbim azi un pic despre ce se întâmplă în India și cum câțiva tineri, cu o strategie bună de online, au reușit să producă o mișcare care-i face acu pe demnitarii indieni să tremure olecuță.

De unde a venit gândacul

Pe 15 mai 2026, Surya Kant, judecătorul-șef al Curții Supreme a Indiei, i-a comparat în sala de judecată pe tinerii șomeri care se orientează spre activism civic și social media cu „gândaci” și „paraziți ai societății”. A doua zi, Abhijeet Dipke, un absolvent de 30 de ani de la Boston University cu background solid în comunicare politică, a lansat pe X un anunț scurt: a creat o platformă „pentru toți gândacii de acolo”.

Criteriile de eligibilitate: să fii șomer, leneș, chronically online și să ai „abilitatea să faci rant profesionist”.

În 24 de ore, Cockroach Janta Party (CJP) avea un site, un cont de Instagram și zeci de mii de înscrieri printr-un Google Form. Dipke a construit totul folosind unelte AI, inclusiv Claude și ChatGPT, pentru design, manifesto și identitate vizuală.

Săptămâna care a urmat a arătat că mișcarea a atins ceva real.

Numerele care nu au precedent

În patru zile de la lansare, CJP-ul a depășit contul oficial BJP (cum am zis, cel mai mare partid din India) pe Instagram. Într-o scurtă comparație, la momentul depășirii ca-n F1, “tinerii gândaci” aveau doar 56 de postări și 10,9 milioane de followers. Pe scurt: handbook în viralitate.

Până pe 21 mai, contul depășise 14 milioane de followeri și devenise mai popular decât Congress, cel de-al doilea mare partid din India. Până pe 1 iunie, site-ul oficial al CJP raporta 22,5 milioane de followeri.

In lumea asta globală a social media, motivul pentru care vorbesc despre asta și nu altceva e că-i un record absolut la nivel de mișcări social-politice în social media, în timp și spațiu. Sunt oameni, cum e Adam Bumas de la Garbage Day, care se ocupă literalmente de documentarea internetului în cifre și subiecte, iar acesta e unul care stă detașat de pluton cu mult.

Singura comparație apropiată a fost brazilianul Felipe „Felca” Neto, care adunase 10 milioane de followeri într-o lună în 2025 după un documentar viral. CJP a dublat acel număr în mai puțin de două săptămâni.

Dipke personal a devenit al treilea cel mai urmărit cont nou de pe Instagram în mai 2026, cu peste un milion de followeri noi pe contul propriu.

Bun, dar cu ce se ocupă acest partid (a)politic?

Și asta e partea interesantă pentru oricine lucrează în comunicare sau community building, pentru că CJP nu e un partid, nu e un brand, nu e un cont de influencer. E ceva hibrid pe care nu l-am mai văzut organizat atât de coerent.

CJP nu e înregistrat la Comisia Electorală din India (MOMENTAN). Nu are sediu, nu are angajați cu salariu, nu are buget de fundraising. Site-ul e o combinație de manifesto ironic și formular de înscriere, cu o estetică undeva între un inside joke și o glumă devenită serioasă prin repetare.

Criteriile de aderare le-am menționat și mai sus, iar adeziunea este gratuită, permanentă, revocabilă doar de tine. Sediul: „oriunde merge wi-fi-ul”. Băieții ăștia s-au pus bine de tot pe șuste.

Dar sub ironia asta, există cinci cereri politice concrete și nenegociabile: reformă judiciară, integritate electorală, 50% reprezentare feminină în Parlament și Cabinet, anularea licențelor de broadcast pentru trusturile Ambani și Adani, și o interdicție de 20 de ani pentru parlamentarii care și-au schimbat partidul să mai candideze sau să ocupe funcții publice.

Adică râdem, glumim, dar nu părăsim incinta.

Să vorbim un pic de community building…

Dipke are un background specific care explică mult: a lucrat anterior cu echipa de social media a Aam Aadmi Party între 2020 și 2022, contribuind la conținut bazat pe meme-uri în campania pentru alegerile din Delhi. Adică știe cum funcționează comunicarea politică internet-first și a aplicat-o cu precizie.

Strategia a avut trei piloni.

Primul: mascota AI. Gândacul generat cu AI, cu hoodie-ul ăla discutabil și cu o energie vizuală ironică și satirico-socialistă (un poco), a funcționat ca un sistem de recunoaștere instantaneu. Un stâlp vizual care nu costa nimic și era infinit replicabil. Adgully l-a descris ca un caz de studiu în „programmatic activism”: meme hipertargetat cu criterii de eligibilitate ironice și avatare AI care au ocolit complet footprint-ul digital al partidelor clasice.

Al doilea: reclamarea identitară. Politicienii au tot insultat oameni, iar uneori cineva transformă insultele în identitate. Tories, Quakers, Sufragetele, Queer, toate sunt etichete peiorative transformate în surse de mândrie colectivă. CJP a făcut același lucru în 24 de ore, cu un hashtag (#MainBhiCockroach, „Și eu sunt gândac”) care a explodat în toată India. Voluntarii au apărut la acțiuni de curățenie și proteste îmbrăcați în costume de gândaci. Offline-ul a urmat online-ul.

Al treilea: conținut cu greutate în context. Postările nu sunt random. Primul post important a fost un plan în cinci puncte de reformă. Postările ulterioare au cerut demisia ministrului Educației, în contextul scandalurilor cu examenele NEET și CBSE din mai 2026, unde 2,2 milioane de studenți au trebuit să susțină din nou examenul după ce răspunsurile oficiale s-au scurs online. Au lansat și un cântec oficial și video-uri de campanie generate cu AI.

Know your platform

Contul de X al CJP a fost suspendat rapid, „în urma unei cereri legale”, la fel cum site-ul a fost blocat în India pentru câteva zile. Guvernul Modi a impus în ultimii ani restricții tot mai agresive față de critica online, iar X s-a dovedit mult mai vulnerabil la astfel de presiuni.

Instagram a ținut. Și a amplificat.

Băieții de la Garbage Day observă ceva important: Instagram are reputația de platformă statică, cu un algoritm care îngheață noii veniți. Dar când ceva capătă masă critică suficientă, același algoritm care a blocat creșterea devine un motor cu reacție pentru contul respectiv.

De asemenea, știm că Instagram nu este neapărat platforma viralității. Cel puțin nu în zonele mici geografice, dar iată că funcționează cu brio în vastele locuri precum India, America de Sud sau Statele Unite.

Ce înseamnă asta dincolo de India

CJP e primul caz documentat clar în care o mișcare cu cereri sociale concrete a folosit AI, internet-first community building și satira digitală ca principale instrumente politice și a câștigat mai mult spațiu decât adversarii de dreapta extinsă într-un timp record.

Nu e o mișcare improvizată. Dipke a știut să calibreze tonul: suficient de ironic ca să fie memeable, suficient de serios ca să nu fie ignorabil. A știut să construiască o identitate vizuală instantanee cu unelte gratuite. A știut că Google Form-ul e mai democratic decât orice aplicație fancy de membership.

