Poți susține #peinterneți

Nu te costă decât o cafea pe lună. Primești încă o ediție pe săptămână, cea de joi, cu tactici și strategii aplicabile de social media. Simple as that!

Subscribe now

Vine e mort, trăiască DiVine

Știți cum mă simt, fr fr? Exact ca-n mema aia din GTA: aaah shit, here we go again…

După lansarea eYou, despre care n-am avut să vorbesc, dar vă promit io sincer că revin cu impresii, cineva mai cunoscut un pic i-a luat-o înainte.

DiVine e vechea, dar noua aplicație de video sharing care resuscitează Vine. Yeah, bet you did not see that coming anul trecut, pe vremea asta.

Cu un acces la o arhivă de aproape 500.000 de videoclipuri restaurate din backup-ul original al platformei, aplicația permite utilizatorilor să creeze din nou conținut în formatul clasic de 6 secunde looping. E disponibilă pe App Store, Google Play și pe Zapstore, varianta Nostr a unui magazin de aplicații.

Dar nu asta e știrea. Sau, mă rog, nu neapărat despre asta vreau să vorbesc.

Știrea e că pentru prima dată în istoria social media, o platformă și-a construit misiunea în jurul unui singur mesaj: nu vrem AI pe aici.

Scurt context pentru cei care nu au prins Vine-ul

Vine a fost lansat în iunie 2012, achiziționat aproape imediat de Twitter și a ajuns la peste 200 de milioane de utilizatori activi până la finalul lui 2015. Era locul în care s-au inventat meme-urile care circulă și azi, în care au explodat primii creatori de short video content de pe internet și în care umorul absurd de 6 secunde era o formă de artă.

Mai apoi, în 2016 Twitter a anunțat că dezactivează toate upload-urile, iar aplicația a fost închisă definitiv pe 17 ianuarie 2017 și a retras arhiva oficială în aprilie 2019. Motivul: Vine nu a făcut niciodată bani și creatorii au fugit pe alte platforme care îi plăteau. Twitter a ținut mâna pe clanță. Cel mai probabil, undeva în mintea lui Dorsey, frustrarea cea mai mare a sa e faptul că l-a lăsat pe TikTok să câștige acolo unde el nu a avut viziune. Poate că și asta e unul din motivele pentru care a vândut Twitter la prima ofertă babană de la Elon Muscă. Who knows, lăsați-mă să fiu speculativ…

So we fast forward undeva după 2018-2019 când apare timid TikTok, care vine din fuziunea dintre aplicația originală și Musical.ly. Aplicația a fost creată actually câteva luni înainte de moartea Vine și a crescut exact pe cadavrul platformei. A preluat formatul, a adăugat monetizare, algoritm agresiv și recomandări din ce în ce mai personalizate. Restul e istorie, as you may know.

Acum, istoria se întoarce. Dar de data asta un poco altfel.

No AI. No slop. No bullshit. Sau ceva de genul…

DiVine e construit pe protocolul open Nostr și declară explicit că e proiectat pentru „creativitate și constrângere în defavoarea engagement-ului pentru un algoritm de reclame”, că e „un loc pentru authentic content, non-generat de AI”. Aplicația a plecat la drum cu beef direct pe AI slop.

E o poziție puternică de brand, ngl.

Ca să mențină feed-ul curat de conținut generat artificial, DiVine cere utilizatorilor fie să înregistreze videoclipurile direct în aplicație, fie să verifice cum au fost create folosind C2PA, un standard deschis din industrie care stabilește originea și editările unui conținut digital. Practic, fiecare video nou vine cu un label care indică dacă e făcut de un om. Ele pot fi testate oricând printr-un scanner de detecție AI.

Pe lângă asta, platforma are un sistem de raportare din partea utilizatorilor, machine-learning detection și tehnici human-in-the-loop, totul coordonat prin ProofMode, un tool care inspectează metadata pentru a detecta AI utilizat în generarea de audio, imagini și video. Some sophisticated shit, ngl. Mă întreb de ce ăștia pot, iar alte platforme nu…

Mă rog, acu’ nici eu să nu le cânt prea tare în strună, că nu e perfect. Nimic nu e perfect. Dar e primul efort sistematic al unei rețele sociale de a trata AI-ul generat ca pe un poluant, nu ca pe un feature.

De ce contează acum, în 2026

Peste 500.000 de deepfake-uri au circulat pe social media în 2023, iar proiecțiile pentru 2025 au atins 8 milioane în circulație. Între timp, 79% din creatori raportează că AI-ul îi ajută să producă mai mult conținut mai repede, iar 65% se bazează pe el pentru cel puțin jumătate din postările lor.

Rezultatul e un feed în care nu mai știi dacă ce vezi e făcut de un om sau generat de un model care a ingerat tot internetul și a regurgitat ceva plauzibil. AI slop, cum i se spune în industrie, a devenit background noise-ul pe care îl consumi zilnic fără să-l mai filtrezi.

Btw, hold on, let me recommend you this short video really fast cause it’s that good:

Cercetătorii au descoperit că mai mult de o cincime din videoclipurile recomandate utilizatorilor noi pe YouTube sunt generate AI, o statistică suficient de deranjantă ca să-ți reamintești că nu mai ești chiar sigur ce consumi.

Mesajul a funcționat înainte de lansare. Lele Pons, al cărei cariere a explodat pe Vine pe când era la liceu, l-a contactat pe fondatorul DiVine în câteva ore de la anunț. Evan Henshaw-Plath, cel care conduce aplicația și a fost unul din primii developeri ai Twitter-ului original, iar omul nostru descrie reacția comunității astfel:

„Erau chiar Vinerii care spuneau «nu, nu, asta e mult mai important decât nostalgie». Ei au vrut ceva care să reseteze social media și să filtreze AI slop-ul. Ei ne-au spus să așteptăm și să facem treaba bine.”

& now a short word on Jack Dorsey,

Stați că vreau să mă asigur că nu-l pupăm acu în fund pe Jack Dorsey.

DiVine a fost finanțat prin „and Other Stuff”, un nonprofit fondat în mai 2025 de co-fondatorul Twitter, Jack Dorsey. Nonprofitul se concentrează pe finanțarea proiectelor open source experimentale cu potențial de a transforma peisajul social media. Implicarea lui Dorsey în platformă nu îl face un investitor tradițional, pentru că nu caută un return financiar.

Frumos. Altruist. Inspirațional.

Și totuși, același Jack Dorsey a anunțat în februarie 2026 că Block, compania din spatele Square, Cash App și Afterpay, concediază 40% din angajați, adică peste 4.000 de persoane. Motivul oficial: „intelligence tools”.

„O echipă semnificativ mai mică, folosind instrumentele pe care le construim, poate face mai mult și mai bine. Iar capacitățile instrumentelor de intelligence se compun mai rapid în fiecare săptămână”, a spicuit Dorsey la momentul respectiv.

Deci pe de o parte avem Jack Dorsey care finanțează o platformă anti-AI ca să salveze creativitatea umană. Pe de altă parte avem același Jack Dorsey care concediază mii de oameni pe motiv că AI-ul poate face treaba lor mai bine.

Nu e o contradicție pe care el o simte probabil. Probabil e o strategie coerentă văzută din interiorul propriei logici. Dar văzută din exterior arată cam ca un piroman care donează la pompieri. Mă rog, dacă te și uiți atent la cele mai recent fotografii cu el…

Dar de ce e așa big faza cu DiVine anti-AI?

Ca să înțelegi de ce apariția DiVine e mai mult decât un exercițiu de nostalgie, trebuie să te uiți la ce face cealaltă parte a industriei.

Meta și-a ridicat ghidajul de capital expenditure pentru 2026 de la 125 până la 145 de miliarde de dolari, mai mult decât a cheltuit în 2024 și 2025 împreună, totul destinat infrastructurii AI.

Zuckerberg are literalmente o listă de AI all-stars pe care îi recrutează personal pentru noul Meta Superintelligence Labs, oferind pachete de compensație care rivalizează cu salariile sportivilor profesioniști. Un angajat a primit o ofertă „în valoare de până la 1,5 miliarde de dolari pe cel puțin șase ani”, după cum a relatat Wall Street Journal. Angajații Meta nu construiesc produse. Construiesc AI. Iar scopul declarat al acelui AI este să devină atât de bun încât la un moment dat să elimine nevoia de... angajați.

Oh, the irony.

E un business plan care te face să vrei să-ți bei cafeaua mai repede dimineața.

DiVine e pe cealaltă parte a acestei ecuații. Fără revenue model, structurată ca public benefit corporation, fără reclame, cu monetizare lăsată direct în mâna creatorilor. Principiile de bază sunt creator ownership, human-first content, design deliberat și open source complet. Să vedem cât îi ține…

Vine 2.0 rezolvă ce a greșit Vine 1.0?

Răspunsul onest e: depinde.

Vine original a murit din două motive principale: nu a știut să monetizeze și nu a plătit creatorii. Creatorii au fugit, platforma s-a golit, Twitter a închis-o. Vine nu a depășit niciodată 200 de milioane de utilizatori activi și nu a făcut niciodată bani. TikTok, prin comparație, are acum peste un miliard de utilizatori și generează miliarde în revenue anual.