Un sondaj Livemint din 2026 arăta că 29% dintre tinerii indieni evitau complet angajamentul politic, iar doar 11% erau membri ai unui partid. CJP a convertit frustrarea aia în participare, fără să le ceară nimic în schimb.

„Gen Z a renunțat la partidele politice tradiționale și vrea să creeze propriul front politic într-un limbaj pe care îl înțeleg”, a spus Dipke pentru BBC.

Nu știm dacă CJP va conta în alegeri, asta în cazul în care se hotărăsc să devină un partid politic. Lecția aici vine însă din partea, în primul rând, al stângii care n-a știut absolut deloc să descoasă ițele social media politice, a algoritmilor și să vorbească pe limba unui tineret ce va deveni audiență principală soon enough.

If there is something coming up around the world este felul cum Gen Z-ul va dori să arate și să vorbească politică. Să facă politică. Și ceva-mi spune că va arăta prea puțin cu felul cum o vedem noi astăzi.

Ne place să ne scăldăm în dezinformare

În noaptea de 28 spre 29 mai 2026, o dronă rusească Geran-2 a lovit acoperișul unui bloc din Galați. Ministerul Apărării Naționale a confirmat oficial originea, prezentând probe cu inscripțiile parțiale „ГЕРАНЬ 2” identificate pe resturi. Președintele Nicușor Dan a declarat pentru BBC că drona făcea parte dintr-un roi de 43 de drone care vizau portul Reni din Ucraina și a fost deviată pe teritoriul României după ce fusese lovită de apărarea ucraineană.

Narativele false au apărut pe rețele în câteva minute de la impact.

Scenariul 1: „drona era ucraineană.” Varianta de bază a Kremlinului, reluată de Diana Șoșoacă la Russia Today, de Sorin Roșca Stănescu pe mai multe platforme, de Cozmin Gușă și de o serie de site-uri identificate de Context.ro ca parte din Rețeaua Minciunilor, - această infrastructură de dezinformare pro-Kremlin documentată de 13 echipe editoriale din Europa Centrală și de Est.

Scenariul 2: „drona a căzut la fix.” Adică întregul incident ar fi o înscenare pentru a grăbi semnarea contractelor din programul european de înzestrare militară SAFE. Robert Turcescu a postat această ipoteză pe Facebook și a șters-o ulterior, dar narativul a continuat să circule. Ion Cristoiu a scris că „există indicii că a fost organizat în comun cu ucrainenii”, declarație preluată și amplificată de TASS, agenția de stat a Rusiei.

Scenariul 3: „drona era prea slabă ca să fie rusească.” Pagini anonime de tip Larisa Spune au strâns mii de reacții cu ideea că „o butelie de gaz a dărâmat jumătate de bloc”, deci o dronă nu putea produce atât de puține pagube. G4Media a documentat că aceste postări au strâns sute de mii de vizualizări în mini-vacanța de Rusalii, după confirmarea oficială.

Tristan Tate, anchetat de DIICOT, a adunat 800.000 de vizualizări pe X susținând că Ucraina a redirecționat drona sau a atacat direct Galațiul. Gheorghe Piperea, europarlamentar AUR, a negat că ar fi afirmat el că drona e rusească, atribuind informația „presei cualiției” (n.r. de guvernare), deși Ministerul Apărării confirmase originea pe baza analizei criminalistice.

Centrul pentru Combaterea Dezinformării din cadrul Consiliului de Securitate Național al Ucrainei a emis un raport oficial care descrie campania ca urmând „scenariul clasic de transfer al vinei”: atribuirea incidentului Ucrainei ca provocare planificată pentru a atrage NATO în conflict.

Dragoș Stanca, inițiatorul Ethical Media Alliance, a explicat mecanismul tehnic: în 2026, activitatea de tip comentarii, like-uri și share-uri poate fi automatizată complet. Fermele de boți generează comentarii instantaneu pe baza unor cuvinte-cheie, motiv pentru care narativele false au apărut în secunde după publicarea știrilor oficiale.

Încep tot mai tare să cred că internetul are o dată de expirare sau această dată i se apropie. Unde dată de expirare înțelegem suportabilitate pentru un anume IQ. Nu, nu mă ascund după cuvinte elitiste, ci pur și simplu îmi dau seama, pe zi ce trece, că:

• statul român este fie incapabil, incompetent sau neputincios în fața valurilor de dezinformare de pe platformele de sociale;

• rețelele de socializare nu se vor auto-reglementa niciodată și nici nu vor dori să ofere transparență și sunt vinovate, în primul rând, pentru felul în care se discută astăzi despre democrație;

• techno-frații din Sillicon Valley și deținătorii acestor platforme sunt, prin definiție, niște sociopați care doresc full control & overview over our data (vedeți înfrățirea lor frumoasă cu Trump);

• boții și slopul ne vor face conținutul atât de irelevant și slab calitativ, încât nu vom mai dori să petrecem timp în feeds;

• internetul viitorului aparține unor comunități închise, subject based, unde intri să vezi ce te interesează și apoi îți vezi de drum;

Nu există nimic fără educație, dar mi-e teamă că pentru România acest drum este pierdut. În timp ce pe afară se discută de impactul dezinformării și viitoarele războaie deep fake cu AI, Românii nu știu nici măcar să discearnă realitatea din fața ochilor (țineți minte huiduielile către Nicușor, la fața locului).

At this point, what matters anymore?

Reclama asta de la Nike…

Am uitat complet de Nike. Au ieșit din schema mea de referințe după ce au luat niște decizii de comunicare strategice dubioase.

În fine, după ce Adidas a dat bufa cu actori și fotbaliști celebri, Nike i-a adunat pe absolut toți laolaltă. Ce-a ieșit? Oh well….

Viitorul short videos

@kasdan_coThis is the future. #metaglasses #videographer #cafe

Tiktok failed to load.

Enable 3rd party cookies or use another browser

Niște linkuri

Dezinformările despre drona din Galați, documentate de G4Media în proiectul Social Media Monitoring

Context.ro despre Rețeaua Minciunilor, investigația transfrontalieră în 13 țări despre infrastructura de dezinformare pro-Kremlin din Europa Centrală și de Est

Despre strategia de promovare și comunicare a filmului Obsession, pe care nu știu dacă l-ați văzut sau nu, dar merită să citiți

Pe 27 mai 2026, Meta a anunțat oficial Meta One. Un program de abonamente care acoperă Instagram, Facebook și WhatsApp, cu prețuri pornind de la $2.99 pe lună pentru utilizatorii obișnuiți și urcând până la $49.99 pe lună pentru creatori și business-uri. Șase trepte de plată pentru o platformă pe care, până acum, o foloseai gratis.

Și toată lumea s-a întrebat: pentru cine e asta?

Răspunsul scurt: nu pentru tine…

Read more

La începutul lui 2025, dacă ai citit orice trend report serios din industrie, ai fi primit cam același mesaj: consumatorul vrea să renunțe la digital. Dumb phones în loc de smartphone. Vinyl în loc de Spotify. Camere pe film în loc de burst mode. Căști cu fir în loc de AirPods. Touch grass în loc de scroll. Era oficializat, era previzibil și suna impecabil de bine într-un deck de PowerPoint livrat unui client care voia să știe what’s next.

Fast forward la mai 2026, și conversația și-a pierdut din sens. Ceea ce la început de an era “2026 is the new 2016” n-a fost decât ce mă așteptam să fie: a marketing push. The analogue revival did not take place.

Cronologia unui trend inventat

Povestea nu a început în 2025. Primele semne au apărut în 2023, când Agus Panzoni de la Death to Stock vorbea deja despre IRL escapism ca reacție la pandemia din care tocmai ne recuperam emoțional. Articole din Financial Times susțineau că social media a atins apogeul, că a nu mai fi pe rețele era cool, că un feed neîngrijit se citea mai profesionist decât o prezență șlefuită. Offline-ul devenise status symbol, adică singurul lucru mai greu de obținut decât o geantă Birkin.

În 2024 și mai ales la începutul lui 2025, trend report-urile au industrializat narativa. MIDiA Research publica “Analogue Revival: A Cultural Pendulum Swing”, documentând creșterea vânzărilor de muzică în format fizic de-a lungul a cinci ani consecutivi. Global Wellness Summit includea “Analog Wellness” ca unul dintre trendurile definitorii ale anului. CNN Business raporta în ianuarie 2026 că vânzările de guided craft kits au crescut cu 86% în 2025 și că pentru unii oameni renunțarea la smartphone nu era un capriciu estetic, ci o decizie de viață. Hashtag-ul #nostalgia de pe TikTok ajunsese la 16,9 milioane de postări și aproape 100 de miliarde de vizualizări până în octombrie 2025, conform Shopify.

Cifrele erau reale. Problema era interpretarea lor.

Read more

Poți susține #peinterneți

Nu te costă decât o cafea pe lună. Primești încă o ediție pe săptămână, cea de joi, cu tactici și strategii aplicabile de social media. Simple as that!

Subscribe now

Cine e viral? Loganul de la Nürburgring

Weekendul trecut, la 24 Hours of Nürburgring, cel mai dur circuit de anduranță din Europa, s-a întâmplat ceva imposibil de explicat printr-o singură categorie: un Logan a terminat cursa. Max Verstappen, nu insert piesă Max Verstappen Scooter version

Asta e tot. Aici ar trebui să ni se termine internetul, dar pentru că tu citești un newsletter dedicat internetului, uite care e faza…

Ce e Nürburgrings-ul și de ce contează

Nordschleife-ul, supranumit „Green Hell” (Iadul Verde), e un circuit de 20,8 kilometri în munții Eifel din Germania, cu 154 de viraje și o reputație de a distruge mașini care n-au ce căuta acolo. Ediția din 2026 a adunat 161 de mașini la start, un record recent, parțial datorat participării lui Max Verstappen, cvadruplu campion mondial în Formula 1, care a debutat ca team owner cu o Mercedes-AMG GT3. Mă rog, publicul de nișă al motorsportului știu de această cursă și de Le Mans, dar Verstappen a fost cel care a pus în mod special ediția de anul ăsta sub reflectoarele globale.

Dar nu el a fost neapărat subiectul central al weekendului trecut.

Enter Logan

Olli’s Garage Racing, o echipă din Münster, a înscris în cursă un Dacia Logan de 280 CP. Nu e o echipă de fabrică, ci sunt doar niște băieți pasionați și cu un simț al umorului dezvoltat. Nici măcar nu au fost sponsorizați de Dacia. Sau să zici că e vreo echipă Dacia dedicated.

După ce mașina anterioară a fost distrusă în accidente în 2023 și 2025, echipa a folosit donații de la fani ca să construiască o mașină nouă de la zero, montând un motor de Renault Megane RS ca să aibă o șansă pe dreptele circuitului.

Adică literalmente un proiect crowd-funded cu un Logan de primă generație, lansat în 2004, care rulează pe același circuit cu Ferrari, Porsche și o Mercedes pilotată de unul dintre cei mai buni piloți din lume. Cea mai glumă devenită realitate.

Plasați în aceeași boxă cu un Ferrari 296 GT3 și faimosul Porsche 911 „Grello” de la Manthey, echipa Olli’s Garage a luptat continuu să țină motorul pornit, că na, Logan 2004, în 3 bujii, pleacă mai greu.

Cu toate astea, piloții Oliver Kriese, Alexander Becker, Christian Geilfus și Robert Neumann au atins 178 km/h pe Döttinger Höhe.

Practic…

Momentul cu Verstappen

La un moment dat în cursă, inevitabilul s-a produs: Verstappen a ajuns din urmă Dacia de 280 CP pe circuit și cvadruplu campion mondial a trebuit să bage flash-uri de mai multe ori ca să treacă prin dreptul a ceea ce deja devenise fan favourite.

Clipul ăla a explodat. Nu metaforic: a explodat pe fiecare platformă care găzduiește conținut video.

Iar ironia cursei a venit la final: în dimineața de duminică, Verstappen Racing a pierdut conducerea dramatic când Dani Juncadella a intrat la boxe cu o transmisie ruptă, iar mașina a fost retrasă din cursă. Max Verstappen n-a terminat. Logan-ul a terminat, pe locul 107 din 159 de finaliști, al 6-lea în clasa sa, completând 92 de tururi ale Nürburgringului.

Vineri seara, echipa a postat un mesaj pe IG: „What a freaking insane ride. We finally made it.”

Toată lumea a vorbit, mai puțin Facebook

Pe TikTok, un singur clip al Motorsport.com dedicat Loganului a adunat 224.700 de like-uri și 1.353 de comentarii în mai puțin de 24 de ore. Contul oficial al cursei, @24hNBR, posta updates despre Logan mai des decât despre oricare altă mașină de pe circuit. Până la un punct, chiar și contul oficial de Instagram al cursei posta mai mult conținut despre Dacia decât despre orice alt concurent sau pilot.

Pe YouTube, videoclipul onboard cu turul complet al Nordschleife-ului, filmat la apus, a circulat extensiv. 12 minute de mers mai lent decât toată lumea, fiecare mașină care te depășește ca și cum ai sta pe loc. Oamenii l-au urmărit până la capăt.

Pe X și Reddit, poze cu Loganul blocat pe circuit în spatele unui GT3, clipuri cu el evitând un petic de ulei în timp ce mașini de două ori mai rapide ieșeau de pe carosabil, meme după meme după meme.

Logan-ul a devenit o senzație overnight, aproape simultan cu momentul în care Eurovision a încoronat o altă țară din Europa de Est câștigătoare. Și asta a acaparat mai tare, pentru că.. you know, Eurovision are un istoric și un appeal la publicul mainstream muult mai mare, ceea ce e logic.

Bula românească: nisat, mic, discret

Și-acum partea interesantă din perspectiva peisajului media românesc.