Băieții ăștia sunt acum conștienți de asta. Sau cel puțin declară că sunt. Modelul de business e bazat pe suport direct din partea fanilor, colaborări cu branduri și un potențial tier Pro în viitor. E sustenabil? Rămâne de văzut.

Platforma nu are un model de revenue și e structurată ca public benefit corporation. Ceea ce înseamnă că scopul declarat nu e profitul, ci misiunea.

Dar peste toate eu m-aș întreba ceva foarte serios: poate DiVine să concureze cu AI slopul? Poate el să fie constant o gură de aer proaspăt pe internetul ăsta putred, va face față cu consumul și bugetele investite în AI?

Aplicația are un as în mânecă reprezentat de creatorii Vine originali ca Lele Pons, JimmyHere, MightyDuck și Jack & Jack care și-au revendicat deja conturile. Și mai important: utilizatorii înșiși au fost cei care au împins echipa să ia un stand mai ferm împotriva AI-ului.

Ce ne spune asta despre unde mergem

Nu știm dacă și cât va supraviețui DiVine. Probabil că nu va deveni TikTok. Probabil că nici nu vrea.

Dar apariția ei ne spune ceva despre starea de spirit a internetului în 2026: oamenii sunt obosiți. Obosiți de feed-uri inundate cu conținut pe care nu-l poți atribui nimănui. Obosiți de algoritmi care optimizează engagement-ul cu prețul oricărei substanțe. Obosiți de slop industrial produs cu viteza la care ChatGPT răspunde la un prompt.

Vine a inventat formatul. TikTok l-a industrializat. DiVine încearcă să-l re-umanizeze.

Dacă va funcționa sau nu, aflăm în câteva luni. Dar că cineva a îndrăznit să construiască o rețea socială în jurul ideii că AI-ul nu trebuie să fie pretutindeni, asta singură e o informație utilă despre direcția în care se îndreaptă lucrurile.

Sau cel puțin despre direcția în care vor să meargă oamenii.

doomscrolling vs. joyscrolling, cum zice DiVine. Deși lupta se va transforma repejor în ceva ideologic: human centric vs. AI army. Uman vs. robot. O formă de distopie vs. guvernanță și responsabilitate. Și lista de antiteze continuă…

Te întrebi cine face bani pe YouTube?

Asta-i în ultima săptămâna, doar. Suntem departe până și de vestul Europei. Șansa creatorilor din România și implicit ura noastră ce va să vie pe YouTube sunt autodubbingul. Fapt ce va aduce orice creator, din orice colț al lumii, la noi pe ecrane.

God help us…

Mai e Google Trends relevant?

Stăteam și mă uitam pe tendințele din ultima săptămână și nu pot să nu observ cât de mic e volumul de căutări pentru diferite subiecte în vogă. Sunt ferm convins că Bolojan, care a fost DE DOUĂ ORI VIRAL într-o singură săptămână, totul organic, a avut prin legătură cu moțiunea de cenzură și guvernul, o bulă de comunicare gigantică, dar nesurprinsă de Google decât prin niște căutări.

Mi se pare că Google poate face mult mai mult de atât. Sigur, e un tool free, dar de ce te-ai rezuma doar la asta, cât știi aproape tot traficul de pe internet. Ai atâta resurse să poți face overview complet. Sigur, iei de la gură altor tool-uri, but wouldn’t that be amazing?

Bine că Bolojan a concurat, for the first time, cu vremea. This is some real shit here, iar singurul care a mai reușit să facă asta știți cine a fost? CG10.

Yep, we gonna have a party in 2028.

Niște links

Învățăminte de la un YouTube strategist

Strategia de social media din spatele lansării Artemis II

Poți susține #peinterneți

Nu te costă decât o cafea pe lună. Primești încă o ediție pe săptămână, cea de joi, cu tactici și strategii aplicabile de social media. Simple as that!

Subscribe now

Să vorbim despre slow marketing

Dacă v-am spus că mi s-a luat total de attention economy, acum să vă spun și o soluție pe care încep s-o văd tot mai viabil.

Există o viteză la care poți alerga cu o găleată cu apă fără să verși nimic. Treci de acea viteză și, indiferent cât de bun ești, pierzi. Exact asta face marketingul de masă azi: aleargă, varsă tot și se întreabă de ce găleata e goală la final de trimestru.

Mai ales când la bază avem KPIs care nu mai sunt de actualitate. Obiective nerealiste raportate la buget. Așteptări nerealiste într-un timeline neconvingător (to put it mindly).

Read more

Poți susține #peinterneți

Nu te costă decât o cafea pe lună. Primești încă o ediție pe săptămână, cea de joi, cu tactici și strategii aplicabile de social media. Simple as that!

Subscribe now

24 de lei te costă mizeria

Există un moment în care dai scroll pe feed și îți dai seama că nu mai înțelegi ce cauți acolo. Nu e oboseală. E ceva mai specific: senzația că tot ce apare e fabricat să pară spontan, că fiecare moment viral a fost bugetat și planificat cu săptămâni înainte. Că „organic” a murit și nimeni n-a anunțat înmormântarea.

Bun venit în epoca clipping-ului industrial. God, I’m too old for this…🫩

Deci, ce înseamnă clipping?

Clippingul e simplu ca definiție: tai un fragment dintr-un livestream sau dintr-un video mai lung, îl editezi cu text și subtitrări, și îl arunci pe toate platformele care rulează short-form video: TikTok, Instagram Reels, YouTube Shorts. Ideea e să generezi trafic spre contentul original și să creezi impresia că acel creator e peste tot, că e inevitabil, că toată lumea vorbește despre el.

CĂ E MEGA RELEVANT!!!! 🫩🫩🫩

Clippingul există de când există YouTube. Diferența e că acum e o industrie cu bugete de milioane, cu contracte, cu rețele de sute de oameni plătiți per views. Nu mai e fandom organic. E o fabrică.

Cecilia D’Anastasio de la Bloomberg a documentat-o cel mai bine: MrBeast, cel mai urmărit YouTuber din lume cu 448 de milioane de abonați, folosește peste 1.000 de clipperi independenți care primesc 50 de dolari la 100.000 de views. Nu pentru că are nevoie de vizibilitate. Ci pentru că algoritmul răsplătește omniprezența, iar omniprezența se cumpără.

Povestea devine și mai interesantă când te uiți la întreaga infrastructură. Streamerul Rangesh Mutama, cunoscut drept N3on pe Kick (ai auzit de el? serios..), a plătit 303 clipperi un total de 1,4 milioane de dolari în cinci săptămâni. Rețeaua lui totală are în jur de 1.000 de oameni, jumătate din aceasta construită împreună cu streamerul Adin Ross, recrutată din India și Nigeria.

Tariful e simplu: $40 la 100.000 de views, uneori $50 când vrea să accelereze outputul. Un stream live poate atinge 40.000 de privitori simultan, dar un clip reușit ajunge la 50 de milioane de views. Simple math, cum ar veni.

Și mai revelator e ce spune Mutama despre un stream pe un yacht cu Iggy Azalea, care a mers prost tehnic: „The clippers made it seem like it was this insane, crazy stream. No one actually watched the stream. They just saw the clips.” 🫩

Asta e esența. Nu streamul contează. Contează clipul. Streamul e doar o fabrică de materie primă.

Clavicular, un alt terminat de pe Kick cu ideologie controversată, a ajuns subiect în NYT, The Atlantic și GQ. Nu pentru că era popular în sensul clasic. Între martie și aprilie, 70.000 de clipuri din contentul lui au fost vizionate de 2,2 miliarde de ori pe TikTok și Instagram Reels, cu ajutorul a 1.600 de clipperi plătiți de compania Clipping, care primea bani de la Kick. Platforma însăși finanțează propaganda pentru propriii creatori. Cine deține Kick? Aceeași companie care deține casino app-ul Stake.

Literalmente trăim momentul când un casino face propagandă unor creatori care mai departe întorc investiția în jocurilor lor de noroc. Full hell circle.

Ryan Broderick, jurnalistul din spatele newsletter-ului Garbage Day, descrie o stare de spirit pe care n-am cum s-o pun mai bine în cuvinte: „Spending the last few months consuming short-video gutter culture has made me seriously question if the internet is even a place I want to be anymore.”

Am făcut un intro mai lung doar ca să vorbesc despre…

IAmSport LIVE: această fabrică de mizerii

Acum hai să localizăm. Pentru că ce se întâmplă în România nu e cu nimic mai prejos. E doar mai ieftin și mai adaptabil la piața locală.

iAMsport LIVE e o emisiune zilnică, de luni până vineri, de la ora 9:00, găzduită de Costin Ștucan, cu invitați care se rotesc: Florin Prunea, Decebal Rădulescu și alții din ecosistemul jurnalismului sportiv românesc. Mă rog, el se vrea o emisiune sportivă, în care se discută mai multe subiecte, cu invitați diverși pe parcurs etc.

Doar că nu-i așa. De la momentul celebru cu Prunea și vărul lui Yamal, am pus ochii pe ei.

Formatul nu urmărește o cursivitate editorială de la cap la coadă, cum funcționa televiziunea clasică. Nu există o narațiune construită, un arc al emisiunii, o concluzie. Există momente. Momente de reacție, de ceartă controlată, de umor de platou, de glume despre fotbaliști și de caterincă pe seama chatului. Fiecare moment e potențial un clip de 15-30 de secunde, vertical, 9:16, gata de exportat pe TikTok sau Reels.

E exact modelul Kick, adaptat la realitatea unui site de știri sportive din România. Emisiunea nu e produsă pentru audiența care o urmărește live. E produsă cu gândul la clipuri. Basically, primary objective e să extragă venit din chat, ca ulterior să crească prin clipping.

Prostia naște venituri lejer

Canalul de YouTube al iAMsport are o medie de 32.839 de views per video, adică 30,1% din totalul abonaților. O rată considerată very low de platformă. Like rate-ul e 4,67%, adică high, ceea ce înseamnă că cine vede, apreciază. Dar prea puțini văd.

Cifrele de livestreaming sunt complet diferite: un peak de 6.169 de privitori simultani, o medie de 2.580 per stream, 629 de live-uri totale, adică 9 pe săptămână. Foarte high pe ambele metrici de viewing, conform Playboard.

Discrepanța e semnificativă. Un produs gândit pentru live nu produce o audiență fidelă de video. Produce momente care pleacă din studio ca short-uri.

Dar cel mai interesant număr e altul: oamenii au produs 207.875 RON în total din Super Chat. Aproximativ 40.000 de euro din donații directe în chat, în condițiile unor live-uri cu 2.580 de privitori în medie. Adică o medie de 23 RON per chat, din 8.937 de super chaturi totale.

Logica e simplă: dacă Prunea citește live un „Yamil Angură” trimis de un abonat, acela e entertainment. Costă 24 de lei. E mai ieftin decât un bilet la meci și produce aceeași descărcare emoțională. Super chat-ul nu e donație. E bilet de intrare la spectacol.

Chatul spune mizerii, invitații le citesc și râd

Strategia celor de la iAMsport funcționează pentru că înțeleg o regulă fundamentală a internetului românesc: nu trebuie să fii informativ ca să fii profitabil. Trebuie să produci emoție.

Chatul e parte din produs. Xenofobia de 24 de lei e un venit. Caterinca de prost gust e conținut pentru clipuri. Nu e o emisiune sportivă cu un chat. E un show de entertainment în care sportul e pretext, chatul e combustibil, iar clipurile sunt output-ul real.

La americani, investițiile unor streameri ca N3on sau Clavicular sunt de ordinul milioanelor de dolari lunar, pentru a-și umple feed-urile cu o relevanță fabricată. Modelul românesc e mai economic: aduni câteva personalități sportive cu notorietate locală, le pui să comenteze mizerii live pe seama chatului, iar publicul plătește ca să le audă. Infrastructura e mai simplă. Principiul e identic.

Diferența e că în Statele Unite toată lumea știe că Clavicular nu e chiar that famous. În România, iAMsport LIVE e printre cele mai sponsorizate canale de conținut de pe YouTube din piața locală, ceea ce spune tot ce trebuie să știi despre starea audienței.

Mă întorc la my favourite internet culture journalist, Ryan Broderick, care rezuma industria globală a clippingului cu o propoziție care se aplică și la noi: „What was once a place where you could directly connect with audiences and bypass the cost of legacy media is now a place where you have to spend millions of dollars to get anyone to see your stuff. And you don’t even get to be actually famous or important.” Sau, în varianta românească: cheltuiești 24 de lei ca să fii citit pe chat, iar ei fac un clip viral din momentul ăla. Toată lumea câștigă ceva. Nimeni nu pleacă mai informat sau celebru.

Momentul e tot ce contează. Că e real sau fabricat, n-are importanță. Că te simți mai deștept după, nici atât.

Welcome to today’s internet, frenz. Dacă eram în America, oamenii pariau pe Polymarket pe ce mai spune Prunea în emisiune, iar Prunea, ca un om respectabil ce e, privea pe ce pariază, paria și el, iar eventual, după un pic de suspans, spunea mizeria în live-ul IAmSport. Bani pentru toată lumea.

Niște links

1. X a închis Communities

Comunitățile de pe X erau folosite de mai puțin de 0,4% din useri, dar generau 80% din rapoartele de spam. Nikita Bier, head of product la X, a notat că cele mai de succes Communities erau „user-acquisition channels for Kick sau compensated clipper communities.” Adică exact ce am dezbătut azi, semnă că durerea big tech e “groaznică”.

2. Meta’s AI rescrie reclamele fără să te întrebe

Chiar și după ce marketerii dezactivează funcțiile AI din Meta Ads, acestea se reactivează singure și generează creative noi, suprascriind deciziile deja luate. We just love social media marketing nowadays…

3. YouTube îți permite, în sfârșit, să elimini Shorts

THANK GOD! YouTube permite acum userilor să seteze limită de timp pentru Shorts la 0 minute, eliminând formatul cu totul de pe homepage. Ironia e că ai nevoie de o setare specială ca să scapi de propriul lor produs, iar asta spune tot ce trebuie despre relația platformelor cu atenția noastră.

4. “Dă-ne bă și nouă content”

Facebook plătește creatorii de pe TikTok și YouTube ca să posteze și la ei prin programul „Creator Fast Track”. Astfel Meta oferă 1.000 de dolari pe lună creatorilor cu cel puțin 100.000 de followeri și 3.000 de dolari celor cu peste un milion, cu condiția să posteze minimum 15 Reels pe lună pe Facebook. LOL.

Poți susține #peinterneți

Nu te costă decât o cafea pe lună. Primești încă o ediție pe săptămână, cea de joi, cu tactici și strategii aplicabile de social media. Simple as that!

Subscribe now

Știu că e greu, dar internetul are nevoie de tine

Peeps, we need to get serious about our internet.

Există o statistică pe care o tot amânăm s-o acceptăm serios: în 2024, pentru prima oară în ultimul deceniu, traficul generat de boți a depășit traficul uman pe internet. 51% din activitatea online nu e de la oameni. E de la mașini care imită oameni. Și procentul crește.

Jumătate din ce citești, din ce “apreciezi”, din ce se “viralizează” nu e produs de cineva. E produs de ceva.

Asta nu e o teorie conspiraționistă. E în raportul Imperva din 2025, în datele HUMAN Security, în research-ul publicat în Nature în martie 2025. Dead Internet Theory a trecut de la forum de nișă la concluzii de companie Fortune 500.

“Prietenul nostru” Sam Altman însuși a recunoscut-o pe X în septembrie 2025: „I never took the dead internet theory that seriously but it seems like there are really a lot of LLM-run twitter accounts now.” Ceea ce, din partea unui om care a construit LLM-uri, e o formă particulară de inocență.

Ce fac boții, concret

Uite bine, dar spre deosebire de noi, ei nu stau. Dacă luăm un subiect oarecare la rost, ei pot crea iluzia de consens: dacă un hashtag sau un punct de vedere apare ca fiind trending, ei generează impresia că toată lumea discută despre subiectul respectiv sau că o poziție extremă are susținere mai largă decât în realitate.

Cyabra a analizat mii de profiluri legate de narațiuni false apărute în 48 de ore după atentatul din 2024 asupra lui Trump: 45% dintre ele erau boți, conturi fake menite să răspândească dezinformare, ajungând la potențial 595 de milioane de oameni.

595 de milioane de oameni. Atinși de o minciună. Amplificată de roboți. Într-o zi și jumătate. După care s-au dus și l-au ales pe cu bună știință pe omul care azi ne-a băgat într-o criză economică & energetică. Și care și-a bătut și omorât sistematic oamenii din țară. Dar, cum se spune, minciuna are picioare scurte.

Și nu e vorba doar de politică americană. Același mecanism rulează pe orice subiect suficient de polarizant. Vaccinuri, energie, imigrație, alegeri. Și, cum bine știm deja, și pe teme de știință. Comentariile de la aterizarea pe Lună nu se scriau singure.

The thing is: trebuie mai mult ca oricând să conștientizăm că internetul, dar mai ales social media, au devenit terenuri fertile pentru propagandă și război hibrid. Trebuie să înțelegem că “nu e treaba mea” nu mai există în contextul actual.

Activitatea ta în social este foarte importantă. Me not even joking. De la conținutul cu care interacționezi, până la cui dai follow, la ce dai “not interested”, la ce stai să vizionezi până la capăt, la ce dai share sau save. Toate acțiunile tale din social media sunt tracked. Sunt urmărite și pe baza acestor semnale, cum le spun băieții, ți se construiește ție feed-ul.

Basically, orice acțiune a ta contează. Contează in the way your internet is shaped și ce anume ajunge, eventually, viral sau nu.

Știu că e greu…

Există o simetrie inconfortabilă în ecuația asta. Boții postează constant. Specialiștii adevărați, gen medicii, inginerii, profesorii, jurnaliștii, cercetătorii mai mult tac. Și pentru că lucrez direct cu unele categorii din cele menționate, știți care e adesea discursul lor când îi rog să dezbatem un subiect de internet ca să facem conținut?

Și asta ar fi una din problemele acestor specialiști. Că prostiile astea de care ei zic că n-au timp și nu vor să le dezbată, permite unor oameni ca cei menționați anterior, să creadă că omul nu a pășit pe lună niciodată. Și să dea apă la moară oamenilor care controlează ferme de boți să sporească această narativă mai departe.