Un Logan fabricat la Mioveni a fost subiectul principal al internetului global de motorsport. The Drive, Man of Many, Speedcafe, GPFans, The Autopian, toate au scris articole dedicate, cu titluri de tipul „Why a Dacia Logan stole everyone’s hearts”. Presa internațională a tratat Loganul ca pe un moment cultural, nu ca pe o știre de motorsport.

În România, Prosport, Promotor și Golazo au acoperit subiectul, dar l-au tratat ca pe o știre auto, nu ca pe un fenomen de internet. Publicațiile de specialitate auto au bifat subiectul. Pe Facebook, reacțiile la postările dedicate au rămas la nivelul a câteva sute, complet disproporționat față de amplitudinea globală a momentului.

Motivul nu e că românilor nu le-a păsat. E că fenomenul ăsta a trăit pe TikTok și pe platformele globale de motorsport, nu pe Facebook. Iar publicul românesc care consumă motorsport pe Facebook e un public nișat, de entuziaști, care știa deja că Loganul participă și trăia evenimentul altfel față de un utilizator de TikTok din Brazilia sau Filipine care a dat brusc peste clipul cu mașinuța albastră-verde depășită de Verstappen și a intrat complet în narațiune fără context prealabil.

Asta e diferența structurală dintre cum se răspândește un moment cultural pe Facebook față de TikTok: pe Facebook ai nevoie de comunitate existentă, de pagină urmărită, de interes prealabil. SAU de un subiect deja general cunoscut, care să aibă appeal la un public mainstream. Pe TikTok, algoritmul duce conținutul la oameni care n-au cerut-o și exact ăia devin fanii cei mai vocali.

România nu a ratat momentul. L-a consumat diferit, în bule diferite, la intensități diferite pe platforme diferite.

Ce a câștigat Dacia fără să facă nimic

Dacia nu e sponsor al echipei Olli’s Garage. Nu a plătit pentru prezența la Nürburgring. Nu a pus o singură reclamă. Și totuși, brandul lor a primit, organic, o acoperire globală pe care nu și-ar fi putut-o cumpăra la niciun buget de marketing.

De ce? Pentru că Loganul reprezintă ceva real: accesibilitate, durabilitate, absurditatea simpatică a prezenței lui pe același circuit cu mașini de zece ori mai scumpe. Nu e un brand care mimează umilința. E efectiv mașina aia pe care o știi. Și tocmai autenticitatea aia i-a dat valoare de story.

Apariția Loganului acolo oricum era un fan favourite, dar faptul că s-a adăugat și Verstappen în combinația asta a adus acel strop care să transforme momentul într-unul complet viral.

Rămânem așadar cu un subiect care nu sparge bula de Facebook decât în nișă, rupe în schimb pe TikTok și Instagram + X. Cred că e pentru prima dată când un subiet câtuși de puțin românesc nu atinge Facebook-ul, iar asta spune multe despre algoritm și relevanță.

& now, this…

Eurovision maltez

De fiecare dată când un influencer calcă strâmb, întrebându-se nevinovat, de ce, avem parte de un cadru de discuție mult mai larg pe subiectul influencer marketing. Discuție care are loc doar la nivel de public, care și-acel public uită destul de repede. Nu mai zic de oamenii de marketing care, în fuga după cifre, propun absolut pe oricine le este prieten.

So, avem o piață în continuare destul de lipsită de orientări și tendinți, ca să citesc un mare critic în viață.

Episodul cu Eurovisionul a fost, din nou, o altă demonstrație de lipsă de bun simț și urmare a interesului imediat.

Degeaba vorbești influencerului, oricare ar fi acela, despre strategie și scalabilitate, când el caută, în primul rând, să mănânce. Pentru că, flash news, iar aici nu le cânt vreo apologie, platformele de social nu plătesc în România. Un influencer basically poate trăi din:

• abonamente, plătite de hardcore fans, în schimbul cărora trebuie să presteze conținut dedicat; sunt puțini, prea puțini, cei care fac asta;

• campanii, unde brandurile vin spre ei și le oferă sume importante de bani în schimbul unor servicii de promovare și asociere; acest segment este their bread and butter, principalul procent din care ei extrag venituri;

• donații, unde și astea se întâmplă rar, dar care sunt mai ușor de accesat azi via TikTok sau YouTube, dar încă o dată, se aplică într-un procent mic;

• produse proprii, pe care aceștia le creează folosind capitalul de imagine pentru a genera venituri; din nou, discutăm despre un procent infim și-n acest caz;

În total, avem vreo 50k influencers în România. Lupta pentru atenție e acerbă, iar dincolo de asta nici algoritmii și cerințele platformelor nu mai sunt așa blânde. E greu, asta-i vorba generală. Banii nu mai vin așa ușor, piața s-a mai maturizat, relațiile s-au închegat mai bine între agențiile de impresariat și cele de advertising / client. Iar riscul irelevanței nici măcar nu mai depinde de vârstă și discurs, ci direct tăiat de la algoritm.

So, I understand them. I really do.

Dar nu o să pot niciodată să înțeleg lipsa bunului simț. A logicii. Unde logica e aia de comunicare și asociere. Iar bunul simț tot de ce scoți pe gură ține. Mai ales când susții un argument defect.

Sunt sigur că atât Marilu, cât și Fabian Soare sau Nicole Cherry nu cred că au avut vreun moment încredere în piesa băiatului ăluia din Malta. Nici ei nu credeau ce spun, iar asta se vedea din discurs. Care era o combinație sforăitoare între ceva promo să vezi Malta, piesa aia și sentimente obscure pe care nu le deținem.

E atât de ușor să miroși o fentă pe internet, mai ales dacă ai experiență în domeniu.

Pe scurt, da, banii probabil au fost mulți și frumoși. Iar discursul sigur o fi fost aprobat de un străin, că prea e penibil.

Dar noi mergem înainte. E doar o altă discuție despre calitatea influencerilor de la noi, care nu face altceva decât să bagatelizeze munca reală a altora. Iar acești alții vă garantez că sunt oameni de bun simț. Care muncesc. Care au și coloană vertebrală și știu ce fac cu puterea lor de influență.

Așadar, nu aș generaliza. E grea și viața, e mult și lipsa de bun simț, dar și noi ar trebui să izolăm aceste cazuri și să le ținem minte. Nu să generalizăm și să uităm într-o lună.

Niște links

De pe TikTok citire avem topul cărților discutate acolo, fapt ce a făcut din Tok un discovery engine for books really strong;

Acesta este următorul hotspot din București dedicat oricărui bărbat millennial;

Probabil cel mai plictisitor și plin de buzzwords Google I/O de până acum, dar și cel mai elocvent pentru viitorul nostru: leave your brain at the door, AI takes over from here;

Poți susține #peinterneți

Nu te costă decât o cafea pe lună. Primești încă o ediție pe săptămână, cea de joi, cu tactici și strategii aplicabile de social media. Simple as that!