Suntem o țară puternic sub-dezvoltată intelectual. Și-am fost decent spunând asta. Analfabetismul funcțional, programa școlară slab actualizată, precum și lipsa investiției în educație ne pun în ipostaza ca noi să facem overtime în spațiile intens populate ca să educăm.

Din păcate, aceste prostii i-au dus pe americani la Donald Trump și pe noi, eventually, la partidul AUR.

Și înțeleg că reacțiile astea vin din oboseală, din dezgust față de platforme, din lipsa de timp, din senzația că oricum nu contează. DAR…

Contează. Mai mult ca oricând.

Cercetătorii de la Carnegie Endowment subliniază că cele mai eficiente intervenții contra dezinformării nu sunt cele tehnice, ci cele care revigorează prezența umană autentică în spațiul public online și îmbunătățesc media literacy.

Un medic care explică cum funcționează un vaccin nu bate un bot în reach pe termen scurt. Dar pe termen lung, vocea consistentă, credibilă, umană, câștigă. Harvard Misinformation Review arată că digital literacy îmbunătățește semnificativ capacitatea oamenilor de a distinge adevărul de fake news, dar cineva trebuie să fie acolo să producă alternativa.

Nu ești obligat să postezi. Dar dacă știi ceva și taci, cineva care nu știe nimic vorbește în locul tău.

Feedul tău e un teren antrenat de tine

Cum am spus, algoritmii de social media funcționează pe bază de semnale. De aceea, tot ce faci tu în social e urmărit și e extrem de important pentru ca algoritmul să te citească.

Există metode să train your algorithm pe baza semnalelor. Să fii selectiv și să-l înveți prin acțiunile tale ce vrei să vezi mai mult pe viitor. De unde. Și cum. Poți ieși din bula algoritmică și cu newsletters, scrise de oameni apreciați pentru expertiza lor, care-ți oferă doza informațională necesară direct în inbox, fără să negociezi cu niciun algoritm.

Dar overall, cred tot mai tare că izolarea nu mai e de bun augur. Algoritmii de recomandare nu sunt neutri, dar nici imuabili, ei răspund la semnale. Ce oprești din scroll. Ce citești până la capăt.

Internetul pe care îl ai e internetul pe care l-ai construit prin atenție și cu timpul tău. Prioritizează oamenii în care ai încredere, prietenii, nu evita să dai not interested, hide sau să faci spam reporting. E important.

E momentul să postăm, din nou

Cred că e momentul să ieșim din liniștea noastră interioară și să acționăm cât mai des înspre binele comun. Unde cel comun îl include și pe cel personal. De la algorithm train, feed selection, information selection, și până la postări în sine. E momentul să vorbim, din nou, ca-n trecut, despre experiențele noastre. Despre expertiza pe care o avem într-o nișă anume.

De ce? Pentru că altfel the future is bleak. Boții, AI slopul, teoriile conspirației, toate astea ne vor asalta în așa hal încât nu vom mai dori să avem de-a face cu internetul at all. Și asta nu înseamnă că trebuie să ne expunem total sau să rămânem ancorați în social 24/24, să fim ceea ce în 2021 se numea chronically online.

Trebuie să existe în continuare limite, baraje de protecție și filtrare. Recomand în continuare să ne bucurăm de lumea exterioară, de concerte, de teatru, de cărți, de hiking, de sport, whatever floats your boat. Dar să vorbim despre asta pe internet. Să transformăm internetul într-un spațiu mai echilibrat.

Sigur, poate că actualele platforme de social nu te mai inspiră la asta, dar uite, se apropie lansarea eYou sau a W Social. Poate acolo e momentul unui reset, mai ales că algoritmii și modul de funcționează prioritizează transparența și autenticitatea.

Oh & btw, sunt modele care funcționează deja. Anthony Fantano, care își folosește platforma să atace algoritmii ce se hrănesc pe negative content la adresa diferitelor trupe. Aluziva, care-și folosește platforma să vorbească despre drepturile femeii. Oameni care au ales să nu tacă și care, prin simpla lor prezență, au schimbat ceva în feedul celor care-i urmăresc.

There is a lot you can do. Asta e tot ce vreau să zic.

Industria artistică din #RO nu doarme

Genul de performance art care a avut loc la începutul lunii pe Victoriei nu e nimic nou. Dar, cum se întâmplă rar la noi, mereu generează discuții. Ah, și dincolo de asta, demonstrează fidel teoria mea: wanna go big on the internet? Start offline.

Oamenii, deodată cu conturile lor sociale și telefoanele lor, au devenit basically niște video cameras ready oricând să capteze ce mișcă și e într-o oarecare măsură ciudat pentru cultura lor. Iar cum noi am avut dintotdeauna (thanks, comunism) acest spirit de “nu mă bag, nu mă privește, nu mă interesează”, but at the heart we were DYING to find out, genul ăsta de performance-uri artistice depășesc rapid norma de awareness.

Adică ne place să invadăm privacy-ul oricui ne permite asta.

Bianca Tilici e o artistă de 25 de ani, cunoscută publicului din colaborări cu Liviu Teodorescu, Fly Project sau Radu Ștefan Bănică. Ea a acceptat un concept propus de echipa ei (Roton): să stea închisă 24 de ore într-o vitrină sigilată pe Calea Victoriei, să compună muzică live, să doarmă acolo, să mănânce acolo, totul în văzul trecătorilor și al unui stream care rula non-stop online (lol, ofc).

Proiectul s-a chemat Keep Fighting și a venit cu o componentă simbolică la pachet: camera era “sigilată” astfel încât nivelul de oxigen să scadă de fiecare dată când artista își pierdea concentrarea și să crească când revenea la creație, chipurile o metaforă pentru ideea că distragerile au consecințe.

Ce mi s-a părut de-a dreptul penal a fost felul cum s-au reportat românii la acest performance, prin comparație, de exemplu cu cel făcut de Dăruiește Viață, la Galeria Dalles (if you remember). Mulți trecători au bătut în geam, au încercat să o atragă sau să o trezească, replicând exact realitatea digitală în care atenția ne este fragmentată constant de notificări, feed-uri și cereri permanente de “prezență” online. Oamenii au observat un experiment despre atenție și au demonstrat, pe loc, că n-au niciuna. Ironia e completă și gratuită.

Proiectul a atras peste un milion de oameni online și peste 100.000 trecuți fizic prin fața spațiului, cel puțin așa spune comunicatul de presă. Ceea ce ridică întrebarea mai interesantă decât performance-ul în sine: de ce avem nevoie să vedem pe cineva muncind, în timp real, în public, pentru ca treaba asta să pară valoroasă? De ce procesul creativ are nevoie de vitrină ca să existe? De ce e nevoie de un stream 24/24 ca să demonstrăm faptul că atenția noastră e fragmentată? Sau că suntem chronically online?

Mă rog, răspunsul lui Roton și al artistei e kinda simplu: să vindem. Că doar s-a lansat o piesă nouă, right?

Concluzionând, internetul nostru nu e distrus de algoritmi sau de boți singuri. E distrus și de noi, care am confundat spectacolul cu substanța și disponibilitatea cu prezența.

Niște linkuri

Dacă nu știți ce să mai citiți și vreți o carte hardcore, care o să vă treacă prin absolut toate emoțiile posibile, recomand “The River is Waiting” a lui Wally Lamb, scrisă cu o grijă pentru logică și detalii sfâșietoare.

Creatorul de conținut Mark Goldbridge, recunoscut pentru canalul său de YouTube “That’s Football” lovește din nou: după ce a obținut drepturile de live commentary & match watchalong pentru Bundesliga (doar în UK), acum a reușit să vândă pentru multe milioane cele două canale ale sale casei de producție ce aparține fostului fotbalist Garry Neville.

Un articol util despre tactica CEO-ilor de AI de a vinde produsele lor prin frică, panică și disperare.

Speaking of what you can do, raportul de transparență UE al TikTok legat de eliminarea discursului de ură indică faptul că 88,7% din conținutul raportat de utilizatori e revizuit în 24h, iar 96,3% e direct șters de TikTok dinainte de raportare.

Poți susține #peinterneți

Nu te costă decât o cafea pe lună. Primești încă o ediție pe săptămână, cea de joi, cu tactici și strategii aplicabile de social media. Simple as that!

Subscribe now

Același conținut peste tot nu funcționează

Există o scurtătură pe care o face aproape orice brand și aproape orice creator la un moment dat. Filmezi un clip. Iese decent. Și în loc să te gândești ce faci cu el, îl încarci pe TikTok, pe Reels, pe Shorts, poate și pe LinkedIn dacă ești suficient de curajos, și îți bifezi ziua.

Cost-effective, nu? Eficient, nu?

Nu chiar. De fapt, deloc. Același material, postat peste tot îți scade, de fapt, reach-ul organic și-ți afectează inclusiv costul pe cel paid. Iar toate astea pentru că nu joci jocul fiecărei platforme. Care, de fapt, nu-i chiar atât de complicat, dar necesită o atenție mai sporită și o investiție mai mare în producție.

Let’s dive in…

Read more

Poți susține #peinterneți

Nu te costă decât o cafea pe lună. Primești încă o ediție pe săptămână, cea de joi, cu tactici și strategii aplicabile de social media. Simple as that!

Subscribe now

ROExit e noul turul doi înapoi

Dacă ești genul care petrece destul timp pe social media și acordă atenție feed-ului cu prețul sănătății mentale, atunci cu siguranță you are aware de noul val de propagandă #ROExit. Și motivul pentru care menționez genul ăsta de oameni e că-i avem, mai nou, printre noi. Mult mai conștienți, mult mai combativi. Protestul offline s-a mutat acum și-n online, fie că vorbim de războaie duse în comentarii, reports sau petiții.

Asta s-a întâmplat și recently, când mai multe grupuri dedicate de activiști online și jurnaliști independenți au identificat conturi vechi, inactive, cu poze de profil din 2019, care brusc, parcă coordonat, au reapărut pe scena digitală cu un singur mesaj. România trebuie să iasă din UE.

ROExit. Trendul pe care nu l-a cerut nimeni, dar pe care cineva îl comandă.

Conturi care se trezesc brusc

Mecanismul nu e nou și nici măcar sofisticat. E pur și simplu dezinformare cu logistică. Vă mai aduceți aminte de procurorul general Alex Florența care explica public ce s-a întâmplat cu o singură zi înainte de primul tur al alegerilor din 2024, când au fost activate 20.000 de conturi pe TikTok, toate boți care au generat în 24 de ore peste două milioane de comentarii. Nu metaforic. Literal.

Bine, acu nu vreau să laud marele raport, pentru că raportul respectiv nu e decât o compilație tristă a tuturor investigațiilor jurnalistice făcute la vremea respectivă. Nici măcar astăzi, în ceasul al 12-lea, nu avem un statement clar și niște oameni răspunzător pentru ceea ce s-a întâmplat atunci. Ceea ce e cel puțin sinistru.

Raportul oficial TikTok a confirmat că 27.000 de conturi au încercat să manipuleze alegerile din România în favoarea candidaților suveraniști. Comisia Europeană a deschis anchetă. TikTok a blocat circa 100.000 de conturi false pe teritoriul României. Meta a publicat propriul raport de transparență. Toate, evident, spălate PR-istic cât se poate de bine.

Bun. Alegerile au trecut, cam asta e istoria recentă. Nicușor Dan a câștigat. Toată lumea a respirat și ne-am “văzut” mai departe de viață.

Doar că nu vă așteptați că asta să se termine, nu? Suntem în plin război hibrid de câțiva ani, iar semnele arată că acestea doar se vor intensifica.

ROExit are aceeași rețetă ca la Georgescu

Jurnaliștii de la Drepturi și Strâmbe au analizat cu instrumentul finlandez Crossover modul în care algoritmii TikTok au fost manipulați pe subiecte concatenate: migranți + USAID + ROExit. Nu separat. Împreună, în aceleași ferestre de timp, cu aceleași conturi, lucru ce a servit demonstrației unei operațiuni orchestrate.

Și cine apare în topul recomandărilor TikTok dacă cauți ROExit? Detașat: Anton Pisaroglu, fostul consultant pe politici externe al AUR, care la un moment dat a anunțat că candidează la prezidențiale și după aceea nu l-a mai auzit nimeni. Pisaroglu a devenit popular pe TikTok cu discursuri anti-UE și anti-NATO, iar algoritmul îl servea masiv în acea perioadă conform aceleiași analize.

Paralel, pe Facebook, CNA a emis în martie 2026 ordine împotriva conținutului ilegal identificat pe mai multe conturi, inclusiv Mihai Lască, unul dintre cei mai vocali promotori ai ROExit, fost deputat AUR exclus din partid după ce a ascuns condamnări penale. Același Lască care în 2021 posta explicit „Militez pentru ROEXIT și pentru LIBERTATE!” cu 459 de distribuiri. Contul lui continuă să funcționeze.

Acum, în 2026, grupul de Facebook care colectează astfel de postări în timp real documentează reactivarea acestei rețele. Conturi cu ani de inactivitate, care brusc au revenit cu mesaje identice ca structură, ca ton, ca hashtag-uri. Nu e coincidență. E coordonare. Propaganda nu are nevoie de creativitate, are nevoie de volum și de consistență. Am mai discutat despre flooding the zone aici, fix despre asta e vorba.

De ce funcționează. Și de ce continuă.

Întrebarea nu e dacă există astfel de rețele pentru că e deja demonstrat că există. Întrebarea e de ce funcționează în continuare.

Unul dintre răspunsurile care m-am gândit are legătură cu infrastructura socială pe care se sprijină propaganda care e deja construită de noi. Un român petrece în medie 35 de ore pe săptămână pe rețelele sociale, aproape o zi și jumătate dintr-o săptămână. La cifra asta de expunere, dacă 0.5% din ce vede un utilizator e mesaj propagandistic repetat consecvent, efectul cumulativ e uriaș.

Propaganda nu încearcă să te convingă dintr-o dată. Încearcă să normalizeze o idee prin repetare. Prima dată scrollezi mai departe. A doua oară te oprești o secundă. A treia oară dai un like sau un hmmm. A zecea oară crezi că e o opinie răspândită. A douăzecea oară o repeți tu însuți la masă, de parcă e a ta.

Ăsta e mecanismul. Nu e conspirație de film. E psihologie de bază aplicată la scară.

Bașca, mai adăugam la asta lipsa gândirii critice, rata de analfabetism funcțional și lipsa unui digital literacy și ajungem fix acolo unde oamenii din spatele acestor operațiuni își doresc.

Manual de verificare, adică ce poți face tu

Nu îți cer să devii activist digital sau să raportezi fiecare postare dubioasă. Dar câteva lucruri sunt utile și ți le zic mai degrabă ca să nu pici în acest joc, asta dacă, bineînțeles nu ești tu cumva OK cu ieșirea din UE, dar needless to say că e absurd numai să te gândești la asta…:

1. Verifică vârsta contului. Orice cont care postează agresiv despre ROExit, ieșire din NATO, Soros, etc. → uită-te când a fost creat și ce a postat înainte. Dacă a stat inactiv ani de zile și s-a trezit brusc cu mesaje politice, cel mai probabil vorbim despre un bot sau takeover de pagină din altă parte.

2. Nu redistribui pentru a contrazice. Cel mai mare cadou pe care-l poți face unei rețele de dezinformare e să redistribui postarea cu comentariul „ce idioți.” Algoritmul nu vede comentariul tău. Vede engagement. Și servește mai departe postarea.

3. Urmărește ce documentează alții. Grupul ăsta de Facebook, de exemplu, adună în timp real exemple de astfel de conturi și postări. E util să știi ce circulă. Nu ca să te sperii, ci ca să recunoști pattern-ul.

Și dacă vrei să înțelegi în profunzime cum funcționează infrastructura tehnică a acestei propagande, investigația jurnaliștilor de la Drepturi și Strâmbe e cel mai bun punct de start.

Bunica gameriță rupe tot

Prin periplul meu pe interneți, am descoperit-o pe GrammaCrackers, de care vă spun onest n-aveam nicio idee până acum. Thanks Garbage Day.

O cheamă Sue Jacquot, are 81 de ani și s-a apucat să facă streaming pe YouTube cu jocurile pe care le încearcă. Scopul? Este să adune suficienți bani pentru a putea să asigure plata tratamentului de cancer pentru nepotul ei. Lucru care spune extraordinar de multe despre sistemul de sănătate al americanilor.

A început cu Minecraft și eventually iat-o ajungând la prima experiență cu Fortnite.

Sometimes, the internet is a beautiful place to be.

Niște links

Aveți aici o cronologie și-un eseu dedicat lui Sam Altman și relația sa cu OpenAI și cum a ajuns OpenAI să fie cine e azi; absolut antologică scriitură.

Încep un pic să mă plictisesc de campaniile de marketing ale A24, pentru că toate au mult prea multă controversă penală for my taste, cum e acum cu filmul The Drama;

FIFA și-a bătut joc de fanii care vor să vină la Cupa Mondială a lui Trump, ba mai mult decât atât, au fost literalmente scammed;

Poți susține #peinterneți

Nu te costă decât o cafea pe lună. Primești încă o ediție pe săptămână, cea de joi, cu tactici și strategii aplicabile de social media. Simple as that!

Subscribe now

Om pe lună? Nah

Dacă nu văd io cu ochii mei, nu s-a întâmplat. OK?

Pe 1 aprilie 2026, NASA a lansat Artemis II. Patru astronauți: Reid Wiseman, Victor Glover, Christina Koch și canadianul Jeremy Hansen au plecat spre Lună la bordul capsulei Orion. Prima misiune cu echipaj uman dincolo de orbita joasă a Pământului de la Apollo 17 încoace, adică de mai bine de cincizeci de ani. Pe 6 aprilie au dat roată la “satelitul natural al Pământului”, au văzut fața ei ascunsă cu ochii lor, au fotografiat un Earthset, o eclipsă solară, și au observat în timp real meteorite lovind suprafața selenară, adică un fenomen rareori observat și care a stârnit urale în centrul de control de la Houston.

Pe scurt, putem spune că oamenii de știință, în special cei obsedați de spațiu, au avut multe zile umede la rând.

Și sub fiecare postare românească despre asta? Mii de comentarii. Aceleași, în variații fără sfârșit. Că totul e o minciună. Că NASA filmează în studiouri Disney. Că Stanley Kubrick regizează aselenizările, cumva, de dincolo de mormânt. Că rachetele se vor lovi de o cupolă de sticlă pentru că Pământul e plat.