Subscribe now

Dacă ești brand manager și încă îți începi zilele verificând câți urmăritori au conturile de social, câți are competitorul și câți are influencerul cu care vrei să colaborezi, am o veste proastă pentru tine: măsori ceva care contează din ce în ce mai puțin.

Nu spun asta eu. O spune chiar Adam Mosseri, Head of Instagram, pe propriul lui cont de Threads: „Follower counts matter less than view and like counts. I understand why people focus so much on follower counts; they’re prominent and they’re easy to find. But if you actually want to get a sense for how relevant an account is, look at how many likes they get per post and how many views per reel instead.”

I know it might come up as a surprise for many of you, dar tot spun asta de ceva timp încoace. Nu mai construiți strategii bazate pe follower count, mai ales dacă sunteți deja la un număr considerabil. Construiți o comunitate ce nu vă aparține și la care nu aveți acces după bunul plac.

Mă simt nevoit să tot repet asta, deoarece se izbește aproape săptămânal de mine prin mail-uri, prin site-uri de campanii cu case studies și mai știu eu pe unde.

Dacă până și ăștia, care fac algoritmul și-l controlează, o zic… ce sens mai are?

Hai, totuși, că dezvolt pe larg ce se întâmplă și la ce să ne uităm…

Read more

Poți susține #peinterneți

Nu te costă decât o cafea pe lună. Primești încă o ediție pe săptămână, cea de joi, cu tactici și strategii aplicabile de social media. Simple as that!

Subscribe now

Manualul rebrandingurilor ratate: Dinamo

Nu știu dacă există un manual de rebrandinguri ratate, dar bag mâna în foc că Dinamo ar fi acolo, în top. E cel mai bun exemplu despre ce să nu faci când vrei să comunici un rebranding. De la A la Z, oamenii ăștia au reușit să bifeze totul. Mai apoi, s-au chinuit să explice, doar că era prea târziu. Le luăm pe rând…

Contextul pe care nimeni nu l-a comunicat

Să o luăm de la zero, că altfel nu înțelegi amploarea gafei. Dinamo a fost nevoită să-și schimbe sigla pentru un motiv extrem de pragmatic și extrem de concret: UEFA impune ca un club să dețină propria marcă înregistrată pentru a obține licența europeană. Iar sigla cu cei doi câini roșii, folosită din 2004, aparține în continuare lui Nicolae Badea. D-ul clasic? Tot al lui. Deci clubul nu putea folosi niciunul dintre simbolurile cu care generații de fani s-au identificat.

Asta e o poveste. O poveste bună, de fapt. E drama unui club care a ieșit din insolvență, care se poate califica în Europa pentru prima dată după ani de suferință, și care acum trebuie să o ia de la zero și cu identitatea vizuală. E o poveste cu miez, cu tensiune, cu miză reală. You can actually do some storytelling here, chiar și ulterior momentului de anunț al rebradingului.

Doar că responsabilii au ales să nu o spună.

În schimb, Andrei Nicolescu (președintele clubului) a apărut cu declarații despre cum sigla combină moștenirea istorică cu viziunea axată pe viitor, despre nucleu structural bazat pe geometrie și forță, despre o nouă eră. Informația cheie, că Badea deține marca și Dinamo nu are de ales a ajuns la public prin intermediul unor surse din conducere apărute pe la emisiuni de sport. Nu printr-un comunicat. Nu printr-un clip.

Transparența în comunicarea de brand nu e un nice-to-have. E baza pe care se construiește orice relație cu comunitatea. Iar când ascunzi contextul, oamenii umplu golul cu speculații, furie și neîncredere. Un studiu Concordia University pe rebrandingul clubului Montreal Impact arată exact asta: absența comunicării transparente și lipsa implicării fanilor în proces au fost percepute ca transgresiuni morale. Nu ca erori de PR.

Pe scurt, fanii ăia s-au simțit trădați.

Folosim AI ca substitut al modernității, al actualizării

Al doilea moment în care Dinamo a ratat a fost modalitatea de prezentare.

Rebrandingul a venit însoțit de o simulare de tip proiect de arhitectură, vizualizări generate cu AI ale noului stadion, ale noii sigle în context. Frumos din punct de vedere tehnic. Complet greșit din punct de vedere comunicare….

Utilizarea AI-ului pentru a simula realitatea unui brand în loc să o construiești e o formă de lașitate vizuală. Nu arăți ce ești. Arăți ce ai fi dacă ai fi altceva. Fanii lui Dinamo, un club cu 77 de ani de istorie, cu suporteri în toată țara, meritau footage real. Meritau foști jucători care vorbesc despre ce înseamnă sigla. Meritau arhivă. Meritau emoție.

Au primit un render. Good job, mister president!

Regula e simplă și nu e nouă: când lansezi un rebranding, you have to make it real. Implică actorii care contează pentru acel brand, un fotbalist emblemă, un antrenor legendar, suporteri din Peluza Cătălin Hîldan. Orice are o legătură reală cu ce a construit clubul. Simulările rămân pe PPT. Emoția nu.

19,48 de grade și alte glume interne

Acum ajungem la gimmick-uri.

Conducerea a comunicat că D-ul din noua siglă are o înclinație de 19,48 de grade, un număr ales în referință la anul fondării clubului, 1948. Sună bine în briefing. Sună ca o idee pe care o dai cu entuziasm în prezentarea finală la client. Problema e că niciun om din fața ecranului nu vede 19,48 de grade. Niciun fan nu se gândește la unghiul de înclinație al unui D caligrafic.

E fix genul de profunzime care există pe PPT și moare acolo.

Advertising-ul și branding-ul sunt pline de astfel de detalii, simboluri numerice, proporții aurice, grilaje ascunse în logouri. Unele sunt legitime. Altele sunt post-raționalizări pe care le vinzi clientului ca să pară că ai muncit mai mult decât ai muncit. Diferența e că brandurile mari au suficient context și suficientă poveste reală încât aceste detalii să devină easter eggs plăcute pentru fanii dedicați, nu argumente principale în comunicare.

Când principalul tău argument e unghiul D-ului, ai o problemă de substanță.

Brandul sportiv nu trăiește în Figma

Există patru piloni pe care trăiește orice brand sportiv cu adevărat puternic: istoria, performanța, nostalgia și comunitatea. Dinamo le are pe toate, în proporții diferite, cu plusuri și minusuri.

Cercetările din sport management arată că fanii nu resping schimbarea vizuală în sine, ci schimbarea care le spune că istoria lor nu contează. Că conexiunea emoțională pe care au construit-o cu clubul e irelevantă pentru oamenii din conducere. Că sunt spectatori la propria echipă, nu co-autori ai poveștii ei.

Cazul Leeds United e manual în domeniu: șase luni de research, 10.000 de oameni consultați, un rebrand cu mesaj despre identitate și unitate. Și totuși 77.000 de semnături pe o petiție de boicot, pentru că suporterii principali au văzut logo-ul pentru prima dată cu câteva ore înainte de lansarea publică. Procesul de consultare exista pe hârtie; comunitatea nu s-a simțit parte din el.