Bine ați venit în internetul românesc din 2026.

Șonka vs. the world

Dacă ești pe internet și ești interesat de astronomie, îl știi pe Adrian Șonka. Astronom la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din București, om se ocupă și cu popularizarea acestei științe cu mult umor și răbdare, și autor al cărții Farfurii Planetare, dedicată explicit demontării teoriei Pământului plat. Înainte scria mai mult despre stele și nu se lua nimeni de el. Din momentul în care a început să scrie mai mult despre aselenizări și Pământul plat, au început triggerele. Românii deep s-au simțit lezați.

Sunt două tipologii, spune el: cei care îl înjură că „e cu NASA” l-au întrebat serios câți bani ia de la NASA, deși nu ia niciun ban și cei cu religia, care vor să amestece totul. Pentru că de frica lui Dumnezeu nu putem face nimic.

Dar dincolo de tipologii, există o observație mult mai interesantă pe care o face Șonka și care pune fenomenul într-un alt cadru: „Ei nu se ceartă cu Luna. Ei se ceartă cu lumea în care trăiesc. Luna e doar pretextul.” Scepticismul față de aselenizări nu e o problemă de informare, ci una de încredere. Conspiraționiștii nu contestă fizica, ci oamenii.

Ceea ce e o distincție importantă. Let me dive deeper…

12 variante ale aceleiași minciuni

M-am uitat peste articolul ăsta de la Antena 3 care a sumarizat câteva mii de comentarii conspiraționiste de sub postările despre Artemis II și le-a grupat în 12 teme principale. De la „Pământul e plat” la „Stanley Kubrick a regizat totul”, fiecare temă are propria logică internă impermeabilă la orice contraargument. Că îi arăți fotografii, dovezi, date fizice, că aduci roci de pe Lună, nu contează.

Conspirațiile de import cu succes în România sunt cele care merg mână-n mână cu neîncrederea românilor în autorități. Nu e o teorie a Lunii false. E o teorie despre faptul că nu poți avea încredere în nimeni, niciodată. Luna e doar cel mai vizibil simbol al momentului. Iar rețelele sociale sunt aici ca să pună în lumină, acum, absolut toate părțile implicate ale unei opinii ce țin de un subiect.

Nu mai suntem în epoca selectivă a informației, ci în cea a abundenței. Acolo unde specialistul stă la aceeași masă cu analfabetul funcțional. Și nu-mi pasă dacă sună cinic, ăsta e adevărul. Asta e ceea ce abundența informațională ne-a adus.

Și ca să completăm tabloul: faptul că SUA nu a mai încercat să repete succesul Apollo în deceniile care au urmat este unul dintre argumentele principale ale conspiraționiștilor, deși majoritatea experților consideră că explicația reală este că voința politică de a investi în programe de tipul Apollo pur și simplu nu-și mai avea miză odată ce “cursa” a fost câștigată. Dar logica conspiraționistă nu funcționează cu „pur și simplu nu mai aveau motive”, ci cu „bineînțeles că au ceva de ascuns”.

Bun, dar câți sunt oameni reali?

Întrebarea legitimă care urmează e: câtă parte din volumul ăsta de comentarii e organic și câtă e amplificată artificial?

Nu am săpat adânc în comentariile postării lui Șonka, par egzample, dar avem indicii serioase că nu e totul organic. Ce pot să afirm cu siguranță din micul research e că majoritatea oamenilor vin din zona “turul 2 înapoi” și “georgescu președinte”. Sunt acolo și conturi dubioase, cu avataruri care nu sunt din sfera organică.

Șonka însuși observă că atacurile „par a fi oameni reali, majoritatea”. Ceea ce nu exclude că o parte din amplificare e coordonată. Oamenii reali și boții nu se exclud reciproc într-un ecosistem de dezinformare. Mai degrabă oamenii reali sunt cei care pornesc o mișcare, iar boții intervin doar să întrețină focul și să-l amplifice artificial.

Like idea, Universitatea Cambridge a lansat Cambridge Online Trust and Safety Index (COTSI), un instrument care urmărește în timp real prețurile pentru verificarea conturilor false pe mai mult de 500 de platforme. Conturi false pot fi cumpărate cu doar 8 cenți, alimentând manipularea online la nivel global. Același studiu a găsit legături puternice cu sistemele de plată rusești și chinezești, iar limba de pe site-urile furnizorilor sugerează că mulți dintre aceștia sunt ruși.

AI-ul generativ înseamnă că roboții pot acum adapta mesajele pentru a părea mai umane. Armatele de roboți devin din ce în ce mai convingătoare și mai greu de detectat.

Deja în contextul alegerilor din România din 2025, purtătorul de cuvânt al MAE avertiza că în timpul alegerilor prezidențiale se vedeau semnele interferenței Rusiei. Nu e un salt uriaș să presupunem că aceleași mecanisme funcționează și în spațiul de știință, unde lipsa de încredere în instituții e și mai ușor de alimentat.

Zona aceasta a pseudo-științei precum și anularea gândirii critice prin murdărirea subiectelor factuale, chiar de ordin științific, reprezintă unul din obiectivele războiului hibrid.

Problema aia și mai adâncă

Noi râdem și identificăm niște situații foarte triste, care mai departe se vor amplifica și ne vor influența viețile tuturor, așa cum a fost situația la alegerile precedente.

Există o tentație confortabilă de a pune tot pe seama manipulării externe și a boților. E mai simplu așa, dar cum am ajuns aici, de fapt? De ce România și spațiul online românesc este un teren atât de fertil pentru toate idioțeniile?

România cheltuie aproximativ 0,38% din PIB pentru cercetare și dezvoltare. Este cel mai scăzut nivel din întreaga Uniune Europeană. Iar asta se vede. Astronomia nu se predă în școli. Gândirea critică e un concept mai mult decorativ în curriculum. Nu poți construi anticorpi împotriva dezinformării dacă nu ai un sistem imunitar funcțional.

Șonka poate demonta oricâte teorii vrea. Factual.ro poate face fact-checking. Jurnaliștii pot citi mii de comentarii și le pot clasifica în 12 categorii. Dar niciuna dintre astea nu rezolvă problema de la rădăcină. Dezinformarea nu e o problemă de conținut, e o problemă de încredere și educație. Iar astea se fac doar cu investiție solidă, de-a lungul unei perioade lungi de timp și-n mod constant.

Între timp, Artemis II se întoarce spre casă cu fotografii pe care omenirea nu le-a mai văzut de la Apollo. Și sub postările cu ele, aceleași comentarii de la niște oameni pe care nici nu-i poți învinui pentru c-au ajuns unde sunt astăzi. Ei au fost trădați demult.

Mr. Beast rupe norma cu 1M de live viewers

It’s not like I like the guy, you know, dar când vine vorba despre mastering YouTube, Mr. Beast chiar este șef pe tarla.

Pe 5 aprilie, mega influencerul a adunat 50 dintre cei mai urmăriți streameri, vreo 1,5 milioane de dolari în giveaway-uri, și a scos un număr care face orice director de marketing să plângă în pumni: 1M de viewers concomintent la clip.

Cum a funcționat: în weekendul ăla cu 4-5 aprilie, Jimmy Donaldson a urcat un video în stilul Beast Games unde streameri ca Pokimane, Ludwig sau Fanum s-au bătut pentru un premiu de 1 milion de dolari. Jocuri, provocări fizice, format competitiv. Patru finaliști au ajuns a doua zi într-un livestream, iar YourRAGE a câștigat. Peakul de live? 1,1 milioane de viewers concomitent. Atât de mulți încât s-au stricat chatul, poll-urile și clipping-ul pe YouTube în timp real.

Basically, omul nostru a dat damage la platformă.

De ce contează? A fost cel mai vizionat stream al lui MrBeast de la specialul de 100 de milioane de abonați din 2022. Basically a new personal best. La nivel mondial tho, recordul aparține tot unui streamer, spaniolul Ibai, cu 9 milioane de viewers concomitent. Ca referință, lansarea Artemis II de acu două săptămâni a adunat 4 milioane de viewers pe YouTube.

De ce e relevant dincolo de cifre: livestreamingul crește susținut, iar din punct de vedere strategie, zona asta de streaming are beneficiile ei. Pe măsură ce conținutul generat de AI inundă feed-urile și devine tot mai greu de distins de cel uman, live-ul devine spațiul unde creatorii construiesc încredere. Nu poți face un livestream de trei ore cu AI. Nu încă. Și oamenii simt diferența, chiar dacă nu o articulează.

YourRAGE, câștigătorul, a deschis imediat după stream propriul canal și a adunat 200K viewers, aproape dublu față de recordul său personal. A dat 150K din premiu moderatorilor de pe Twitch. Restul, la viewers prin random. Speaking about doing something for your community, you know. Mă întreb pe la noi câți ar fi făcut asta.

Niște links

TikTokerul Khaby Lame este ambasadorul Youth Olympic Games and that says a lot about what internet fame can do;

Creatorii de pe YouTube pot de-acum să dea like la comentarii în bulk;

Un articol frumos despre viața pe o stație spațială;

Poți susține #peinterneți

Nu te costă decât o cafea pe lună. Primești încă o ediție pe săptămână, cea de joi, cu tactici și strategii aplicabile de social media. Simple as that!