La Dinamo s-a întâmplat ceva similar. Nicolescu a vorbit despre jurnaliști, legende, fani, oameni din club implicați în proces. Dar Peluza Cătălin Hîldan a respins sigla în bloc. Când fanii care vin la fiecare meci, în ploaie, în frig, de douăzeci de ani, spun că nu s-au simțit ascultați, nu e un detaliu logistic. E un semnal că ceva fundamental a mers prost în proces.

Cardiff City e alt exemplu dureros: în 2012, noul patron a schimbat culorile din albastru în roșu și emblema din pasăre în dragon. A promis 100 de milioane de lire sterline investiție. Fanii au protestat, clubul a pierdut identitatea, iar în 2015 totul a revenit la original. Patronul însuși a recunoscut că a fost o greșeală uriașă să impui schimbări care detașează clubul de identitatea sa.

Banii nu cumpără apartenența. Asta e lecția.

Ce urmează și ce ar fi trebuit să fie

Pe 10 mai, conducerea a pus procesul pe pauză și a invitat galeriile să desemneze reprezentanți într-un grup de lucru. E un pas în direcția corectă, cu o săptămână mai târziu față de când ar fi trebuit să se întâmple.

Un rebranding corect nu înseamnă o schimbare vizuală. Înseamnă un proces în care noile principii se construiesc pe fundațiile vechilor valori, nu le ignoră. Înseamnă să dai comunității un motiv să se identifice cu noul simbol, nu să protesteze împotriva lui. Înseamnă comunicare transparentă de la bun început, inclusiv despre constrângeri legale, inclusiv despre de ce nu poți păstra câinii.

Dinamo are o poveste bună de spus. Dacă ar avea cine s-o spună…

Alt concert la Arena Națională, alt meltdown

Miercurea trecută, pe Arena Națională, Metallica a cântat pentru a cincea oară la București. Peste 60.000 de oameni pe stadion. Sold-out de luni de zile. Robert Trujillo a cântat în română Cine ești tu, oare? de la Compact, după ce s-a pregătit chiar înainte de show. James Hetfield a spus de mai multe ori Familia Metallica la București este în viață.

Dar evenimentul real de comunicare nu s-a întâmplat pe Arena Națională. S-a întâmplat pe internet, de când au apărut primele bilete în vânzare. And it’s funny, pentru că se întâmplă în buclă cu oricare artist care vine să cânte pe Arena Națională. Zici că suntem toți în From, doar că unul cu bugetul pe deficit…

Doar că de data asta ne-am dus departe în multe feluri.

Metallica în România e un fenomen de presă care depășește cu mult publicul de rock. Agerpres a publicat un material despre cum Securitatea îi supraveghea pe rockerii din anii ‘80, un unghi editorial care spune totul despre cât de cultural a devenit evenimentul. Nu mai vorbim despre un concert de metal. Vorbim despre un moment pe care îl acoperă agenția națională de presă cu o paralelă istorică la Ceaușescu.

Pe de altă parte, biletele la revânzare ajunseseră la 8.000 de lei bucata pe site-urile neoficiale. Turneul M72 a adus trupa în fața a aproximativ patru milioane de fani de la startul lui 2023, cu recenzii de la Billboard, Metal Hammer, Kerrang! și LA Times. Metallica nu are nevoie de buzz, că au tot construit la asta ani de zile, album cu album.

Doar că nu putem avea nice things on the internet fără să ne scuipăm între noi, which I love <3

Cei 60.000 de oameni prezenți au trăit un show cu scenă circulară în centrul terenului, efecte pirotehnice, ecrane video imense și un moment în care o trupă legendară a ales să cânte o piesă în română ca omagiu pentru publicul local. Toate ingredientele pentru amintiri frumoase pe Instagram, căzute în irelevanță la 15 minute după postare.

Și totuși, fix după concert, au apărut primele postări virale critice, jurnaliști și promotori culturali care au taxat dur prestația trupei și condițiile acustice de pe Arena Națională. Mergeți la pensie. Dezastru. Nivel inacceptabil.

Asta e bula în acțiune. 60.000 de oameni, aceleași experiențe fizice, narațiuni complet diferite pe internet. Unii au trăit concertul vieții lor. Alții au trăit o dezamăgire. Și ambele narațiuni circulă simultan pe feed-urile tuturor celor care nu au fost acolo, adică marea majoritate a internetului românesc.

Concertele mari funcționează diferit față de alte evenimente culturale tocmai pentru că generează o cantitate enormă de conținut subiectiv în câteva ore. Nu există o recenzie oficială. Există mii de experiențe individuale care se agregă haotic. Câteva voci mai puternice setează tonul, restul reacționează la ton, și în 24 de ore ai o narațiune colectivă care poate sau nu să reflecte realitatea.

Ceea ce rămâne, indiferent de narațiune, e că Metallica a venit la București, a cântat în română, și 60.000 de oameni au fost acolo. Restul sunt algoritmii toxici de social media de azi, care propagă engagement pe baza sentimentului negativ, în mod principal, apoi restul.

Întrebare onestă, tho, voi mai puteți?

O memă excelentă de la Times New Roman

Am vorbit de Dinamo, las aici această piesă de rezistență.

Niște links

Viitorul educației sună îngrijorător în America, dar asta are legătură cu mulți factori, prin care și AI;

Despre explozia clippingului și cum face asta ca internetul să nu mai fie un medium factual adevărat;

Poți susține #peinterneți

Nu te costă decât o cafea pe lună. Primești încă o ediție pe săptămână, cea de joi, cu tactici și strategii aplicabile de social media. Simple as that!

Subscribe now

Vine e mort, trăiască DiVine

Știți cum mă simt, fr fr? Exact ca-n mema aia din GTA: aaah shit, here we go again…

După lansarea eYou, despre care n-am avut să vorbesc, dar vă promit io sincer că revin cu impresii, cineva mai cunoscut un pic i-a luat-o înainte.

DiVine e vechea, dar noua aplicație de video sharing care resuscitează Vine. Yeah, bet you did not see that coming anul trecut, pe vremea asta.

Cu un acces la o arhivă de aproape 500.000 de videoclipuri restaurate din backup-ul original al platformei, aplicația permite utilizatorilor să creeze din nou conținut în formatul clasic de 6 secunde looping. E disponibilă pe App Store, Google Play și pe Zapstore, varianta Nostr a unui magazin de aplicații.

Dar nu asta e știrea. Sau, mă rog, nu neapărat despre asta vreau să vorbesc.

Știrea e că pentru prima dată în istoria social media, o platformă și-a construit misiunea în jurul unui singur mesaj: nu vrem AI pe aici.

Scurt context pentru cei care nu au prins Vine-ul

Vine a fost lansat în iunie 2012, achiziționat aproape imediat de Twitter și a ajuns la peste 200 de milioane de utilizatori activi până la finalul lui 2015. Era locul în care s-au inventat meme-urile care circulă și azi, în care au explodat primii creatori de short video content de pe internet și în care umorul absurd de 6 secunde era o formă de artă.

Mai apoi, în 2016 Twitter a anunțat că dezactivează toate upload-urile, iar aplicația a fost închisă definitiv pe 17 ianuarie 2017 și a retras arhiva oficială în aprilie 2019. Motivul: Vine nu a făcut niciodată bani și creatorii au fugit pe alte platforme care îi plăteau. Twitter a ținut mâna pe clanță. Cel mai probabil, undeva în mintea lui Dorsey, frustrarea cea mai mare a sa e faptul că l-a lăsat pe TikTok să câștige acolo unde el nu a avut viziune. Poate că și asta e unul din motivele pentru care a vândut Twitter la prima ofertă babană de la Elon Muscă. Who knows, lăsați-mă să fiu speculativ…

So we fast forward undeva după 2018-2019 când apare timid TikTok, care vine din fuziunea dintre aplicația originală și Musical.ly. Aplicația a fost creată actually câteva luni înainte de moartea Vine și a crescut exact pe cadavrul platformei. A preluat formatul, a adăugat monetizare, algoritm agresiv și recomandări din ce în ce mai personalizate. Restul e istorie, as you may know.

Acum, istoria se întoarce. Dar de data asta un poco altfel.

No AI. No slop. No bullshit. Sau ceva de genul…

DiVine e construit pe protocolul open Nostr și declară explicit că e proiectat pentru „creativitate și constrângere în defavoarea engagement-ului pentru un algoritm de reclame”, că e „un loc pentru authentic content, non-generat de AI”. Aplicația a plecat la drum cu beef direct pe AI slop.

E o poziție puternică de brand, ngl.

Ca să mențină feed-ul curat de conținut generat artificial, DiVine cere utilizatorilor fie să înregistreze videoclipurile direct în aplicație, fie să verifice cum au fost create folosind C2PA, un standard deschis din industrie care stabilește originea și editările unui conținut digital. Practic, fiecare video nou vine cu un label care indică dacă e făcut de un om. Ele pot fi testate oricând printr-un scanner de detecție AI.

Pe lângă asta, platforma are un sistem de raportare din partea utilizatorilor, machine-learning detection și tehnici human-in-the-loop, totul coordonat prin ProofMode, un tool care inspectează metadata pentru a detecta AI utilizat în generarea de audio, imagini și video. Some sophisticated shit, ngl. Mă întreb de ce ăștia pot, iar alte platforme nu…

Mă rog, acu’ nici eu să nu le cânt prea tare în strună, că nu e perfect. Nimic nu e perfect. Dar e primul efort sistematic al unei rețele sociale de a trata AI-ul generat ca pe un poluant, nu ca pe un feature.

De ce contează acum, în 2026

Peste 500.000 de deepfake-uri au circulat pe social media în 2023, iar proiecțiile pentru 2025 au atins 8 milioane în circulație. Între timp, 79% din creatori raportează că AI-ul îi ajută să producă mai mult conținut mai repede, iar 65% se bazează pe el pentru cel puțin jumătate din postările lor.

Rezultatul e un feed în care nu mai știi dacă ce vezi e făcut de un om sau generat de un model care a ingerat tot internetul și a regurgitat ceva plauzibil. AI slop, cum i se spune în industrie, a devenit background noise-ul pe care îl consumi zilnic fără să-l mai filtrezi.

Btw, hold on, let me recommend you this short video really fast cause it’s that good:

Cercetătorii au descoperit că mai mult de o cincime din videoclipurile recomandate utilizatorilor noi pe YouTube sunt generate AI, o statistică suficient de deranjantă ca să-ți reamintești că nu mai ești chiar sigur ce consumi.

Mesajul a funcționat înainte de lansare. Lele Pons, al cărei cariere a explodat pe Vine pe când era la liceu, l-a contactat pe fondatorul DiVine în câteva ore de la anunț. Evan Henshaw-Plath, cel care conduce aplicația și a fost unul din primii developeri ai Twitter-ului original, iar omul nostru descrie reacția comunității astfel:

„Erau chiar Vinerii care spuneau «nu, nu, asta e mult mai important decât nostalgie». Ei au vrut ceva care să reseteze social media și să filtreze AI slop-ul. Ei ne-au spus să așteptăm și să facem treaba bine.”

& now a short word on Jack Dorsey,

Stați că vreau să mă asigur că nu-l pupăm acu în fund pe Jack Dorsey.

DiVine a fost finanțat prin „and Other Stuff”, un nonprofit fondat în mai 2025 de co-fondatorul Twitter, Jack Dorsey. Nonprofitul se concentrează pe finanțarea proiectelor open source experimentale cu potențial de a transforma peisajul social media. Implicarea lui Dorsey în platformă nu îl face un investitor tradițional, pentru că nu caută un return financiar.

Frumos. Altruist. Inspirațional.

Și totuși, același Jack Dorsey a anunțat în februarie 2026 că Block, compania din spatele Square, Cash App și Afterpay, concediază 40% din angajați, adică peste 4.000 de persoane. Motivul oficial: „intelligence tools”.

„O echipă semnificativ mai mică, folosind instrumentele pe care le construim, poate face mai mult și mai bine. Iar capacitățile instrumentelor de intelligence se compun mai rapid în fiecare săptămână”, a spicuit Dorsey la momentul respectiv.

Deci pe de o parte avem Jack Dorsey care finanțează o platformă anti-AI ca să salveze creativitatea umană. Pe de altă parte avem același Jack Dorsey care concediază mii de oameni pe motiv că AI-ul poate face treaba lor mai bine.

Nu e o contradicție pe care el o simte probabil. Probabil e o strategie coerentă văzută din interiorul propriei logici. Dar văzută din exterior arată cam ca un piroman care donează la pompieri. Mă rog, dacă te și uiți atent la cele mai recent fotografii cu el…

Dar de ce e așa big faza cu DiVine anti-AI?

Ca să înțelegi de ce apariția DiVine e mai mult decât un exercițiu de nostalgie, trebuie să te uiți la ce face cealaltă parte a industriei.

Meta și-a ridicat ghidajul de capital expenditure pentru 2026 de la 125 până la 145 de miliarde de dolari, mai mult decât a cheltuit în 2024 și 2025 împreună, totul destinat infrastructurii AI.

Zuckerberg are literalmente o listă de AI all-stars pe care îi recrutează personal pentru noul Meta Superintelligence Labs, oferind pachete de compensație care rivalizează cu salariile sportivilor profesioniști. Un angajat a primit o ofertă „în valoare de până la 1,5 miliarde de dolari pe cel puțin șase ani”, după cum a relatat Wall Street Journal. Angajații Meta nu construiesc produse. Construiesc AI. Iar scopul declarat al acelui AI este să devină atât de bun încât la un moment dat să elimine nevoia de... angajați.

Oh, the irony.

E un business plan care te face să vrei să-ți bei cafeaua mai repede dimineața.