Subscribe now

Dan Negru e fix ce-i trebuie Nibirului

Prima mea reacție atunci când am auzit că Dan Negru va fi ambasador Nibiru a fost aceeași pe care a avut-o și Zlăvog pe live. Man, what? Apoi am lăsat gândul ăsta să mă ucidă în grămada de gânduri ADHD-iste pe care le am când ar trebui să mă concentrez la cu totul altceva.

Treaba ironică e că Dan Negru e fix ceea ce-i trebuie Nibirului să-și atingă din obiective. Care obiective nu sunt deloc mici, raportate la investiție.

Să facem un exercițiu de onestitate strategică.

Nibiru nu e Beach, Please! 2.0. Nu e un festival. Nu e doar un club. E un oraș temporar pe 160 de hectare între Costinești și Tuzla, cu 50 de milioane de euro investite, cu Timbaland pe scenă, cu Shaormeria Băneasa la colț de stradă, cu LOFT și NUBA pe bumțăială, cu Muzeul Planetelor pentru copii și cu o berărie de 1.000 de locuri pentru... ei bine, pentru toată lumea care nu e nici la club, nici la muzeu.

Read more

Poți susține #peinterneți

Nu te costă decât o cafea pe lună. Primești încă o ediție pe săptămână, cea de joi, cu tactici și strategii aplicabile de social media. Simple as that!

Subscribe now

I am done with attention economy

Există un moment în orice industrie în care îți dai seama că toată lumea joacă același joc mediocru și nimeni nu mai are curajul să se oprească primul. În social media marketing, momentul ăla a trecut demult. Acum suntem în faza în care ne uităm cu toții la ecran și ne prefacem că e normal.

Which, in all honesty, it is not.

Am ajuns la niște volume de conținut enorme într-o săptămână. La conținut dat la frecvență, nu la calitate. Alergăm să atragem atenția cu absolut orice, iar rezultatele platformelor sociale prin algoritmii lor sunt o glumă.

Dar cel mai tare m-a triggeruit ultima tendință care nu-i nouă, dar a reapărut în atenția noastră: statement-uri cu scuze false.

Scuze oficiale pentru că suntem prea cool

Știi cum arată un statement PR-istic când te lovește criza. Sigur știi: font serios, antet cu logo, limbaj juridic în primele două rânduri. It has come to our attention… Și te oprești din scroll. Ce-a mai făcut brandul ăsta? Apoi citești. Și realizezi că nu e nimic. Că brandul își cere scuze că produsul lui e prea bun. Că aromele lor sunt prea intense. Că vacanța pe care o vinde brandul e prea memorabilă.

Asta e faux apology trend-ul care a explodat global în noiembrie 2025 și a invadat feed-urile tuturor ca un virus cu incubație scurtă și moarte rapidă. A pornit din Filipine în 2024 ca un meme, a prins tracțiune și în preajma Black Friday toată lumea, de la branduri de snacks până la dealeri auto, posta scrisoarea aia cu antet fals și punchline penibil.

Volkswagen Mumbai și-a cerut scuze că mașinile lor sunt atât de plăcute de condus încât proprietarii le împrumută familiei mai mult decât ar trebui. Moonbrew, un brand de gume cu melatonină, posta scrisori de scuze pentru că produsul e prea eficient. Uresta, un brand de produse pentru incontinență urinară, a menționat femei care fac „clutching their pearls”. Adică scuze că produsul funcționează.

Brusc, ne-au murit lăudătorii, prieteni.

Și-acum să fim onești: când ai văzut primul astfel de post, poate ai zâmbit. Ideea funcționează de minune în economia atenției, mimează seriozitatea corporatistă și îi schimbă sensul cu umor. Doar că nu-i decât o fereastră mică de oportunitate între o idee originală și slop. Dacă te știi întârziat grav la o petrecere, mai bine don’t show up or at least fă-o într-un mod memorabil. Mi se pare că doar unii mai pot deveni “early majority” cum spune Mihai Bonca, dar adaptat la contextul ăsta.

Adică unii reinventează roata, iar alții preiau patentul, deși e aceeași roată.

Jessica Levinson, senior retention marketing manager la Milk Bar, a rezumat-o cel mai bine pe LinkedIn: „It’s starting to feel less like clever marketing and more like everyone submitting the same homework.” Which is extremely true.

Dar dincolo de cringe-ul imediat, există un risc pe care puțini îl discută serios: dacă îți antrenezi audiența să trateze scuze oficiale ca pe un stunt de marketing, ce se întâmplă când ai nevoie de o scuză reală? Răspuns: nu te crede nimeni. Ai diluat credibilitatea crizei înainte să ai criză. Băiatul care a strigat wolf, dar în PowerPoint și cu font Helvetica.

Slopificarea ca unicul content

Faux apology-ul e doar cel mai recent simptom. Boala e mai veche și mai adâncă.

Trăim în epoca în care conținutul s-a transformat în slop, conținut produs la viteză industrială, fără substanță, fără un punct real de vedere, optimizat exclusiv pentru captarea atenției pe 0.3 secunde. Și brandurile au îmbrățișat asta cu entuziasmul cuiva care tocmai a descoperit că poate alerga la maraton în papuci de casă.

Logica e simplă și distructivă: dacă audiența e distrasă și scroll-ul e infinit, trebuie să faci ceva, ORICE, care să oprească degetul. Nu contează dacă are sens. Nu contează dacă reprezintă brandul. Contează că există o postare în calendar pentru ziua de mâine.

Rezultatul? Branduri care sar pe orice trend disponibil cu aceeași energie cu care noi ascultam obsesiv o piesă timp de trei zile și după nu o mai suportam. Suntem cu toții complici la acest ciclu, but IT’S TIME TO STOP.

Și da, în economia atenției, genul ăsta de content captează atenția pe moment. Dar atenție nu e același lucru cu brand equity. Sunt lucruri complet diferite care se măsoară complet diferit și produc rezultate complet diferite pe termen lung.

Arhitectura brandului vs. cheap content

Iată argumentul pe care vreau să-l fac clar, pentru că se pierde în zgomotul de zi cu zi: frecvența contează, dar calitatea nu are voie să nu primeze. Nu în sensul producției costisitoare, ci în sensul consistenței cu cine ești ca brand.

Orice brand funcționează pe un arhetip. Carl Jung a teoretizat-o, strategii de brand au adaptat-o: ești eroul, creatorul, omul de rand, conducătorul etc. Fiecare arhetip vine cu un set de comportamente, tonuri, tipuri de conținut care îi sunt naturale și cu un set de lucruri care îl distrug instant. Un brand cu arhetip de Înțelept care face faux apologies arată ca profesorul universitar care încearcă să fie funny la petrecerea studenților. Everybody cringes. Nimeni nu spune nimic.

Când faci cheap content, trend-chasing, faux apologies, meme recycle nu spui nimic neapărat de rău despre brandul tău pe moment. Dar erodezi, în timp, sistemul de semnificații pe care l-ai construit. Consumatorul nu va articula asta conștient. Dar la un moment dat va simți că brandul a devenit mai puțin. Mai puțin ceva. Și acel sentiment e extrem de greu de recuperat.

Brandurile care câștigă pe termen lung sunt cele care aleg ce tendință merită îmbrățișată prin filtrul identității proprii, nu prin filtrul calendarului editorial. Există o diferență enormă între a fi relevant și a fi prezent. Poți fi prezent zilnic și complet irelevant. Și poți fi relevant cu o postare pe săptămână, dacă aceea e construită pe ceva real.

Consumatorul nu-și amintește postarea ta de marți. Își amintește cum îl face să se simtă brandul tău în timp. Aia e arhitectura. Aia e ce rămâne după ce trendul moare.

OLX-ul ANAF

Prieteni, s-a digitalizat ANAF-ul! Lel

Pe 30 martie 2026, ANAF a lansat oficial eLicitațiiANAF, o platformă dezvoltată de Zitec prin care statul scoate la vânzare online bunuri confiscate sau rezultate din executări silite. Mașini, bijuterii, apartamente, utilaje, ceasuri, haine. Practic, tot ce a confiscat sau executat silit ANAF poate ajunge acum la tine printr-un portal funcțional, integrat cu SPV-ul tău, cu e-Factura, cu Trezoreria, nu pe hârtie, nu la ghișeu, nu cu drumuri la sediul fiscal din județul în care a fost confiscat bunul.

Peste un milion de accesări în primele ore de la lansare. Ceea ce în România, pentru orice site guvernamental, e un număr halucinant. Iar asta spune ceva: românii sunt FOARTE dispuși să interacționeze cu statul dacă interfața nu-i face să plângă.

Platforma e parte din PNRR, Componenta 8, reforma ANAF prin digitalizare. Zitec a dezvoltat-o pe parcursul întregului 2025, integrând back-office-ul intern al inspectorilor ANAF cu portalul public, ceea ce înseamnă că trasabilitatea e completă: poți vedea în timp real tot ce se licitează, poți licita online, poți plăti cu cardul, și dacă nu câștigi, taxa de participare se întoarce în 5 zile. Licitațiile durează 5, 7 sau 10 zile în funcție de valoarea bunului, cu auto-prelungire de 15 minute dacă cineva supralicitează în ultimul moment, exact ca eBay, dar cu bunuri confiscate de la cetățenii care n-au plătit la fisc.

E un exemplu concret că se poate.

Întrebarea cea buboasă rămâne: site-ul ANAF când?

Vreau să-mi spăl mașina, dragă AI

Limitele puterii AI-ului sunt nebănuite. Știm asta. Așa că l-am pus la încercare săptămâna trecută.

Am întrebat CoPilot, Chat GPT, Gemini și Claude aceeași întrebare. Dintre toți, doar Gemini și-a dat seama de schemă și mi-a zis că dacă vreau să spăl mașina, normal că iau mașina, DAR dacă vreau să fac o programare, să mă duc pe jos. Lol.

Desigur, toată are o logică, în mod evident. Dar hai s-o apucăm dintr-o altă perspectivă: cum ai fi reacționat dacă un prieten ți-ar fi spus-o la bere?

O întrebare inocentă

Let me refreshen your memory.

Niște links

Despre shitposting our way în situații de criză. De la persoane fizice, la alea juridice

Tristețe în ograda Anthropic, după ce oamenii au scăpat pe interneți, accidental, codul sursă al Claude Code. Up next: investor lawsuit

Aparent, nu dopamina iscată de rețele sociale e problema, cât mai degrabă felul în care sunt construiți algoritmii ce recomandă conținut

Ediția viitoare a #PeInterneți va lipsi pentru că ne luăm și noi niște zile să sărbătorim Paștele. Sfat: faceți orice, dar nu social media. Citiți, urmăriți un film, stați cu familia și prietenii. Ne recitim după Paște. Sărbători fericite!

Poți susține #peinterneți

Nu te costă decât o cafea pe lună. Primești încă o ediție pe săptămână, cea de joi, cu tactici și strategii aplicabile de social media. Simple as that!

Subscribe now

Importanța brand buildingului

Și care este ROI-ul aici? Concret, cum vând?

Asta-i întrebarea dureroasă pe care am primit-o de sute de ori în cariera mea de 15 ani în advertising. Nu mai zic de fanfaronada ideii de “social media” și “omul care postează pe Facebook”. Basically, ori de câte ori exista o idee bună care pleca din departamentul de social, trebuia să vină la pachet și cu explicarea jobului. Erau oamenii ăia care stau într-un colț, iar când ies, CEO-ii își aduc aminte că-i au și pe ei pe billable hours, dar nu prea știu ce fac exact.

Și întrebarea asta, de multe ori privită capcană sau arogantă, venea din lipsa de înțelegere a jobului nostru. “Au venit oamenii de la social cu o propunere de activare, cică, să facem ceva cu nu știu ce influencer că cică dă bine la brand, dar costă o groază și nici nu văd eu cum vindem ceva din asta”.

Pe lângă povestea asta tristă, mai sunt și alți oameni care se bat azi cu pumnul în piept că KOLs și influencers ar trebui să vândă. Și sunt de acord că-n piață avem prea puțini din genul ăsta de oameni, dar asta e pentru o altă zi și în alte circumstanțe mai precise. Acum vreau să vorbim despre brand building.

Read more

Poți susține #peinterneți

Nu te costă decât o cafea pe lună. Primești încă o ediție pe săptămână, cea de joi, cu tactici și strategii aplicabile de social media. Simple as that!

Subscribe now

Read more

Poți susține #peinterneți

Nu te costă decât o cafea pe lună. Primești încă o ediție pe săptămână, cea de joi, cu tactici și strategii aplicabile de social media. Simple as that!

Subscribe now

Cum ne raportăm la AI?

Cred că primul moment în care am realizat că ceva nu e în regulă cu felul în care ne raportăm la AI a fost când un coleg mi-a trimis un document scris complet cu ChatGPT, cu tot cu o secțiune care spunea, cuvânt cu cuvânt: “Aceasta este o analiză excelentă și bine structurată.”

Scrisă de AI. Despre un document scris tot de AI. Despre AI.

Suntem, cumva, în plin feedback loop al lingușelii artificiale, și nimeni nu pare să se prindă.

Dar hai să luăm lucrurile pe rând.

Read more

Poți susține #peinterneți

Nu te costă decât o cafea pe lună. Primești încă o ediție pe săptămână, cea de joi, cu tactici și strategii aplicabile de social media. Simple as that!

Subscribe now

Read more

Poți susține #peinterneți

Nu te costă decât o cafea pe lună. Primești încă o ediție pe săptămână, cea de joi, cu tactici și strategii aplicabile de social media. Simple as that!

Subscribe now

Internetul slopificat a câștigat

Sunt ascultător de Morning Glory de aproape 4 ani. Cred. Nu știu, n-am stat să contorizez timpul, dar toate diminețile mele încep cu ei. Mi se pare o capsulă de matinal care conține tot ceea ce are nevoie să conțină un matinal: niște știri, niște muzică de fundal, niște invitați, niște serios și foarte mult divertisment.

Read more

Ia și-n inbox

Ușurează-ți munca și bagă #PeInterneți la tine în inbox. Primești gratuit, în fiecare luni, câte o nouă ediție. Vrei mai mult? Te costă o cafea / lună și ediția specială de joi.

Abonează-te exact așa cum vrei!

Subscribe now

Read more

Poți susține #peinterneți

Nu te costă decât o cafea pe lună. Primești încă o ediție pe săptămână, cea de joi, cu tactici și strategii aplicabile de social media. Simple as that!

Subscribe now

Suntem în breaking news era of the internet

Economia atenției ne-a adus aici.

Suntem conduși, zilnic, de algoritmi care consideră, în funcție de acțiunile noastre tracked daily, ce ne-ar putea place, ce am putea consuma, care e următorul artist (AI or not) pe care ar trebui să-l ascultăm, ce canal de YouTube ar trebui să avem pe watchlist etc.

Drept urmare, tipologiile de utilizatori de pe internetul de azi îi văd așa: utilizatori - jucători, iar aceștia ar fi your average content creator + persoane publice și brands (de orice fel); utilizatori pasivi - cei care au făcut un pas în spate și consumă fără să interacționeze.

Read more

Ia și-n inbox

Ușurează-ți munca și bagă #PeInterneți la tine în inbox. Primești gratuit, în fiecare luni, câte o nouă ediție. Vrei mai mult? Te costă o cafea / lună și ediția specială de joi.

Abonează-te exact așa cum vrei!

Subscribe now

Read more

Ia și-n inbox

Ușurează-ți munca și bagă #PeInterneți la tine în inbox. Primești gratuit, în fiecare luni, câte o nouă ediție. Vrei mai mult? Te costă o cafea / lună și ediția specială de joi.

Abonează-te exact așa cum vrei!

Subscribe now

Stați puțin, reînvie presa tradițională?

Urmăream zilele trecute raportul periodic pe care Data Intelligence (cu Spark Foundry) îl scoate cu privire la modul de consum media al românilor. Este un raport extrem de util, gratuit, pe care-l recomand oricând dacă vrei să fii la curent cu comportamentul ăsta de consum de pe la noi. A ajuns deja la al zecelea val analizat.

Și cum treceam eu prin începutul lui, n-am putut să nu remarc și să fac ochii mari la o tendință remarcată de creatorii raportului: creșterea interesului pentru presa tradițională. Când ne referim la presa tradițională, punctez aici știrile la TV, radio și presă scrisă.

Și le-am luat la puricat.

Read more

Poți susține #peinterneți

Nu te costă decât o cafea pe lună. Primești încă o ediție pe săptămână, cea de joi, cu tactici și strategii aplicabile de social media. Simple as that!

Subscribe now

Read more

Poți susține #peinterneți

Nu te costă decât o cafea pe lună. Primești încă o ediție pe săptămână, cea de joi, cu tactici și strategii aplicabile de social media. Simple as that!

Subscribe now

Lolita Cercel, această The Velvet Sundown a României

Interneții și industria de entertainment a României a fost un pic în focuri săptămânile astea pentru ceva ce era evident că mai devreme sau mai târziu avea să se întâmple: primul artist AI cu priză la public de pe plaiurile mioritice.

Bineînțeles că asta a deschis o cutie a pandorei din foarte multe puncte de vedere: artistic, etic, financiar, publicitar și mediatic.

La podcastul Aproximativ Discuții al lui Gojira, s-au prezentat Kid și Adi Despot ca să vorbească pe lângă, dar uneori și pe subiect ce se întâmplă cu cazul ăsta și care sunt implicațiile. Bineînțeles, ce a adus flavour discuției a fost că Adi Despot era pro-AI, iar Kid cu totul împotrivă, iar discuția s-a învârtit foarte mult în jurul cui ia pâinea de la gură cui, deși Despot a închis conversația încă de la începuturile podcastului când a afirmat, parafrazez: înainte de 2000 au fost instrumentiștii, apoi au venit calculatoarele și muzica făcută pe PC, s-a urlat și atunci, iar acum aceasta e noua generație de oameni care fac muzică, cei care nu se pricep deloc, dar au un tool ultra performant.

Și a zis-o pe bună dreptate. Times are changing. Fast. Iar asta nu oprește posibilitatea ca cineva să și învețe ceva din tot procesul ăsta nou de a produce muzică.

Read more