DiVine e pe cealaltă parte a acestei ecuații. Fără revenue model, structurată ca public benefit corporation, fără reclame, cu monetizare lăsată direct în mâna creatorilor. Principiile de bază sunt creator ownership, human-first content, design deliberat și open source complet. Să vedem cât îi ține…

Vine 2.0 rezolvă ce a greșit Vine 1.0?

Răspunsul onest e: depinde.

Vine original a murit din două motive principale: nu a știut să monetizeze și nu a plătit creatorii. Creatorii au fugit, platforma s-a golit, Twitter a închis-o. Vine nu a depășit niciodată 200 de milioane de utilizatori activi și nu a făcut niciodată bani. TikTok, prin comparație, are acum peste un miliard de utilizatori și generează miliarde în revenue anual.

Băieții ăștia sunt acum conștienți de asta. Sau cel puțin declară că sunt. Modelul de business e bazat pe suport direct din partea fanilor, colaborări cu branduri și un potențial tier Pro în viitor. E sustenabil? Rămâne de văzut.

Platforma nu are un model de revenue și e structurată ca public benefit corporation. Ceea ce înseamnă că scopul declarat nu e profitul, ci misiunea.

Dar peste toate eu m-aș întreba ceva foarte serios: poate DiVine să concureze cu AI slopul? Poate el să fie constant o gură de aer proaspăt pe internetul ăsta putred, va face față cu consumul și bugetele investite în AI?

Aplicația are un as în mânecă reprezentat de creatorii Vine originali ca Lele Pons, JimmyHere, MightyDuck și Jack & Jack care și-au revendicat deja conturile. Și mai important: utilizatorii înșiși au fost cei care au împins echipa să ia un stand mai ferm împotriva AI-ului.

Ce ne spune asta despre unde mergem

Nu știm dacă și cât va supraviețui DiVine. Probabil că nu va deveni TikTok. Probabil că nici nu vrea.

Dar apariția ei ne spune ceva despre starea de spirit a internetului în 2026: oamenii sunt obosiți. Obosiți de feed-uri inundate cu conținut pe care nu-l poți atribui nimănui. Obosiți de algoritmi care optimizează engagement-ul cu prețul oricărei substanțe. Obosiți de slop industrial produs cu viteza la care ChatGPT răspunde la un prompt.

Vine a inventat formatul. TikTok l-a industrializat. DiVine încearcă să-l re-umanizeze.

Dacă va funcționa sau nu, aflăm în câteva luni. Dar că cineva a îndrăznit să construiască o rețea socială în jurul ideii că AI-ul nu trebuie să fie pretutindeni, asta singură e o informație utilă despre direcția în care se îndreaptă lucrurile.

Sau cel puțin despre direcția în care vor să meargă oamenii.

doomscrolling vs. joyscrolling, cum zice DiVine. Deși lupta se va transforma repejor în ceva ideologic: human centric vs. AI army. Uman vs. robot. O formă de distopie vs. guvernanță și responsabilitate. Și lista de antiteze continuă…

Te întrebi cine face bani pe YouTube?

Asta-i în ultima săptămâna, doar. Suntem departe până și de vestul Europei. Șansa creatorilor din România și implicit ura noastră ce va să vie pe YouTube sunt autodubbingul. Fapt ce va aduce orice creator, din orice colț al lumii, la noi pe ecrane.

God help us…

Mai e Google Trends relevant?

Stăteam și mă uitam pe tendințele din ultima săptămână și nu pot să nu observ cât de mic e volumul de căutări pentru diferite subiecte în vogă. Sunt ferm convins că Bolojan, care a fost DE DOUĂ ORI VIRAL într-o singură săptămână, totul organic, a avut prin legătură cu moțiunea de cenzură și guvernul, o bulă de comunicare gigantică, dar nesurprinsă de Google decât prin niște căutări.

Mi se pare că Google poate face mult mai mult de atât. Sigur, e un tool free, dar de ce te-ai rezuma doar la asta, cât știi aproape tot traficul de pe internet. Ai atâta resurse să poți face overview complet. Sigur, iei de la gură altor tool-uri, but wouldn’t that be amazing?

Bine că Bolojan a concurat, for the first time, cu vremea. This is some real shit here, iar singurul care a mai reușit să facă asta știți cine a fost? CG10.

Yep, we gonna have a party in 2028.

Niște links

Învățăminte de la un YouTube strategist

Strategia de social media din spatele lansării Artemis II

Poți susține #peinterneți

Nu te costă decât o cafea pe lună. Primești încă o ediție pe săptămână, cea de joi, cu tactici și strategii aplicabile de social media. Simple as that!

Subscribe now

Să vorbim despre slow marketing

Dacă v-am spus că mi s-a luat total de attention economy, acum să vă spun și o soluție pe care încep s-o văd tot mai viabil.

Există o viteză la care poți alerga cu o găleată cu apă fără să verși nimic. Treci de acea viteză și, indiferent cât de bun ești, pierzi. Exact asta face marketingul de masă azi: aleargă, varsă tot și se întreabă de ce găleata e goală la final de trimestru.

Mai ales când la bază avem KPIs care nu mai sunt de actualitate. Obiective nerealiste raportate la buget. Așteptări nerealiste într-un timeline neconvingător (to put it mindly).

Read more

Poți susține #peinterneți

Nu te costă decât o cafea pe lună. Primești încă o ediție pe săptămână, cea de joi, cu tactici și strategii aplicabile de social media. Simple as that!

Subscribe now

Read more

Poți susține #peinterneți

Nu te costă decât o cafea pe lună. Primești încă o ediție pe săptămână, cea de joi, cu tactici și strategii aplicabile de social media. Simple as that!

Subscribe now

Read more

Poți susține #peinterneți

Nu te costă decât o cafea pe lună. Primești încă o ediție pe săptămână, cea de joi, cu tactici și strategii aplicabile de social media. Simple as that!

Subscribe now

Același conținut peste tot nu funcționează

Există o scurtătură pe care o face aproape orice brand și aproape orice creator la un moment dat. Filmezi un clip. Iese decent. Și în loc să te gândești ce faci cu el, îl încarci pe TikTok, pe Reels, pe Shorts, poate și pe LinkedIn dacă ești suficient de curajos, și îți bifezi ziua.

Cost-effective, nu? Eficient, nu?

Nu chiar. De fapt, deloc. Același material, postat peste tot îți scade, de fapt, reach-ul organic și-ți afectează inclusiv costul pe cel paid. Iar toate astea pentru că nu joci jocul fiecărei platforme. Care, de fapt, nu-i chiar atât de complicat, dar necesită o atenție mai sporită și o investiție mai mare în producție.

Let’s dive in…

Read more

Poți susține #peinterneți

Nu te costă decât o cafea pe lună. Primești încă o ediție pe săptămână, cea de joi, cu tactici și strategii aplicabile de social media. Simple as that!

Subscribe now

Read more

Poți susține #peinterneți

Nu te costă decât o cafea pe lună. Primești încă o ediție pe săptămână, cea de joi, cu tactici și strategii aplicabile de social media. Simple as that!

Subscribe now

Read more